Aflat la o vârstă foarte tânără, însumând puţin peste două decenii de existenţă, Constantin Romulus Preda debutează spectaculos cu două volume de versuri: „Mii de baionete îmi decorează inima” şi „Iubirea noastră înfloreşte dincolo de stele”, ambele apărute în acest an (Editura „Autograf, MJM”, Craiova, 2013). Încă din primul volum, tânărul poet îşi omagiază părintele, pe Constantin Preda, despre care s-au pronunţat scriitori ca Fănuş Neagu, Adrian Păunescu, Geo Bogza, Nichita Stănescu, Mircea Dinescu, precum şi mulţi dintre criticii literari cei mai importanţi, ai momentului. Volumul „Fantasme cu mirese zburând” (2001), pe care am avut onoarea să-l prefaţez, printr-un amplu studiu introductiv, este însoţit de o întinsă bibliografie critică, alcătuită din peste o sută de referinţe. Constantin Preda, născut la Damian-Sadova, judeţul Dolj, la 12 ianuarie 1961, este poetul care spunea despre sine că duce în spate o câmpie şi jumătate, aşa cum consemnează tânărul său descendent, în volumul „Mii de baionete îmi decorează inima”: „la damian în sudul ţării/ s-a născut în toiul iernii/ dintr-o lacrimă de lup/ şi din zbor de înger mut/ poetul ce poartă în spate/ o câmpie jumătate” (Constantin). Şi tânărul poet, Constantin Romulus Preda, se circumscrie aceluiaşi spaţiu geografic: „cu fiecare cuvânt scris/ duna de nisip devine/ oglinda mea” (Dună de nisip). După cum se vede, aşchia nu sare departe de trunchi. Totul este să vedem, cum se spune, genul proxim şi diferenţa specifică.

După unii teoreticieni, în frunte cu Wilhelm Dilthey, poezia este, înainte de toate, „trăire” (Erlebnis). Fără trăire, nu există poezie adevărată, ci numai poezie contrafăcută, un produs de laborator. O trăire intensă, puternică se desprinde din poezia celor doi autori amintiţi, tată şi fiu. La Constantin Romulus Preda apare, în plus, intertextualitatea. Nume de scriitori şi pictori celebri, precum Kafka, Cioran, Dali, Chagall apar mereu în textele tânărului poet, ce configurează un univers literar şi artistic modern, absurd şi suprarealist, la care se adaugă un estetism, de esenţă barocă, descinzând din Fănuş Neagu: „copiii din povestirile lui Fănuş Neagu/ scot fluturi cu ciutura din fântâna poeziei” (Noapte vânată de sfinţi păcătoşi).

În aceeaşi notă de estetism baroc, de înfrumuseţare a existenţei sau a visului, sunt scrise mai multe poeme. La tânărul nostru poet, până şi călăii poartă trandafiri la butonieră („călău cu trandafir în piept”). Constantin Romulus Preda se declară „primul conte cu eşarfă albastră” şi vrea să scrie „toată istoria durerii pe fruntea unui crin imperial”. Versurile sale sunt de o mare sinceritate, prospeţime şi naturaleţe: „să răpeşti marea şi s-o ascunzi în suflet”, „să fii strivit de poezie” (Himeră). Iubirea este când senzuală, când sacralizată: „într-o zi poezia mea îţi va fi rugăciune” (Rugăciune). Tânărul poet nu scapă de obsesia morţii: „sunt tânăr şi-mi văd moartea alergând” sau „moartea se ascunde între sâni rotunzi de fată”. Aceste versuri ne amintesc de celebrul vers al lui Rilke: „Moartea râde în noi”. Constantin Romulus Preda adoptă perspectiva existenţialistă, după care omul este fiinţă îndreptată către moarte („Seir zum Tode”). Versurile citate fac parte din poezia Viaţa în trei acte, poezie care, prin tonalitatea ei, ne aminteşte reflecţia blagiană despre ciclurile existenţei, din poezia Vârste. De altfel, sub raportul tehnicii poetice, Constantin Romulus Preda evoluează de la expresionism la suprarealism.

