Poeme
de Omar Lara
Omar Lara (n. 1941) este un poet, traducător şi editor chilian. După lovitura de stat a lui Augusto Pinochet din 1973 s-a exilat în Peru, apoi în România, unde a rămas până în 1981, absolvind Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Îi datorăm unele dintre cele mai remarcabile traduceri în spaniolă din folclorul românesc şi din operele unor poeţi ca M. Eminescu sau M. Sorescu.
În 1964 a înfiinţat Grupul Trilce de poezie şi revista cu acelaşi nume, pe care o conduce şi astăzi.
Opera sa cuprinde vreo 20 de volume, dintre care amintim: Duşmanii (1967), Şerpi (1974), Călătorul imperfect (1979), Insule Plutitoare (1980), Şerpi, locuitori şi alte lighioane (1987), Foc de Mai (1997), Viaţă Probabilă (1999), Voces de Portocaliu (2003), Historias de Micutza (2004).
A primit Premiul Casa de las Américas (Havana, 1975), Bursa de Creaţie John Guggenheim (1983), Premiul Mondial de Poezie Mistică Fernando Rielo, pentru traducerea volumului Ecuatorul şi polii de Marin Sorescu (1983), Medalia Mihai Eminescu acordată de Guvernul României (2001), Medalia Prezidenţială Centenarul Pablo Neruda (2004). În 2007 a fost distins cu Premiul Casa de América de Poezie Americană (Madrid).
Poeziile de mai jos fac parte din volumul Delta (2006), Editura Maúcho Mexic.
ÎNTR-UN TREN IUGOSLAV
Vreme de câteva ore ne-a însoţit
un râu mic
cu ape cenuşii şi învolburate.
Aş vrea să ştiu cum se numeşte
cum se numeşte râul acesta?
zâmbesc,
cum se numeşte râul acesta,
zâmbesc,
râul acesta se numeşte Zâmbet.
N-aş fi putut să plec fără să-i ştiu numele.
LIMBAJUL CEL MAI DRAG
Limbajul cel mai drag
este cel care-ţi numeşte numele
unul dintre miile de nume
cunoscute sau care rămân de ştiut
limbajul cel mai drag
a fost cel ce ţi-a spus odată adio
cel ce ţi-a telefonat fără sens
a fost cel ce odată te-a găsit
limbajul cel mai drag
nu are silabe nici muzică
se rosteşte dar nu se ascultă
se simte dar nu ştiu unde
limbajul cel mai drag
care te va găsi fără ca tu să ştii
este cel pe care îl caut
şi dacă te chem iar tu nu auzi
cu un limbaj care-mi vine
înseamnă că încă nu este el
că încă nu este cel drag
inimitabilul limbaj.
INIMA
Inima în sălaşul ei
Inima în învelişul ei
Inima cu al ei dă-i înainte
Inima liniştită şi fără grabă
Inima care ştie ce palpită
Inima cu dăngănitu-i sec
Inima îşi aşteaptă rândul
Cu vaietul ei suav
În cutia ei inima
Inima răbdătoare
Inima fără resentiment
În ciuda urii mele
În ciuda silei mele
În ciuda groazei mele
Inima sărind din piept
Inima îşi aşteaptă timpul.
O VIZUINĂ RĂCOROASĂ ŞI CĂLDUŢĂ
Am făcut o groapă în pământ
acolo vom fi la adăpost de ploi,
de vânt.
În ulcele de lut am pus băuturi fierbinţi
Iar în alte ulcele
Fructe şi apă de mare.
Acolo vom fi învăluiţi de zvonul exterior,
De mirosul exterior şi de formele vegetale.
În vizuina noastră călduţă şi răcoroasă,
la adăpost de vânt şi de raze
şi de trecerea turmelor sălbatice.
ASEDIU
Ai grijă la ce te uiţi
vânătorule
ceea ce nu vezi acum
nu va mai exista niciodată
ceea ce nu atingi acum
va mucegăi
ceea ce nu simţi acum
te va răni cândva.
AM ÎNTÂLNIT O FATĂ PE STRADĂ
Am întâlnit o fată pe stradă.
Am cunoscut-o
cu mult timp în urmă
într-o ţară îndepărtată.
Ne-am adus aminte că am fi putut să ne iubim.
Pe vremea aceea.
(Astăzi în oraşele
unde am locuit cândva
cresc morţi şi se făureşte în tăcere o istorie).
Am rupt crengi dintr-un arbust
este ca aloysia
şi ne-am lăsat iarăşi în voia acelor vremuri
când am fi putut să ne iubim.
Vremurile acelea.
POEM OPTIMIST
Pot să mor la şase după-amiaza
Dar acum sunt viu
Pot să fiu supravieţuitorul solitar
Al unui mare cataclism
Dar exişti tu
Poţi să exişti şi să treci fără să mă priveşti
Dar exişti şi mă iubeşti
Poţi să mă iubeşti şi totul ne desparte
Poate că da
Poate că nu.
DUŞMANUL
Este adevărat că sunt prizonierul
unor cuvinte necugetate
şi îngrozitoare
pe care le-am rostit la adresa
cuiva. Cuiva
cu care m-am înfruntat cu cruzime
şi pe care l-aş îmbrăţişa numaidecât
dacă ar fi lângă mine.
LECTURĂ
Citesc
Toate lucrurile au un sfârşit
Noi
Chitarele
Pământul
Soarele
Sunetul apei în geamuri
Universul însuşi
Cuvintele
Totul are un sfârşit
Un nu
Un neant
Lătratul
Tumultul
Căldura de la ora trei
Totul îşi are neantul
Lumina care îţi făureşte chipul
Lumina care ţi-a făurit chipul.
VECHEA CAPCANĂ
Dăinuie amintirea unei poveşti
păstrate din iarna trecută
aşa cum alţii au păstrat iubirea
sau o anumită cenuşă sacră
dăinuie amintirea unei poveşti
şi amintirea unei viziuni
de o coincidenţă memorabilă
a cuiva care caută sau este căutat
a cuiva căutat sau care a căutat.
Vechea capcană a dragostei
cu răutăţile-i oportune
uriaşii copaci fără frunze
vinul călduţ şi candoarea.
Coincidenţele dragostei
cu absurdele-i vechi capcane
pe care nimeni nu le mai crede şi totuşi
nimeni nu încetează să le creadă.
TREAZĂ LA ORICE ORĂ
Se iveşte pe negândite
ca un înecat care s-ar fi hotărât
să iasă la suprafaţă după multă vreme.
Rupe fără chef carapacea somnului
dar este o oră nepotrivită pentru orice Act.
Se hotărăşte să se pregătească totuşi
şi se găteşte ca nişte bucate pentru lăcomia zilei.
MUTARE MAGISTRALĂ
Nici nu-ţi mai cer să te odihneşti,
micuţă
imperioasă soţie a mea.
Căci gluma aceasta a dragostei, această
mutare magistrală de a ne simţi necesari
a câştigat teren, ne-a solicitat cu înţelepciune:
am înnebunit.
Am hotărât că aceasta este dragostea.
Mai rămâne doar să vedem cum o vom folosi
în ce mod prielnic pentru toţi
şi înainte de a fi prea târziu.
Prezentare şi traducere de Lavinia Similaru
|