Sunt tot mai multe lucruri de neînţeles în societatea românească, acceptând că acest termen cuprinde totul: lumea noastră, a civililor, lumea politică, lumea afacerilor şi care or mai fi, până la romii oscilând între Europa şi Bolintin. Păi n-avea dreptate fostul ambasador al UE la Bucureşti, atunci când spunea, atins o clipă de geniu, că România e o ţară pe care, cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin? Dar astăzi n-am să le iau pe toate, că n-am nici spaţiu, nici rezistenţă. Să luăm numai cazul Dan Diaconescu. Nu trebuie să spun, cred, că nu am urmărit nici o emisiune a posturilor sale de televiziune-pirat. Dar numai zapând şi accesând treisprezece secunde oricare dintre aceste făcături de cea mai joasă şi murdară speţă, îţi dai seama despre ce este vorba. Însă eu nu fac aici cronică TV.

Nu e de mirare că un asemenea personaj adună în faţa televizorului, seară de seară, sute de mii de necăjiţi material şi spiritual, care se văd reprezentaţi, în sfârşit, cu manelita lor cronică din cuget şi din simţiri. Prostul gust e mult mai solidar decât opusul său. Dar prostul gust nu înseamnă, speram până de curând, şi prostie. Doar lipsă de educaţie, de instrucţie şi de o brumă de cultură, sărăcie spirituală etc. etc. Or, a crede că un asemenea personaj poate salva o ţară, aşa cum reiese din ultimele sondaje de opinii sau din opinia dlui Sebastian Lăzăroiu ot Cotroceni, este curată prostie. În primul şi-n primul rând, cei care nu au la îndemână alte instrumente de analiză, intelectuală, a cazului şi a promisiunilor pe care personajul le face naţiunii cu gura plină şi cu mâinile încătuşate sus, ar putea să se întrebe cum dracu’ a devenit el atât de bogat în atât de puţini ani. E drept că necinstea nu mai este un motiv de repulsie pentru cetăţeanul român şi, cine ştie, poate şi pentru alţii. Nu se mai fereşte nimeni de interlopi, joacă la nunţile-botezurile lor cu toţii, de la politicieni din opoziţie la preşedintele ţării, într-o veselie murdară şi rău-prevestitoare. Dar chiar dacă necinstea nu mai este ceva de ocolit, cei care văd într-un asemenea specimen un salvator ar putea să aibă măcar bruma de inteligenţă să se întrebe dacă nu cumva afacerile necurate ar putea fi condamnate de justiţie, astfel încât investiţia să le fie zădărnicită de vreo arestare şi depunere a personajului pentru mai mulţi ani, devenind curată pierdere de vreme.

Să zicem, însă, că asemenea întrebări nu sunt puse. Dar o asemenea bogăţie, afişată în atât de scurt timp mai are un inconvenient, cel puţin pentru cei foarte săraci. Ea poate semnifica o rapacitate ieşită din comun, care să nu mai permită posesorului ei nici un milimetru de generozitate către ei, cei mai săraci ai acestei ţări. Cum să-ţi imaginezi că va fi salvatorul săracilor un bogat cu două Rolls-uri, două elicoptere şi nu ştiu câte vile şi blocuri, totul făcut din afaceri, nemărturisite deocamdată, cu o televiziune la care, tu, om sărac cu duhul şi cu buzunarul, te-ai uitat, ba ai mai şi cotizat, cine ştie, dând telefoane plătite scump sau emailuri la fel? Asta e greu de înţeles.

E uşor de admis că se vor găsi întotdeauna câteva sute de nebuni sau de proşti care se vor repezi la Parchetul General atunci când un idol al lor ar fi invitat acolo pentru cercetări. Îşi mai aminteşte cineva de procesul Vadim-Robu? Acela la care hoardele de susţinători ai celui dintâi împiedicau desfăşurarea lucrărilor, la Bucureşti sau la Ploieşti, unde se strămutase procesul? E drept, şi ei au devenit susţinători politici ai individului judecat atunci. Dar să te repezi să susţii un pretins partid, care încă nu există, asta e curată prostie, oricât ar spune susţinătorii acestei făcături că ei sunt poporul.

După bunul obicei al televiziunilor româneşti cu spatele acoperit văzului cetăţenilor, Dan Diaconescu a fost văzut la Realitatea, unde şi-a spus aceleaşi vorbe goale şi fără nici o acoperire, mai mult gesticulaţie (vezi şi acolitul său, Alupei din mâini dătător) decât argumentaţie. Jegul nu mai e evitat nici de cei bine spreiaţi.

În primele zile de după revoluţia din decembrie 1989, asemănam ceea ce vedeam la televizor, la Televiziunea Română Liberă, unde tot felul de impostori veneau să-şi afirme adeziunea la revoluţie, FSN şi câte altele, şi să se plângă de cât de rău le-a mers sub Ceauşescu, deşi ştiam că le mersese chiar foarte bine, cu o categorie numită „teatru de hoţomani”, pe care o văzusem înscrisă pe un perete al unui cabinet de limba română, prin Oltenia. De unde să ştiu că modelul va rămâne şi se va perpetua, se va dezvolta şi din el nu vom mai ieşi nici după 20 de ani?! Toată comportarea televizată a personajului central de la OTV îmi evocă acest titlu atât de sugestiv, dat unor farse şi scenete populare. Teatru de hoţomani, numai că „hoţomani” sună drăguţ, pe când în cazul nostru e vorba de un personaj extrem de periculos, mai ales într-o ţară unde există mult prea mulţi oameni fără nici un fel de anticorpi pentru asemenea microbi. Anticorpi culturali, vreau să spun, dar şi anticorpi pe care ţi-i produce o bună informare prealabilă. Care te-ar feri să iei gunoiul drept aur. Aud adesea oameni din diferite medii spunând că nu sunt interesaţi nici de ştirile de la televiziuni (care mint), nici de cele din ziare (care, şi ele, mint). Or fi minţind multe dintre acestea, dar totuşi mai trece şi câte un adevăr şi nu strică să te informezi, pentru că altfel iei de bună orice gogoaşă servită de te miri ce mârlan grăbit să se îmbogăţească şi gata să-şi vândă pentru asta, vorba ceea, şi mama. Dacă nu ai experienţa unor asemenea apariţii precare din punct de vedere moral, l-ai putea chiar crede pe un Dan Diaconescu, de pildă, că îţi vrea binele, când este de toată evidenţa că, înconjurat cum e de infractori şi jurnalişti eşuaţi gata să comită orice ilegalitate pentru patronul lor de doi bani jumate, nu vrea decât binele său şi numai al său. Că în toată povestea asta gunoiul e evident, e simplu de sesizat, dacă nu eşti complet bătut în cap. Altfel, cum spuneam mai sus, iei gunoiul drept aur şi, cu asta, vorba celor dintre care se recrutează adepţii unor asemenea inşi, o mare ţeapă.

Până acum, se spunea că gospodinele leneşe ascund gunoiul sub preş. Aşa cum făcea şi România, de teama sancţiunilor Uniunii Europene. Iată că, acum, într-un elan popular de negare şi corectare în rău a obiceiurilor încetăţenite, gunoiul este scos din ungherele unde se pitea pentru a fi arătat în toată „splendoarea” sa. „Bravos naţiune, halal să-ţi fie!”.