Centenarul naşterii pictorului Ion Ţuculescu ne oferă prilejul de a rememora şi defini mai precis o personalitate a artei româneşti, o personalitate care a intrat, de câteva decenii, într-un circuit european şi care a înscris, prin creaţia sa, o pagină remarcabilă în istoria artelor plastice contemporane.

Dar, înainte de a fi o personalitate marcantă, Ion Ţuculescu a fost şi a avut un început, iar acesta a constat în perioada cuprinsă între naşterea sa, anii de formaţie şi debut în pictură. Perioadă indiscutabil legată de Craiova, perioadă mai puţin cunoscută şi chiar cu momente sau aspecte necunoscute.

Deci, Ion Ţuculescu s-a născut la 19 mai 1910, la Craiova, pe fosta stradă Edgar Quinet nr.10 (casă aflată în prezent în spatele Bisericii Sf. Ilie, unde s-a aflat cândva Policlinica Cordis). Tatăl său, institutorul Ion P. Ţuculescu, a fost membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor Olteni şi autorul unor lucrări memorialistice, ca de altfel şi bunicul său. Amândoi au fost oameni de aleasă cultură şi simţire românească. De la ei, pictorul a moştenit dragostea şi respectul pentru tradiţiile populare, preţuirea frumosului, a culturii naţionale şi universale.

Întâiul pictor pe care Ion Ţuculescu l-a văzut lucrând şi care a lăsat o puternică impresie asupra sa a fost Eustaţiu Stoenescu. El a asistat astfel, în primăvara anului 1923, la pictarea unui portret al lui C.D. Fortunescu, profesor de limba franceză la Craiova, publicist şi om de aleasă cultură. Sub influenţa acestei impresii şi, desigur, a discuţiilor pe care timidul elev de liceu le va fi avut cu marele portretist, precum şi sub imboldul fratelui său mai mare, Şerban, care la acea dată se pare că avea unele cunoştinţe de pictură, Ion Ţuculescu şi-a cumpărat toate cele necesare unei astfel de îndeletniciri.

Expoziţiile de artă din Craiova acelor ani, lecţiile de desen din cadrul orelor de clasă cu profesorul Eugen Ciolac (şi, bineînţeles, unele sfaturi primite în afara acestora), dar mai ales dorinţa fierbinte, pasiunea, căutările şi munca proprie au constituit, pentru „pictorul diletant” Ion Ţuculescu, învăţătura artistică cu care el s-a prezentat la expoziţia deschisă la începutul lunii mai 1925 (împreună cu profesorul de desen A.D. Hagiu şi fratele său Şerban), în sala de recepţie a Palatului Administrativ al Judeţului Dolj.

Un catalog al acestei expoziţii nu ni s-a păstrat (poate nici nu a existat), dar ştim că elevul Ion Ţuculescu, din clasa a IV-a C, a Liceului „Carol I” din Craiova, a expus atunci câteva tablouri reprezentând: „porumbi verzi, flori de cais, de zarzăr, efecte de lumină şi umbre în peisagii, fructe, legume”. Aprecierile şi rândurile elogioase asupra lucrărilor sale din partea celui care mai bine de douăzeci de ani a semnat cronica artistică din „Arhivele Olteniei”, C.D. Fortunescu, cât şi faptul că multe din tablourile sale au fost cumpărate de amatori (unul din acestea, Creanga cu flori de cais, se află în prezent în patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova), ne demonstrează că încă de pe vremea aceea (Ţuculescu avea 15 ani), lucrările sale anunţau un autentic talent. Nu trebuie, de asemenea, trecut cu vederea faptul că expoziţia aceasta a fost găzduită de cea mai bună sală de expoziţii din oraş şi că vânzarea tablourilor i-a permis să facă prima sa călătorie în străinătate (în Italia).

În anul şcolar următor, elevul Ion Ţuculescu, din clasa a V-a B reală, a liceului amintit (interesant ni se pare faptul că, nevoit să-şi fixeze poziţia, începând cu această clasă, el nu s-a îndreptat, aşa cum poate ar fi fost firesc, spre o clasă de studii umaniste sau clasice), a continuat să studieze desenul cu profesorul Eugen Ciolac, dar a trecut, în câteva rânduri, pentru lecţii particulare, şi prin atelierul pictoriţei craiovence Freda Tribalsky.

