| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
|
de Patrel Berceanu (19.04.1951 2.05.2006) În anul 1976, La Editura Scrisul Românesc din Craiova, poetul Patrel Berceanu îşi făcea intrarea în literatură cu un volum de versuri cu titlu deloc conformist, scăpat ca prin urechile acului de vigilenţa cenzurii : Sentimentul baricadei. Baricada este una care apără universul văzut în fragilitatea lui, se justifica poetul, într-un interviu pe care i-l lua Petre Braşoveanu apărut în Viaţa studenţească din 22 noiembrie 1977. Se poate înţelege că era însă vorba de o baricadă pentru apărarea universului interior. Răsfoind prin periodice sau prin manuscrise, am descoperit poezii aparţinând aceleiaşi vârste poetice ale lui Patrel Berceanu, cel care se situa pe poziţie de luptă în sensul trezviei, al alertei maxime a spiritului în faţa realităţii opresive (descrisă metaforic, cum altfel ?), a cărei transcedere o vedea posibilă prin activarea puterilor sufletului, prin recurs la construcţiile visului. Şi nu numai. O poezie cu titlu care şochează astăzi este Revoluţia, apărută în revista Amfiteatru, nr.12 din 1977. A scăpat ochilor vigilenţi doar fiindcă avea primul verb la trecut? Sau fiindcă în turnul de pază de la revista Amfiteatru se afla o poetă cu suflet mare şi generos, Constanţa Buzea, aceeaşi care, închizând un ochi, sesiza cu celălalt, în poezia lui Patrel Berceanu ,capacitatea de a decide, operand la nivelul conştiinţei ? Uimitoare ni se pare şi poezia Experiment, o descriere a experimentului totalitar, cu cercetarea resorturilor psihologice care l-a făcut posibil. Poate că ar fi nevoie astăzi de o reactivare a sentimentului baricadei în poezie, dacă e să luăm aminte la spusele criticului Alex Ştefănescu, dintr-un interviu realizat de Iulian Boldea : Mulţi scriitori (sunt, n.n.) scăldaţi într-un veşnic narcisism. Prea puţini sunt cei care au o privire de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă cu ţara lor sau cărora le pasă de soarta semenilor(Revista Apostrof, nr.8/2013). Poeziile de mai jos, unele inedite, altele apărute în revistele Amfiteatru şi România literară ale anilor 1975-1977 arată o faţă a tânărului poet Patrel Berceanu parcă întoarsă spre noi ,în ideea că implicarea de pe poziţiile baricadei este obligatorie pentru o conştiinţă poetică adevărată şi că nu toţi poeţii sunt narcisişti. Unii fac parte dintr-o specie de rara avis : le pasă.(Doina Pologea Berceanu)
Experiment Se ia un om şi se închide într-o crisalidă Nici o uşă cu atât mai puţin o cheie Totuşi după o clipă de buimăceală ovală omul va începe să explice precipitat viermelui că trebuie să existe o soluţie de ieşire s.a.m.d. Vă înţeleg neliniştea, răspunde viermele dar în ceea ce mă priveşte nu văd nici o speranţă; dacă vă bazaţi pe idea de labirint aceasta presupune ideea de sus şi jos stânga şi dreapta şi legea simetriei. Însă în momentul în care aţi fost închis aici vi s-a luat posibilitatea percepţiei spaţiale. În plus sunteţi obiectul unui experiment. În ceea ce mă priveşte fiind supus metamorfozei în curând va trebui să vă părăsesc. Îmi pare rău. Vă salut. (inedită) Trenul care nu pleacă nicăieri cine visează frumos de-a-n picioarele ca mine poate pinul poate teiul poate caloriferul din Olimp poate un om păi atunci nu chiar un om ci un omuleţ hamalul pipernicit din gara Milano care-l întreba spre a dumisale dumerire pe Vitorio Gasman ce faceţi în vagonul ăsta domnule trenul ăsta nu pleacă nicăieri dar poate că vreţi să visaţi şi-atunci se schimbă treaba (inedită) Prin flori, în trap mărunt spunem că noaptea are ochii mari dar Doamne numai atât să fi învăţat ea din viaţa asta a noastră dacă face loc zorilor fără luptă de aceea să nu mă întrebaţi ce mai visez prefer un coşmar în locul unui vis care-mi intră în cameră pe scara de serviciu de aceea n-am cuvinte de milă pentru tei dacă se lasă turnat în flacoane de parfum fără să încerce un gest de împotrivire acolo pentru crizantema care nu-şi face din petale uşi groase capitonate în care să nu se mai zărească butonul soneriei doar ştiţi se mai intră în flori călare ca într-o catedrală cu uşile vraişte sub pretextul schimbului de experienţă. Conjuraţia viorilor dac-am privi cu inima nu ne-ar scăpa nerăbdarea cu care în fiecare noapte după ultimele acorduri viorile dau fuga în golurile rămase între brazi vai dac-am privi cu inima n-am coborî nicicând în păduri cu acele grele arcuşuri pe umeri topoarele Scrisoare de pe baricadă Cum mai e iarba pe la voi tot aşa grasă un colţ de baricadă împrăştiindu-se în aşchii câte o salcie făcând o reverenţă râului altfel nici nu ţi-ai da seama că moartea nu ridică glasul din când în când vine vorba de câte unul din noi Parabola florii nu e mireasma Parabola florii nu e mireasma Dar colivia desigur dă idee foarte exactă de zbor astfel desfid pe acela ce caută sens acestei dimineţi de vis şi candoare ştiu câte se pot întâmpla într-o singură clipă de neatenţie a veacului astfel parabola florii nu e mireasma astfel se-nalţă trilul privighetorii fără motiv şi în afara moralei deşi colivia dă o idee mai exactă de zbor Revoluţia Sigur că vocaţia acestei adolescente n-a fost matematica mai degrabă istoria demnitatea omului vreau să zic. din făptura ei tânără doar privirea mărturiseşte o vârstă respectabilă privirea ei întrebătoare nemulţumită un copil dificil cum ar spune profesorii cărora ochii copiilor tocmai le-au întors pe dos buzunarele un copil minunat revoluţia cum ar spune marii bărbaţi ai istoriei care pleacă în direcţia privirilor ei nemulţumite iscoditoare şi nu greşesc. Adevăratele păsări am văzut adevăratele păsări braţe li se zbăteau în loc de aripi iar în dreptul inimii o rană imensă lăcrima cuvinte lăcrima văzduhul întreg le înfrunzea din priviri iar ele zburau minunat zburau cu sufletul |