Reputatul cineast, subtil ºi inteligent, Mircea Danieliuc este ºi un remarcabil romancier, cu o deosebitã forþã imaginativã, luxuriantã, ºi un stil rafinat, fãrã falsã pudoare. De la debutul sãu – bestsellerul din 1997 – cu „Pisica ruptã“ (Premiul ASPRO, pentru cea mai bunã carte a anului), Danieliuc continuã sã ºocheze cu fiecare carte a sa (9), impunându-se printr-o scriiturã personalizatã. Romanele sale captiveazã prin oglinzile paralele ale unor destine frustrate – o lume realã alteratã – oameni vii (nu modele!).

Recentul sãu roman „Ora lanti“ (Editura Cartea Româneascã, 2007, 375 pg.), mozaic puternic colorat, este o explorare, fãrã prejudecãþi, într-un labirint social populat de o tipologie ajustatã la evenimente de o concreteþe uºor traductibilã. Ficþiune rafinatã, „Ora lanti“ este un roman al vieþii cotidiene, al faptelor diverse în care raþionalul ºi logicul nu mai alcãtuiesc sisteme de referinþã. Construit cinematografic, posibil scenariu de film (nu lipsesc didascaliile), romanul debuteazã fulminant prin trei scene de erotism inflamant. În pagini fierbinþi, textul abundã de picanterii deocheate ºi de scene erotice, detaliul depãºind regulat linia exprimãrii impudice; obsesiile erotice trimit la romanele lui Henry Miller („Tropicul cancerului“) sau Louis Begley („Totul despre Schmidt“).

Trama romanului o constituie explorarea unei interioritãþi alterate: tribulaþiile protagonistului Giani (Ghighi) Stratulat, individ plasat la limita patologicului. Romanul devine o sumã de observaþii ºi reflecþii prin care coabiteazã biografia individualã cu aceea a unei epoci. Acuplãrile surprinzãtoare („Acolo a vrut, în picioare, printre lopeþi“) sunt întrerupte de reflecþii sociale istorice, filosofice. Mircea Danieliuc a creat în Stratulat un caracter deosebit, complex, autodecepþionat în viaþã ºi familie; un individ frustrat, obsedat erotic, care cautã un echilibru, o consolare, o fericire iluzorie. Dupã o pasagerã experienþã eroticã în compania Violetei, o ex-vampã frustratã sexual, pentru care simte „o violenþã cecenã“, Bunuþ Stratulat suferã o depresie care avea sã-l ducã la Spitalul 9.

Recomandat de cãtre dr. Traian Gal, Stratulat devine pacientul psihoterapeutului Gilda Both, pentru care avea sã constituie un „studiu de caz“ în vederea doctoratului pe care îl pregãtea. Remediul propus este „terapia prin sex“, dar experimentul nimfomanei Gilda avea sã conducã la pasiune, obsesie, dependenþã, calvar. Abandonat de aceasta, personajul este hotãrât sã se regãseascã prin cãsãtoria cu Aurora, care însã „cu corpul ei generos ºi cu anticorpii ei maladivi“, mã trimite ineluctabil în braþele acestei femei (Gilda) de-o frigiditate sârguincioasã“. Încã obsedat de Gilda, eºecul este absolut; mariajul se dovedeºte funest ºi dupã un nou stagiu la Spitalul 9 Aurora hotãrãºte sã divorþeze. Fiecare eºec produce o breºã în plus; criza conjugalã ºi obsesia pentru Gilda îi determinã, lui Stratulat, o stranie debusolare.

