Aş putea spune că te iubesc
fără a gândi mai mult de atât,
fără să-mi amintesc de bruma toamnelor
aşezată pe trandafirii din curte.
Aş putea spune că te iubesc ca pe un frate
plecat să-mi cumpere halviţă,
un frate al cărui mers legănat îmi pare
că îl zăresc de departe.
Aş putea spune că te iubesc
fiindcă îmi este dor de zorii
care îţi atârnă de gene
când în pocalul timpului
roua crinilor se transformă în perle
pentru binecuvântarea ceremoniilor
mereu amânate.
Aş putea spune că te iubesc
pentru toate sunetele vocii
după al căror ecou
îmi îndrept paşii spre ziua de mâine,
sunet ştiut doar de rădăcinile nevăzute
dar mereu născătoare
de sensuri noi într-o viaţă
înjumătăţită în chip nefiresc.
Aş putea spune că te iubesc
pentru toate cuvintele nerostite,
pentru cămaşa de mire pe care
nu am albit-o îndeajuns,
pentru voalul miresei pe care
ape învolburate l-au furat,
dar te iubesc ca pe un frate
plecat să-mi cumpere halviţă,
al cărui mers legănat îmi pare
că îl zăresc de departe.