Pictura românească modernă, la începuturile sale, în prima parte a secolului al XIX-lea, n-a fost prea bogată nici în nume, nici în opere de artă. Şi, ca orice început, n-a fost uşor. Dar important a fost faptul că s-a început. În câteva decenii, atunci, am intrat în Europa.

Printre primii noştri pictori moderni amintim, astfel, pe Mihail Lapatty. Din păcate, despre el nu se cunoşteau, până de curând, decât puţine lucruri. De altfel, de el, înaintea noastră, nu s-a ocupat decât, în treacăt, profesorul George Oprescu. Prin acesta Lapatty a intrat, deci, în istoria picturii româneşti. Ulterior el a fost menţionat de istoricii noştri de artă, în lucrările ce au mai apărut, fără să se mai aducă ceva nou. Şi totuşi, informaţii răzleţe, au apărut pe ici pe colo, astfel că personalitatea sa, cât de cât, s-a putut contura.

Deci, pictorul Mihail Lapatty s-a născut, fapt cert, la Caracal, probabil în anul 1916. Spunem probabil, pentru că au existat păreri care plasează naşterea sa între 1815-1820 şi chiar 1830. Nici data morţii sale nu se cunoaşte cu exactitate. Majoritatea biografilor au optat însă pentru anul 1860.

Mihail Lapatty a fost „descendentul unei familii levantine, stabilite în Oltenia pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi era nepot de fiu lui Iordache Lapatty, caimacam la1780”(Ioan C. Filitti). Oricum, el a fost un tânăr boier oltean care a avut la îndemână largi mijloace băneşti. Cum a ajuns să se dedice picturii nu ştim. Se pare că la Bucureşti a fost, pentru scurt timp, elevul lui Carol Popp de Szathmary. Cert este însă faptul că la sfârşitul anului 1847 el se afla la Paris şi studia pictura cu Ary Scheffer. De asemenea, pe atunci, făcea parte din Societatea Studenţilor Români şi Scarlat Vârnav îl menţiona printre sprijinitorii de vază ai acesteia.

Mai mult, dintr-un document descoperit şi publicat, în 1982, de Cornelia Bodea, aflăm că Mihail Lapatty a participat, la începutul lunii martie 1848, la Biblioteca Naţională din Paris, la o adunare a membrilor Societăţii Studenţilor Români. Atunci s-a hotărât întoarcerea în patrie a fraţilor Brătianu, Golescu, Romanescu, a lui Nicolae Bălcescu, Costache Negri, Alexandru Aman, Mihail Lapatty,Constantin Lecca, Bolintineanu ş.a. Că Lapatty s-a întors sau nu în ţară, ca să ia parte la revoluţie, nu ştim. Oricum, din documentul respectiv rezultă că el împărtăşea ideile patriotice ale celorlalţi.

Prezenţa lui Lapatty la Paris este apoi atestată în anii 1850-1860.Tânărul pictor român a trăit şi s-a format în mediul Parisului, participând de aproape la ideile timpului, făcându-şi despre artă, căreia îi consacrase întreaga sa activitate, o idee mult mai înaltă şi mai completă, îndrăznind chiar să se măsoare în expoziţii cu francezii de-o vârstă cu el.

Lapatty a fost, mai mulţi ani, elevul renumitului profesor şi pictor Ary Scheffer. Nu ştim dacă el l-a adus, în atelierul acestuia, pe Theodor Aman, dar, în mod cert, într-un timp, cei doi valahi au fost colegi.

De asemenea, din registrul copiştilor de la Muzeul Luvru, aflăm că Mihail Lapatty a făcut opt cópii, dintre care trei după Gericault: Pluta meduzei, Cuirasat rănit şi Ofiţerul de vânători călare, cât şi altele după Delacroix. Nu e imposibil ca el să fi trecut atunci, pentru scurt timp, şi prin atelierul lui Delacroix sau, cel puţin, să-l fi cunoscut.

