| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Nikola MadzirovNikola Madzirov (poet, eseist, traducător) s-a născut în 1973, la Strumica, într-o familie de refugiaţi din cauza războaielor balcanice. De peste douăzeci de ani trăieşte într-o deplasare continuă, schimbând graniţele ca răspuns poetic la fuga forţată a strămoşilor săi. Poezia sa a fost tradusă în aproximativ 40 de limbi şi publicată în reviste şi antologii atât în Macedonia, cât şi în străinătate. Este autorul volumelor: Închis în oraş, Undeva, niciunde, Piatră relocată, Rămăşiţe de altădată. Pentru volumul Piatră relocată i-a fost acordat premiul de poezie Hubert Burda pentru autori născuţi în Europa de Est şi premiul Fraţii Miladinov, la Serile de poezie de la Struga. A fost recompensat şi cu premiul Studentski zbor pentru debut literar în Macedonia şi cu Xu Zhimo Silver Leaf premiul pentru poezie europeana al Kings College din Cambridge. Nikola Madzirov a beneficiat de importante burse internaţionale: International Writing Program (IWP) la Universitatea din Iowa, SUA, Marguerite Yourcenar în Franţa, DAAD la Berlin. Este unul dintre coordonatorii reţelei internaţionale de poezie Lyrikline cu sediul la Berlin. Interpretul de jazz american Oliver Lake şi compozitorul de muzică clasică italian Angelo Inglese au compus muzică bazată pe versurile lui Madzirov. Prezentare şi traducere de Tatjana Betoska Umbre trec pe lângă noi Într-o zi, o să ne întâlnim ca o barcă de hârtie şi un pepene care se răceşte-n râu. Neliniştea lumii o să ne însoţească. Cu palme o să acoperim soarele, în mână cu lanterne o să ne apropiem unul de altul. Într-o zi, vântul nu o să-şi schimbe direcţia. Mesteacănul o să-şi scuture frunzele în pantofii noştri din prag. Lupii o să ne vâneze inocenţa. Fluturii o să ne lăse pulberea lor pe obraz. În fiecare dimineaţă, în sala de aşteptare, o bătrână o să povestească despre noi. Şi ceea ce spun eu acum a mai fost spus cândva: aşteptăm vântul ca două steaguri la hotar. Într-o zi, toate umbrele o să treacă pe lângă noi. Când cineva pleacă, tot ceea ce este desăvârşit revine Lui Marjan K. În îmbrăţişările de după colţ, poţi să-ţi dai seama că cineva pleacă undeva. Dintotdeauna a fost aşa. Eu trăiesc între două adevăruri ca un bec cu neon ce oscilează pe un hol gol. Inima mea adună tot mai multe persoane care au fost. Aşa a fost dintotdeauna. Un sfert de trezie irosim în clipire. Uităm lucrurile înainte să le pierdem cum ar fi caietul de caligrafie. Nimic nu este nou. Locul din autobuz este cald mereu. Ultimele cuvinte sunt transmise ca nişte găleţi înclinate, date din mână-n mână, să stingă un foc obişnuit de vară. Mâine lucrurile o să se repete înainte să dispară din fotografie, chipul mai întâi o să-şi piardă ridurile. Când cineva pleacă tot ceea ce este desăvârşit revine. O cădere a nopţii obişnuite de vară 1. Aşa arată o cădere a nopţii de vară: adultera iese pe balcon într-o cămaşă de noapte de mătase care lasă strălucirea stelelor să pătrundă, o crenguţă cade din ciocul pasării care adoarme înainte să-şi aşeze casa, un soldat care poartă scrisoarea mamei în buzunar coboară drapelul de stat şi probele atomice din pântecul pământului înviorează în secret morţii. În clipa aceasta, cineva interpretează liniştit neumele bizantine, altcineva modifică exodurile războaielor balcanice şi civile în numele adevărurilor universale. În curţile fabricilor dorm statuile participanţilor la revoluţiile anulate, peste mormintele armonioase, florile de plastic îşi pierd culoarea, iar cele naturale forma, şi această linişte a morţilor de la care ne-am luat rămas-bun, nu este a noastră. 2. Într-un sat cu trei ferestre luminate, o vrăjitoare prezice doar însănătoşirile, nu şi îmbolnăvirile. Valurile dau afară sticlele care pot cuprinde în ele întreaga mare, sensul indicatorului de direcţie obligatorie arată spre Dumnezeu, pescarul rupe o bucată din cer aruncând cârligul în râu, copilul sărman caută Ursa Mică şi planeta de pe care şi-ar fi dorit să provină, din pragul casei ucigaşului cu alibi, o pană încearcă să zboare. Aşa arată o cădere a nopţii obişnuite de vară. Oraşul se aprinde în roşeala lunii şi scările de incendiu par să ducă la cer, chiar şi atunci când toţi coboară pe ele. |