Sala Arta a Filialei U.A.P. din Craiova ne-a oferit prilejul întâlnirii, în iunie-iulie a.c., cu nouă acuarelişti locali. Iniţiativa a aparţinut celor şapte membri ai Acuarelle-groupé: Nicolae Predescu, Aurora Speranţa Cernitu, Ovidiu Bărbulescu, Stelian Cristinel Volcinschi, Zoe Gherlan, Ana Curcă şi Ştefan Iaută. Dardu Rizeanu şi Constantin Niculescu au fost invitaţi să expună şi ei. Seriozitatea manifestării, trebuie să recunoaştem, este remarcabilă. Nu acceptăm însă afirmaţia unor critici locali cum că ar fi vorba de o adevărată şcoală de acuarelişti la Craiova şi că aici s-ar afla cei mai buni şi mai mari acuarelişti din ţară. Să fim serioşi...Decanul de vârstă şi şeful grupului de expozanţi este indiscutabil profesorul Nicolae Predescu. El expune peste o duzină de peisaje din Craiova, Gherceşti şi Vâlcea. Pictate îndeosebi cu verde şi albastru rece, cu gri, alb cretos şi vagi intervenţii de culori calde, lucrările sale evocă nostalgia locurilor care l-au impresionat şi i-au rămas în memorie. Nevoit să se mişte repede şi sigur, tehnica acuarelei neîngăduindu-i reveniri şi migăleli, artistul se descurcă, putem spune, mai mult decât onorabil. Aurora Speranţa Cernitu expune peisaje din Veneţia în care reflexele apei şi patina clădirilor surprinde şi farmecă, în acelaşi timp , case vechi din Craiova adevărate monumente de arhitectură , peisaje cu dealuri şi căpiţe cu fân, cât şi flori în căni de porţelan. Seriozitatea observaţiei, sfiiciunea în faţa motivului, aplecarea înţelegătoare spre poezia ascunsă a locului, siguranţa execuţiei, merită să fie subliniate. Pe profesorul Ovidiu Bărbulescu îl ştiam de mult ca un bun acuarelist, fapt confirmat şi de lucrările expuse acum. Artist plin de devoţiune, respectuos şi dornic să nu-şi trădeze profesiunea, pentru ca în felul acesta nu se trădează nici pe el, lucrările prezentate iluminează sala de expoziţie. Stelian Cristinel Volcinschi este indiscutabil un acuarelist talentat. Venit mai târziu în lumea artistică craioveană, el a atras atenţia asupra sa prin dezinvoltura cu care se exprimă în domeniul care i-a devenit propriu. Peisajele sale din ţară, ori străinătate, se remarcă prin lirismul lor cald, prin irizările şi vaporizările obţinute datorită folosirii tehnicii acuarelei...
Dacă Ştefan Iaută nu ne convinge prin cele câteva lucrări expuse, cele două doamne profesoare Zoe Gherlan şi Ana Curcă încearcă fiecare să spună ceva şi să-şi definească personalitatea. Astfel, Zoe Gherlan, dacă n-am şti că este femeie şi că acuarela este un gen de artă sensibil şi delicat, privindu-i lucrările am crede că sunt executate de un bărbat, întrucât sunt pictate de o mână sigură, energică, cu o pensulă lată, iar pe suportul de hârtie culorile de apă sunt mai puţin diluate. În schimb Ana Curcă ne prezintă lucrări tipic feminine, în general de mici dimensiuni (două din acestea părând adevărate timbre) şi utilizează o pensulă foarte fină, care-i permite subtilităţi de culoare şi linie.
Cei doi invitaţi ai grupului de acuarelişti, Dardu Rizeanu şi Constantin Niculescu, surprind şi încântă fiecare în felul său. Astfel, Dardu Rizeanu expune lucrări de o mare puritate a expresiei, adevărate studii de armonie şi rafinament cromatic. Peisajele sale urbane, epurate de detalii, denotă un remarcabil simţ al observaţiei. Ele devin, în felul acesta, poeme de o admirabilă fuziune lirică şi de o pătrunzătoare poezie meditativă. Dacă acuarela este arta inefabilului, Constantin Niculescu încearcă să demonstreze că nostalgia locurilor, a pădurii îndeosebi, trezeşte în el sentimentul timpului şi al frumosului ce fuge. Mărginindu-se la redarea pitorescului, artistul fixează pe hârtie, în felul acesta, interesante studii de armonie cromatică.