O altă informaţie despre pictorul român datează din anul 1853, când el a fost făcut pitar. Niciun document nu atestă însă venirea sa în ţară pentru a-şi primi micul rang boieresc… Amintim apoi faptul că în Românul lui C.A.Rosetti, din 1858, găsim ştirea că „pictorul făcea în Biblioteca Imperială din Paris un portret al lui Mihai Viteazul”. Este vorba, probabil, de o litografie după gravura lui Sadeler.

Oricum, Mihail Lapatty a fost unul dintre primii pictori români care a reuşit să expună la Saloanele Oficiale de la Paris din anii 1857-1858.Astfel, la salonul din 1857, juriul i-a admis lucrarea Eva, buchetiera roumaine. Tabloul este semnat şi datat 1857. Titlul nu corespunde însă subiectului. În realitate, este vorba despre o tânără româncă şi nicidecum de o romană şi este conceput nu ca o vânzătoare de buchete, ci ca o alegorie a verii…Tabloul este bine realizat din punct de vedere compoziţional şi demonstrează că pictorul cunoştea o gamă largă de mijloace de exprimare.

În anul următor, 1858, Mihail Lapatty a expus, la Salonul oficial de la Paris, două tablouri : Mireasa blestemată şi Portretul lui Omer Paşa. Din păcate, acestea nu au ajuns până la noi.

Moştenirea artistică a lui Mihail Lapatty este extrem de săracă. La cele deja menţionate trebuie însă să adăugăm şi tabloul Mihai Viteazul, aflat acum la Muzeul Naţional Militar din Bucureşti. Acesta este o lucrare de mari dimensiuni şi reprezintă în mărime naturală portretul ecvestru al eroului nostru naţional. El a fost pictat în anul1852 la îndemnul domnitorului Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei şi se pare că avea vădite calităţi artistice. Starea lui de conservare lasă însă mult de dorit. De asemenea, profesorul George Oprescu mai aminteşte şi de un tablou reprezentând pe Mihai Viteazul la Călugăreni. Nici despre acesta nu ştim nimic. A.Costin este, apoi, acela care ne mai dă câteva informaţii despre Lapatty, dintre care merită, credem, să menţionăm pe aceea că pictorul „a făcut mai multe portrete bine apreciate de presa franceză şi că la Paris, într-o expoziţie particulară, a expus vreo zece tablouri.

Ultimele informaţii care merită să fie amintite, despre Lapatty, le datorăm lui Grigore Grădişteanu şi lui C.I.Stăncescu. Astfel, Grigore Grădişteanu (1816-1892), revoluţionar paşoptist, refugiat la Paris, care l-au cunoscut pe pictor prin 1853, spune că îl simpatiza, că acesta a luat de curând un atelier cu 1200 de franci, că a avut o ceartă cu pictorul Năstăseanu, că a pictat o icoană pentru biserica română din capitala Franţei şi că ar fi dorit ca Lapatty să-i facă un portret…Cel de al doilea, pictorul C.I.Stăncescu, a ţinut o conferinţă despre Lapatty, la 7 aprilie 1868, la Ateneul Român. El a spus atunci că l-a întâlnit pe acesta, din întâmplare, pe bulevard, la Paris, în ultima primăvară a existenţei sale. „Nalt, blond şi investit c-o eleganţă curat parisiană, debil însă şi palid ca o umbră…oscila la cea mai mică adiere a vântului…” Curând după aceasta a aflat că Lapatty a murit de tuberculoză… Probabil la începutul anului.

Pictor romantic, natură delicată şi sensibilă, Lapatty a fost un fiu al Olteniei. A murit tânăr. Şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii la Paris, unde şi-a făcut studiile, a creat şi şi-a închinat întreaga viaţă artei. Moartea sa prematură l-a împiedicat să devină o certitudine a picturii româneşti.