Tragedia neantică

***

schimonosindu-ne. fără a putea rupe un cuvânt.

cu limbile încleştate, lălăindu-ne în gând. smucindu-ne

să scoatem cuvânt. cu ochi bulbucaţi. rotindu-ne mâinile,

jucând pe loc, dârdâind. căscând gurile,

ca-n ape. zgâriind aerul de jur împrejur.

ceată de muţi. locuitorii oraşului Caracal.

***

bunica umblă pe drumul de praf. ea scrie cu tălpile exodul din satul Ghizdăveşti la Caracal. bunica umblă pe drumul nins, înşiruind urme care se topesc odată cu zorii. stă în rând cu temătorii de Dumnezeu. faţa ei bătrână peste feţele noastre de copii. să vedem cine suntem, de unde venim. mamare se străduieşte să aducă ideea de fiinţă în prezent. îmi ia osciorul frunţii, coastele, ciolanele şi mi le scoate din groapă. plămădindu-mă din cenuşă şi din apă. la umbra celor patru fluvii invizibile care curg pe lângă Caracal, două aeriene şi două subterane. mamare ne ţese hăinuţe, are grijă de păsări, de animale. toată ziua găteşte în athanor. dar

timpul i-a venit de hac.

***

iată uliţele din cer, şi căşile împrejmuite de uluci. şi răzoarele cu lăptuci. şi câinii bătând maidanele din cer, şi streşinile în care au crescut în jos firişoare de grâu, şi turnul de apă şi cele zece biserici în care bat clopote cu limbi în sus. şi câţiva oameni grăbiţi, cu aripile zburlite de vânt. şi ferestrele luminate în plină zi, şi heleşteul din parc răsturnat, cu raţe sălbatice plutind prin prundişul de papură şi stuf, şi moara lui Opincaru, de pe vremuri, şi sora tatălui meu, Eliodora, care s-a dus la Domnul la doi ani. şi cimitirul în care pământul este din cer. împreună cu prietenul meu Mihai Boşogea stăm întinşi în iarba din curtea liceului şi ne uităm de noi în Caracalul din cer. şi nu ne găsim nicăieri. poate suntem în trenul care tocmai intră în gară.

***

mama: bătrânica aceasta vioaie care se scoală din mormânt pentru a mă îngropa cum se cuvine. maică, Paule, ţine lumânarea asta. hai, păşeşte.

***

din Caracal, tagma profeţilor a dispărut, nu mai are loc nici o minune. toamna şi primăvara. mâinile timide de nu pot ucide. gândurile vinovate nu pot urca la rai. ninge printre sutele de granguri, privighetori şi mierle aşezate pe crengile caisului din grădină, peste dropiile ciucite printre răzoare. departe, în deal, în fosta puşcărie, acum tribunal, curg neîncetat lacrimile Prea-Curatei. şi străbunii se scoală din ţărână, albiţi şi primeniţi.

***

am scos pomelnicul de caracaleni, l-am netezit pe genunchi. lista era aşa: Papidoanca, Bucică, ţinea un debit în Crucea de piatră, Sfetcu, armurierul, Neleapcă cel curtenitor, felceriţa Otincileasca, Gherghe, miliţianul cu faţă de bou, Cuţudis, Andreon ăl Bătrân, mare tăietor de porci, albinarul Albineţ. câteva nume s-au deteriorat. scot un moţ de creion, îl înmoi în gură şi adaug Paul psalmistul.