Proloagele reprezintă monumentul de spiritualitate al Bisericii Ortodoxe în care sunt cuprinse vieţile sfinţilor de peste an şi o serie de cuvinte de învăţătură ale Sfinţilor Părinţi. La baza alcătuirii acestei colecţii de texte hagiografico-duhovniceşti stau o serie de lucrări reprezentative ale Ortodoxiei, cum ar fi: Patericul, Limonariul, Livada duhovnicească, Everghitinosul, Sinaxarul, precum şi operele patristice. În limba română, Proloagele au văzut pentru prima dată lumina tiparului în anii 1854-1855 la Mănăstirea Neamţu, contribuind– alături de celelalte monumente de cultură şi spiritualitate ale Ortodoxiei româneşti – la înlocuirea în cult a limbii slavone cu cea românească. În 1991, prin purtarea de grijă şi directa implicare a Mitropolitului Dr. Nestor Vornicescu, Proloagele au fost retipărite într-o formă diortosită şi îmbogăţită de către Editura Mitropoliei Olteniei.

Având ca punct de reper şi ca sursă de inspiraţie textul Proloagelor din 1991, preotul Sever Negrescu purcede, în lucrarea Prolog din Proloage (Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2008), să realizeze o nouă readaptare, într-o formă poetică, a textului hagiografic-filocalic propriu-zis.

Valoarea inestimabilă a harului dumnezeiesc ce străluceşte de pe chipul sfinţilor îl face pe autor să-i perceapă pe aceştia ca pe unicele criterii de măsurare a calităţii existenţei umane. Oameni ca şi noi, sfinţii sunt cei care şi-au descoperit şi împlinit sensul. Păşind pe Calea care este Hristos, ei s-au învrednicit de darul sfinţeniei, de acea înveşnicire plină de sens a vieţii. Tocmai de aceea sfinţii apar ca măsura lui Dumnezeu prin care este notat darul timpului şi spaţiului: „Timpul trebuie măsurat în sfinţi. Să spunem: avem o zi, o săptămână, o lună, un an, două milenii de sfinţi. În acest fel, timpul ar deveni veşnicie, iar noi, oamenii, realităţi măsurate de veşnicie şi nu roşi de timp... Asemenea şi spaţiul. Putem spune: avem un metru, zece, o sută, o mie de metri de sfinţi. Dacă îi punem unul lângă altul şi păşim pe ei ca pe nişte conştiinţe vii, ne facem cale până la cer şi înapoi” (pp. 5-6, 84).

Pentru a transpune în scris acel miez dulce al sărbătorilor bisericeşti (p. 11) şi al vieţii fiecărui sfânt, autorul foloseşte o serie de imagini poetice şi nuanţe teologice de factură filocalică. Dogma este îmbrăcată în poezie pentru a fi mai uşor percepută şi interiorizată. Sub acest aspect, naşterea Maicii Domnului este descrisă ca: miezul dulce al existenţei, miezul adevărat şi bisericesc al sărbătorilor (pp. 10-12).

Plecând de la imagini simple şi exemple clare luate din viaţa de zi cu zi, autorul ajunge, după ce în prealabil se împărtăşeşte de logica sfinţeniei, să definească realitatea teologică în termeni paradoxali. În fapt, se realizează o trecere armonioasă de la catafaticul cotidian la apofaticul dumnezeiesc.

Contemporaneitatea (reprezentată de Dl. Leca – p. 73 şi de Marija Serifovici – p. 101) este transpusă în lumea sfinţilor din Proloage pentru a purta dialogul existenţei. Astfel se realizează reactualizarea sfinţilor în viaţa umană prin care ei devin aproapele omului în mijlocirea către Dumnezeu. Autorul exclamă clar: „Sfinţii nu au fost, ei sunt!” (p. 41). Ei fac parte atât din lumea nevăzută cât şi din cea văzută şi sunt călăuze de încredere spre Lumina supremă (p. 48): „Dumnezeu ne călăuzeşte să ajungem la Sfinţi, Sfinţii ne sunt călăuze către Dumnezeu. Iată drumurile adevărate, traiectoriile reale pe care le avem de parcurs cu paşii sufletelor noastre în această viaţă reală” (p. 56).

Percepând credinţa drept cea mai firească realitate a omenescului (p. 25), autorul se împotriveşte tuturor practicilor imorale. Diavolul este la fel de prezent în paginile acestei cărţi ca şi sfinţii, însă ca personajul cel mai negativ care vrea să distrugă întru totul valorile umane: „Diavolul dintru început a vrut să facă din om neom, iar astăzi, ca o continuitate a acelei voinţe, vrea să facă din bărbat femeie şi din femeie bărbat” (p. 23). În comparaţie cu sfinţii, diavolii apar ca acele „viespi bâzâitoare” şi ispititoare care vor să distrugă dulceaţa comuniunii cu Dumnezeu: „În jurul sfinţilor, în toate timpurile şi în toate locurile, au bâzâit diavolii, aşa cum în jurul unui fagure de miere se adună viespile” (p. 34).

Analizată per ansamblu, cartea îşi desfăşoară acţiunea în realitatea a două lumii: cea a necredinţei şi cea a sfinţeniei. În fiecare plan existenţial se întâlneşte o altă logică: a face ceea ce vrei şi a realiza ceea ce trebuie (pp. 94-95). Chiar dacă uneori autorul apare ca un critic al deviaţiilor şi indiferenţei morale (p. 78), tonul său este însă cald, părintesc, îmbrăcat într-o nădejde fără margini după mai bine (p. 25).

Folosindu-se de imaginile şi limbajul poetic pentru a descrie realităţile dumnezeieşti, preotul Sever Negrescu reuşeşte în mod admirabil să formuleze şi o serie de definiţii doctrinare clare. Astfel, mucenicia este văzută ca „distanţa parcursă de la acceptarea unei suferinţe nemeritate până la asumarea morţii pentru Hristos cel răstignit şi dincolo de ea” (p. 16), iar icoana este definită drept „credinţa cea adevărată” (p. 35). Cu toate acestea, însă, majoritatea formulărilor realizate de autor se mişcă într-un plan paradoxal. Aşa se face că în dimensiunea teandrică sfârşitul se transformă în marele început (p. 8), Cuvântul se scrie în icoană (p. 20), sfinţii sunt egali între ei chiar dacă înainte au fost drepţi sau păcătoşi (p. 28), moartea devine cea de-a zecea fericire (p. 66), timpul se întinde în veşnicie (p. 74), iar moartea este percepută ca un moment trecător al vieţii (p. 119).

Stând sub semnul Crucii (pp. 14-15), cartea Părintelui Sever Negrescu se prezintă ca o invitaţie la alegerea de modele. Într-o lume în care starurile şi idolii de consum sunt digeraţi de ipocrizia mesajului negaţiei, sfinţii reprezintă antidotul pentru însănătoşirea societăţii umane. Exemplul vieţii şi ajutorul oferit de ei constituie Prologul pe care cititorul îl poate deschide în vederea scrierii Proloagelor zilelor existenţei proprii. Urmând acest itinerar, lucrarea Prolog din Proloage se prezintă ca un Prolog la Proloagele luptei duhovniceşti personale.