Liviu Grăsoiu împlineşte o datorie de conştiinţă, alături de alte personalităţi ale criticii literare, prin repunerea în valoare a „unui reprezentant dintre cei puţini aleşi ai speciei umane“ (...) un om în sensul plenar al cuvântului, exemplar prin ţinută etică, pregătire ştiinţifică, talent artistic.“ Omul care „şi-a iubit adânc, fără a face paradă de sentimente curate, înălţătoare prin nobleţe, ţara, meseria de medic şi arta căreia i se consacrase“. Vreme de 40 de ani Liviu Grăsoiu s-a ataşat de opera voiculesciană, fascinat de omul ca şi de scriitorul ce-o lăsase, realizând multe emisiuni la Radio şi la Televiziune.

Liviu Grăsoiu, prin suita de eseuri, cronici literare, emisiuni la Radio sau documentare la Televiziune („Ultimul berevoi“; un colaj de versuri din sonete – 1972 – o adaptare pentru TV a nuvelei „Capul de zimbru“), un studiu monografic „Poezia lui V. Voiculescu (1977), editarea, în două volume a poeziei marelui nedreptăţit de regimul comunist, a contribuit, substanţial, la ceea ce se numeşte „revanşa rapsodului“.

Recentul volum Voiculesciana (Editura Nouă, Bucureşti, 2008, 163 pg.), o sinteză a contribuţiei lui Liviu Grăsoiu la (re)cunoaşterea omului şi operei lui Vasile Voiculescu, cuprinde o parte din periplul săvârşit cu ochiul proaspăt al descoperitorului de unghiuri şi detalii capabile să emoţioneze provocând interesul pentru opera acestui artist complex, „un sfânt printre contemporanii săi“. Cele 31 de eseuri şi cronici literare, etalare cu sens de argument, ne oferă o deschidere virtuală către cunoaşterea personalităţii şi a operei voiculesciene. Într-un „Tabel cronologic“ sunt comentate cele mai semnificative momente din viaţa personalităţii luate în discuţie relevând dramatismul existenţial al poetului, romancierului, dramaturgului dar şi a medicului Vasile Voiculescu. Partiturile adunate în volum surprind polivalenţa şi vocaţia de creator a lui „Vasile Voiculescu – poet patriot“. Acribia cercetătorului aduce şi elemente inedite („O precizare“) privind reprezentarea dramaturgiei lui Vasile Voiculescu.

Parcurgând stagiul analitic, apoi etapa critică, Liviu Grăsoiu ajunge la etapa de sinteză realizând o pledoarie pertinentă pentru un creator de excepţie şi o operă ce s-a implantat definitiv în literatura română. Demersul său critic reuşeşte să acopere locul particular pe care Vasile Voiculescu şi opera sa îl ocupă în literatura română. Limpede şi metodic, exegetul particularizează originalitatea profundă a operei voiculesciene şi îndeosebi rafinamentul expresiei sale artistice. Cu o corectitudine exemplară, Liviu Grăsoiu îşi caută locul între înaintaşii sau contemporanii exegeţi ai lui Vasile Voiculescu în această remarcabilă încercare de a reabilita o personalitate şi a (re)pune în legitime drepturi creatorul de artă superior, căruia i se contesta „regalitatea poetică“ („În umbra «Sonetelor»“).

Refăcând, pas cu pas, elucidarea parcursului operei voiculescine, dar şi dramaticul destin al creatorului, criticul literar îşi propune recursul la (re)cunoaşterea (totală) a meritelor marelui scriitor: „V. Voiculescu – romancier“, „Poezia lui V. Voiculescu“, „Dramaturgia inedită a lui V. Voiculescu“, „Zahei Orbul la încă o recitire“, „Permanenta surpriză numită V. Voiculescu“ etc. Investigaţia preponderent documentară a condus la vibraţie simpatetică concentrată asupra pluralismului preocupărilor şi manifestărilor creatoare ale lui V. Voiculescu, pe care doar o lectură atentă, nuanţată, calm descifratoare poate pătrunde sensurile adânc umane ale operei. Solicitudinea eului critic s-a materializat prin relevarea convingătoare, cvasitotală, a dimensiunilor operei printr-o analiză comparată: „Valori româneşti, valori universale“ – ce legitimează, în viguroase linii, profilul liricii voiculesciene.

Într-un dialog esenţializat „Cu Nicolae Florescu despre actualitatea «modelului voiculescian»“ este relevat exemplul unei vieţi neabătute de la îndatoririle ce şi-a impus, în ciuda nedreptelor loviri şi a amărăciunilor, şi o operă vastă şi diversă, originală, cu care scriitorul a intrat în posteritate «înconjurat de o fascinantă aură misterioasă». Pertinente analize literare întregesc volumul: „În grădina Ghetsemani“, „Sonetul CLXXXIII (29)“, „În umbra «Sonetelor» sau „Ocazionalele lui V. Voiculescu“. Prezentarea grafică de excepţie este completată de o bogată iconografie.

Apariţie necesară şi oportună, veritabilă restituire, pledoarie pertinentă pentru un creator de excepţie şi o operă ce s-a implementat definitiv în literatura română, suita de componente ale volumului fac din lucrarea lui Liviu Grăsoiu un îndrumar preţios pentru cunoaşterea personalităţii lui Vasile Voiculescu.