Am auzit că ar exista o formaţie de muzică din asta, pop, sau modernă, sau postmodernă, dracu’ mai ştie cum, care se cheamă „bere gratis”. Mi-am amintit de ea când tocmai urma să plec la Craiova cu câţiva colegi, să citim poezie cui o vrea să ne asculte, la teatru, probabil în foaier. Anunţul, pe care l-am primit de la poetul Nicolae Coande, avea în final cunoscutul avertisment „intrarea liberă”, că la teatru – nu-i aşa? – e, de obicei, cu bani. Nu mulţi, dar orişicâtuşi...

N-am crezut niciodată că voi face bani din poezie, dacă aş fi crezut şi aş fi sperat asta, n-aş mai fi scris, ca un fraier, la o vârstă înaintată, când omul, de obicei, se zice, devine mai înţelept. Decât a fost, nu de tot. Dar acest avertisment, care nu vorbeşte, în lumea de astăzi cel puţin, decât despre ceva fără importanţă, m-a şocat. Mă mir: doar nu era prima oară. E drept, de obicei când se anunţă vreo lectură de poezie, colectivă ca aceea despre care v-am pomenit mai sus, ori individuală, nici nu se mai specifică ceva despre intrare, pentru că de mirare ar fi dacă s-ar vinde bilete, adică dacă s-ar cere la intrare, şi n-ar mai veni nimeni, de la sine înţeles fiind că pentru aşa ceva nu se vând şi nu se cumpără bilete.

Dar dacă stăm să ne gândim mai bine, nici nu văd de ce s-ar vinde bilete la o lectură de poezie. Mai ales atunci când celebrităţile invitate sunt, ca mai toţi poeţii de azi şi de ieri, nişte iluştri necunoscuţi pentru altă lume decât aceea, strâmtă, care se ocupă cu aşa ceva. În fond, nici la biserică nu se intră cu bilete. La slujbă, pentru că la unele, devenite monumente, nu ai acces dacă nu cumperi un bilet şi încă unul destul de scump, cum e la catedrala din Londra (St Patrick?). Poezia e şi ea un fel de religie a unei secte care trăieşte cam alături de societate în zilele noastre, ba încă de câteva decenii. Dar ce zic eu decenii, că nici pe vremea lui Eminescu, poetul, şi încă unul cu P mare ca el, nu avea din ce trăi, trebuind să practice tot felul de meserii mai puţin ideale, cum e jurnalistica.

În fond, anunţul craiovean cu „intrarea liberă”, adică gratuită, era un adevărat avertisment, pentru că el îi ferea de intrarea acolo pe cei neinteresaţi, care ar fi crezut că e vreo piesă care se reprezintă, dar îi şi avertiza pe cunoscători că acolo e de ei. La „intrarea liberă”, deci la poezie gratis, nu e, de obicei, multă lume. Nu e întotdeauna chiar lumea care ar trebui să fie, pentru ca, dacă nu plouă, să intre câţiva acolo adăpostindu-se de ploaie, ca-n bancul acela cu cei doi miliţieni care intră într-o librărie, iar librăreasa îi întreabă „ce-i, băieţi, plouă afară?”, atunci e un soare ucigător, iar în foaierul ăsta imens se mai poate supravieţui cumva, în ciuda versurilor care le-ar putea zgâria auzurile fine, educate cu manele şi alte alea, ca să vorbesc pe înţelesul lor. Lumea-i diversă şi văd că acum toţi ne bucurăm de asta, că nu suntem la fel. Foarte bine, foarte bine, cum spunea gazda mea tătăroaică de la 2 Mai, automat, chiar când îi răspundeai că te doare capul la întrebarea ei „ce mai faci?”.

Azi, când nimic nu mai e gratis, poezia nu mai costă nimic, dacă o fi costat cândva ceva pe cineva, în afară de marii ei creatori, pe care i-a costat viaţa.

Iar la întrebarea la ce bun poezia în asemenea vremuri, chiar că n-aş şti să răspund altfel decât că, fără ea, e vai de noi, dar e şi vai de ei, de cei care nu ştiu că e vai de ei.

Eu când eram copil nu înţelegeam formula „de nepreţuit” ca anunţând ceva de mare preţ, dimpotrivă, credeam că e ceva fără nici un preţ. Or, intrarea liberă poate tocmai asta înseamnă, că e atât de nepreţuită poezia încât, neputându-i-se pune un preţ, mai bine se dă gratis. Poezie gratis, adică poezie nepreţuită.

Ar fi şi culmea să aibă poezia preţ, aşa, ca brânza, de pildă. Aici îmi amintesc de vorba unui prieten al meu, mort demult, Marius Robescu, un poet fără preţ, despre un coleg
de-al nostru: „negustor de brânză”.

Negustori de brânză se mai strecoară pe sub poalele aparent largi ale poeziei, dar asta nu înseamnă că ea, cealaltă, poate fi preţuită, pentru că, dincolo de poalele largi sunt altele mai strâmte şi aşa mai departe, încât a fi acolo, dedesubt, nu înseamnă deloc că te-ai şi atins de miezul ei de foc, cel de unde începe totul şi unde se şi sfârşeşte.

Aşadar, nu uitaţi, poezie gratis!