Romanul se stinge, în final, într-o viziune apocalipticã: „Zbârnãitul din cap s-a mutat în articulaþii. Îmi zornãie fiecare globulã. Sunt zguduit violent, aceastã frecare mã va calcina într-un scãpãtat criogenic. Sunt rece, mi-e frig. Am inima învelitã în gheaþã, ca pentru transplant. Gândesc glacial, sunt pãtruns de vigoare, presimt un sfârºit asurzitor, deflorant; explozia nu mai sper s-o aud din cauza diferenþei de vitezã dintre luminã ºi sunet. Privesc realitatea în faþã, precum Constantin Brâncoveanu. Uite-i cum aleargã spre mine. Nu pot sã-i ajut cu nimic. Mi se pare hilar, dar nu-mi vine sã râd.“

O experienþã de viaþã, formatã din frecventarea unor medii, diferite, ale societãþii îi permite lui Mircea Danieliuc o ipostaziere a imaginii devastatoare a unei societãþi alienate de o prelungitã democraturã marcatã de rapacitatea unui capitalism barbar. Voalatã, dar mereu prezentã, apare condamnarea unei lumi în care absenþa unei vieþi spirituale conduce la ratarea celor incapabili de a se adapta unei vieþi adevãrate. Fantezie ºi realitate, viaþa cotidianã e marcatã, în roman, de varii norme de conduitã: „Am o reputaþie (G.S.), sunt în Who’s Who, am iscãlit o grãmadã de filme, emisiuni, nu ºtiu ce, un morman de reclame. /.../ Sunt plãtit ca la chiori, de acord, ãsta-i sistemul. Valoarea nu se plãteºte“. În contrast însã apare corupþia: „Prin ’95, când s-au fãcut averile alea ºi alergau ca nebunii sã tragã un tun /.../ cumpãra fabrici iertate de datorii, ºmenul ala cu retehnologizarea /.../ pe urmã le dezmembrau curãþel ºi le vindeau la bucatã. /.../Atunci s-au legat averile mari ºi simularea prosperitãþii“. Vituperant în subsidiarul acþiunii romanului, Mircea Danieliuc demascã fariseismul politic: „lumea înfulecã absolut tot ce vede pe sticlã, chiar pe nemestecate; dacã ai de fãcut e sã-i torni în guriþa deschisã. /.../ Dar ce importanþã are, nu se delapideazã tot timpul, ce mai aºteptãm? Nu-i tot aia? Nu-i ciclic, de ce se înghesuie lumea sã apuce un loc pe craca de sus? Sã vadã la cât s-au întins «nenorociþii» în mandatul trecut ca sã aibã o marjã ºi ei“. Ca un leitmotiv apare parodia vulgarã, spectacularã pânã la vârf, a aºa-ziºilor rãpiþi în Irak: „Ori eºti rãpit, ori nu eºti rãpit! Ne ia de tâmpiþi? Se bagã, vãd, Cotroceanul. Asta-i o chestiune de bani grei, ascultã ce-þi spun“. Violeta Marinache, „grizonatã ºi tânãrã încã, taiorul mulat, o micã bijuterie la gât ºi cracii ãia de deputat dezveliþi generos în teaca fosforescentã“, deºi membrã a Camerei ºi ministru al culturii, face afaceri cu un personaj dubios arabo-suedez Bassam (Hayssam?) iar când acesta e demascat ca spion avea sã fie numitã ambasador în Liban (?!).

Scriitorul urmãreºte contrastul între aparenþe; un mediu elevat ascunde, adesea, drame, vicii, existenþa în promiscuitate. Doctorul Traian Gal, un pervers sexual, ajuns director de spital, pãstreazã o listã a femeilor cu care are raporturi ambigue; psiho-terapeuta Gilda, amantã frigidã, e stãpânitã de o carnalitate excesiv-animalicã ºi schimbã bãrbaþii dupã sezon. Ar pãrea cã ne aflãm alãturi de personaje cu o psihologie morbidã gen – Columbeanu, Prigoanã, Lis, ce practicã o murdarã pornografie de lux.

Structurã narativã construitã cu subtilitate (36 de secvenþe-scene), romanul „Ora lanti“ oferã o lecturã lejerã, incitantã ºi umoristic-parodicã. O carte inteligentã, cu implicaþii psihologice ºi sociale, romanul dezvãluie îndrãzneala stilisticã, talentul ºi forþa de prozator ale lui Mircea Danieliuc.