Un moment important, pentru viitoarea sa carieră artistică, l-a trăit Ion Ţuculescu în primăvara anului 1926. Intrat în atenţia artiştilor plastici locali, el a fost invitat să participe, între 25 aprilie – 25 mai, la „Prima expoziţie de pictură, sculptură şi desen a Cercului artistic oltean”. Expoziţia a avut loc la Craiova, la Palatul Administrativ al judeţului, şi reunea două categorii de expozanţi : „profesionişti” şi „diletanţi”. Din rândul artiştilor „profesionişti”, care au participat la expoziţie, amintim pe Eustaţiu Stoenescu (care era şi preşedintele de onoare al „Cercului artistic oltean”), Mihail Gelep (preşedinte), Gh. Teodorescu-Romanaţi (secretar), Jean Niţescu, Sever Burada, Anghel Chiciu, N. Drăgulescu-Drag, E. Ciolac, Freda Tribalsky ş.a., iar între „diletanţi”, pe lângă Ion Ţuculescu, mai amintim pe Jeana Baculescu, Mircea Olarian şi Sabina Negulescu. Răsfoirea catalogului expoziţie ne permite, apoi, să facem unele constatări interesante. Astfel, tânărul de 16 ani, Ion Ţuculescu, expunând într-o companie care la acea dată îl onora, a prezentat şase lucrări : 1) Frunze moarte (care era propus spre vânzare cu 7000 lei), 2) Peisaj de vară (6000 lei), 3) Flori (3500lei), 4) Natură moartă (6000 lei), 5) Impresie de toamnă (5000 lei), 6) Flori de lămâiţă (4000 lei).

Această simplă enumerare de tablouri ne permite să observăm că subiectele pictate sunt identice cu acelea din expoziţia din 1925 : peisaje, natură moartă, flori. Evaluarea lor, lucru aparent neconcludent, dar semnificativ, ne permite să constatăm că tablourile respective au preţuri net superioare faţă de ale celorlalţi „diletanţi” şi că, oricum, ele erau bine cotate, în comparaţie chiar cu ale „profesioniştilor”.

O fotografie făcută în acele zile, în sala expoziţiei, ni-l prezintă pe Ion Ţuculescu în costum de licean, stând modest, în picioare, într-un colţ.

Tot în anul 1926, în vară, Ion Ţuculescu „a pozat” pictorului Eustaţiu Stoenescu pentru scena Sfântul Gheorghe omorând balaurul, de pe pereţii Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou din Craiova şi a pictat, din proprie iniţiativă, Portretul actriţei Aura Fotino (de la Teatrul Naţional, tablou intrat relativ de curând în patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova).

După ce un timp a frecventat atelierul profesorului Gh.Teodorescu-Romanaţi, în vara anului 1927, Ţuculescu a încercat, dar fără succes, cum avea să mărturisească mai târziu, să ilustreze, pentru propria plăcere, celebra tragedie a lui Goethe – Faust. Descurajat şi cu credinţa că nu este suficient de talentat pentru a continua să se ocupe de pictură, precum şi din cauza apropierii examenului de bacalaureat, fapt ce-l preocupa în mod deosebit, Ţuculescu s-a hotărât, la cererea tot mai insistentă a tatălui său, să renunţe la pictură şi să-şi îndrepte paşii, în 1928, către Facultatea de Ştiinţe Naturale şi apoi spre cea de Medicină din Bucureşti. Autentica sa vocaţie pentru pictură avea însă să-şi spună cuvântul şi să dea roade nu peste mulţi ani. Prezenţa sa fizică, în oraşul natal, a devenit, din păcate, de atunci, tot mai greu de semnalat.

Când a reluat pictura, prin 1936 şi mai ales după ce a văzut, în 1937, la Paris, Expoziţia Van Gogh, iar soţia, Maria, i-a spus că „este un mare colorist” şi că „poate fi un Van Gogh al României”, Ţuculescu s-a dedicat …artei.

În 1938 a avut, la Bucureşti, prima sa expoziţie personală. A fost un mare şi neaşteptat succes. Mai apoi, în 1939, după o călătorie în Grecia, Ţuculescu a mărturisit că „am mers la Craiova, oraşul meu natal, şi am pictat câteva peisaje negre şi două naturi moarte cu ardei roşii…” Noaptea salcâmilor şi Birja sunt, se pare, două din tablourile pictate atunci. Ultima prezenţă certă a lui Ţuculescu la Craiova este atestată în anul 1948. Atunci a pictat Portretul bunicului său, o adevărată capodoperă a picturii româneşti.

Astfel, acum, la centenarul naşterii sale, Craiova nu l-a uitat şi-l omagiază.