Şi mai valoros se dovedeşte cel de-al doilea volum: „Iubirea noastră înfloreşte dincolo de stele”. Dacă din primul volum se desprind multe versuri memorabile, din cel de-al doilea pot fi citate poeme întregi.

După majoritatea teoreticienilor, orice poezie adevărată presupune o structură, o construcţie (latinescul „sitmere” înseamnă „a construi”). În Principii de estetică, G. Călinescu afirma cum nu se poate mai categoric în această privinţă: „Nu există nici o poezie acolo unde nu este o structură, o organizaţiune”. În volumul „Iubirea noastră înfloreşte dincolo de stele” întâlnim câteva poeme antologice, bine structurate: Viaţa mea şterge linia orizontului, Schiţă şi poemul care împrumută titlul volumului, în care părţile se supun întregului şi care pot fi menţionate aproape în întregime: „de câteva zile nu mai am ochi/ am început să văd doar fragmentele colorate/ ale vieţii/ de parcă sublimul era captiv în spatele ochilor mei.../ de câteva zile nu mai am zare/ stele au prins rădăcini ce-mi trec prin inimă/ îmi extrag existenţa/ din radicalul unui măr verde...” (Viaţa mea şterge linia orizontului); „mai scriu din când în când cu litere verzi/ piese de teatru/ în care sunt actorul principal/ rolurile le schimb doar iarna/ când bufniţele cuceresc cimitire întregi...” (Schiţă); „trupul tău tremurând în roua dimineţii/ proclamă o nouă ideologie a frumuseţii/ buzele tale sărutând fruntea mea/ parcă cioplesc o cruce îmbrăcată în catifea.../ numele tău îl scriu cu roşu-n calendar/ că te-am iubit cu spaimă grea de clopotar” (Iubirea noastră înfloreşte dincolo de stele). În toate cele trei poeme poate fi decriptată o tehnică expresionistă, prin care sunt stabilite relaţii cu cosmosul, cu absolutul şi ilimitatul. Titlul volumului este tipic expresionist şi de-a dreptul antologic. Obsesia morţii face parte tot din orientarea expresionistă. Poetul declară că îşi scrie cărţile „de la sfârşit”, adică din perspectiva morţii: „cărţile nu mi le scriu ca alţii/ mi le scriu de la sfârşit” (Sunt păcătos). De sorginte expresionistă este şi prezenţa lui Dumnezeu, de natură panteistă, conform binecunoscutei devize: „Dumnezeu sau Natura” (Deus sive Natura).

Motivul îngerilor, al heruvimilor este frecvent în lirica tânărului poet, uneori, prin imagini de o splendidă expresie metaforică: „pe piept îţi irizează muşcătura unui heruvim/ magnolii albe înfloresc în ţintirim” (Pe piept îţi irizează muşcătura unui heruvim).

Constantin Romulus Preda excelează mai ales prin tehnica imagistică, extrem de spectaculoasă. Din expresionism, autorul plonjează în suprarealism, utilizând tehnica dicteului automat, prin care este sugerată fluenţa imaginilor din timpul somnului. Îndrăzneala imagistică este cuceritoare prin culorile cu totul frapante, ca în tablourile suprarealiste. Două poeme se constituie în adevărate tablouri suprarealiste. Titlurile sunt elocvente de la sine: Îngerii cu pălării albastre vor coborî la noapte din tablouri şi Lupi oranj aş înhăm / la o sanie de tămâie. În primul dintre ele este invocat chiar numele lui Salvador Dali, maestrul incontestabil al picturii suprarealiste („pune-ţi masca salvador”). Îi sugerăm tânărului şi talentatului poet să nu mai scrie titlurile poeziilor sau numele proprii cu litere mici. Acesta este un simplu procedeu grafic, e drept, foarte utilizat de poeţii suprarealişti, dar care nu schimbă cu nimic esenţa dicteului automat.

Constantin Romulus Preda este un nume despre care, cu siguranţă, se va mai auzi. Debutul său excepţional ne vorbeşte, încă de pe acum, despre poezia ca destin.