Recunoscută, internaţional, ca un reputat specialist în neuro-oftalmologie, Riri Sylvia Manor este un veritabil om de cultură cu o deosebită vocaţie pentru poezie. Născută în Bucureşti, unde se va manifesta prin versuri adolescentine, e determinată, la 19 ani, de condiţiile social-politice, să se repatrieze în Israel, unde se va împlini ca medic-profesor de Oftalmologie. Pasiunea pentru poezie avea, însă, să revină, însă, mai târziu, în 1979, când scrie prima sa poezie în limba ebraică; au urmat, apoi, mai multe volume care s-au bucurat de aprecierea cititorilor şi a criticii. Nu şi-a uitat datoria faţă de patria natală şi a tradus şi publicat în ebraică poezii de Ana Blandiana, Marin Sorescu şi Mircea Dinescu. În anul 2000 editura Sifriat Poalim i-a publicat primul volum de versuri Privind. Succesul de care s-a bucurat a determinat-o pe Riri Sylvia Manor să-şi rescrie versurile probând, în mod desăvârşit, că n-a uitat să privească în interiorul limbii române Privind, tradus în limba română va apărea la Editura Du Style (Bucureşti, 2000). Între anii 2000-2007 Riri Sylvia Manor a continuat să publice în revistele de literatură română şi chiar să înfiinţeze o Fundaţie de apropiere între literatura română şi cea ebraică.
Prezentul volum Save as
(Editura Paralela 45, 2007, 116 pg.) înmănunchează o suită de poeme (61) sub un titlu simbolic, aluzie că: Pe undeva / Computerul unei forţe superioare / Captează lipsa de uzură / A sufletului. Confesivă, dar meditativă şi reflexivă, poezia, pentru Riri Sylvia Manor nu este un hobby ci o stare de graţie: Astăzi / fac dragoste cu mine însămi. Mă auto-apreciez. De ce nu? Devin amnezică la preceptele clare ale statisticii. / Fac dragoste şi totul devine aut of focus şi revărsare /
/ Nu încerca să mă înţelegi prea repede, nu încerca / Iubeşte-mă fără să înţelegi.
Poetă autentică, stăpânită de patetismul sincerităţii, Riri Manor caută puterea de convingere a nevoii de comunicare: Să locuieşti ca refugiat în cortul unei alte limbi / între bocelele azvârlite pe podea ale limbii natale, / să locuieşti ca refugiat lingvistic în a doua limbă, să compui / cu aceleaşi clape ale limbajului din creier / o melodie străină intuiţiei, /
/ să porţi ca la Versailles tratative între Ţara Gramatică 1 şi / Ţara Gramatică II, să te adaptezi, să te schimbi, să fii deja al casei, / să devii oarecum normal. / Normal o definiţie ciudată.
Într-o artă poetică, Riri Manor se declară pentru: O poezie care este pe buzele tuturor ca altădată expusă la / soare Atlantidă. / Poezie ne-frumoasă, ne-ţipătoare, nevulgară, neobscenă, / neneapărat nevrotică, / nepost ceva încă viu, nepre ceva încă mort, «neetichetată - / like», / nemodernă, necusută cu aţă albă chiar dacă stârneşte / aplauzele unui critic copleşitor de vizibil. / O poezie reve étrange et pénétrant, / o poezie care nu trebuie să trebuie, / o poezie care nu trebuie să fie, trebuie să existe.
Rafinamentul şi sensibilitatea coabitează, în universul liric al poetei, cu trimiterile subtile la cultură: Ce bărbaţi cu totul şi cu totul remarcabili am pierdut fiind / prea tânără, /
/ Goya care a fost romantic pentru romantici, impresionist / pentru impresionişti, suprarealist pentru suprarealişti, / Goya care este şi va fi. / Goya care s-a îndoliat deja pentru grozăviile secolului / douăzeci; /
/ Cehov care m-a învăţat mult mai mult despre viaţă decât / profesorii de anatomie pe când îi ţineam cărţile pe genunchi, / deschise clandestin sub bancă la Facultatea de medicină pe / care am absolvit-o amândoi. /
/ Oricum e o impertinenţă să pendulezi între Goya, Cehov şi / Saint-Exupéry / şi să fii mult mai tânără decât Ei.
Pentru Riri Manor Cuvintele ca peştii nu dorm niciodată şi versurile sale, ilustrarea unor stări de spirit, oglindesc spectacolul vieţii traducând o irepresibilă sete, deşi dureroasă, de a-şi retrăi existenţa dramatică: Atât de curioasă / Îmi descos trecutul / Ca pe un labirint /
/ Şi trăiesc şi trăiesc şi trăiesc. / Sfârşitul memoriei este moartea.
Nostalgia unui trecut încărcat de tristeţe şi amărăciune, surprinsă în versuri tulburătoare, exprimă zbuciumul, sentimental şi patetic, al unei conştiinţe etice şi obsesia rădăcinilor, care devin constanţe ale liricii sale: Caut şi nu găsesc nicăieri atât de clara adresă a bunicii: / Cazărmii 21 colţ cu Logofătul Nestor, mais ou sont les maison dautant? / Era o casă care totuşi n-a făcut rău nimănui, o casă / cumsecade / ce îşi deschidea largi porţile spre grădină şi spre lună / şi a fost ucisă ca un om, dar fără să i se mai pună piatra / funerară. Vibraţii emoţionale şi stări poetice surprind copilăria ultragiată: A fost odată ca niciodată o casă cu pod care îşi dezvăluia / toate comorile ascunse nepoţilor, casă cu o masă la care / râdea / familia de sărbători şi râdea şi copilul Eu / sub tabloul frumoasei fete de douăzeci de ani / care zâmbea vieţii. Şi îmi zâmbea mie, deşi nenăscută.
Bogate resurse poetice depăşesc versurile cu caracter autobiografic, traduc teme tulburătoare: «Toţi vor muri» / spune tânărul / şi îşi vede de viaţă. / «Toţi vor muri odată» spune bătrânul grăbit / să plece la treburi / de parcă moartea pândind / şi-ar da viaţa. /
/ Să nu vă obişnuiţi / vreodată / a muri. / Vă implor / să nu / vă / obişnuiţi.
Profunzimi de suflet, de o vibraţie autentică, dezvăluie dimensiunea spirituală şi artistică a eului poetic ce-şi prospectează propria interioritate: Timpul ne era dădacă şi ne iubea. Eu te iubeam poate sau / poate că / iubeam iubirea. Important e numai că îţi simt mâinile peste / mijloc / şi că eram singurii locuitori ai şoselei, fulgi de om şi fulgi de / zăpadă / şi ningea peste noi. Uneori discursul poetic e dezinvolt, de o mare delicateţe: În interiorul meu / Cineva a uitat / Să stingă Tinereţea.
Voce poetică individualizată, pentru care amintirile fecundează lirica, Riri Sylvia Manor stăpâneşte o gamă largă de artificii moderne. Autenticitatea poemelor sale probează conştiinţa poetică a unei interiorităţi feminine capabile să esenţializeze existenţialul cu acurateţe lexicală într-un cod propriu, rafinat, care produce emoţie estetică cu dezinvolturi moderne.