Consacrat ca poet încă de la debutul editorial, cu volumul „Ninsoarea electrică“ (Premiul Uniunii Scriitorilor, 1979), Traian T. Coşovei este în egală măsură prozator şi un redutabil critic literar. Autor a 24 de cărţi de poezie, proză şi critică literară, se adresează publicului interesat de evoluţia fenomenului literar românesc cu un amplu demers critic: Poeţii marilor oraşe (Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2008, 284 pg.). Volumul are natura friabilă a unei colecţii de cronichete care, prin profunzimea observaţiei şi modalitatea de exprimare, constant reconfortantă, demonstrează (dacă mai era nevoie) profilul spiritual al literatului recompensat cu mai multe premii naţionale şi internaţionale şi chiar cu Ordinul „Meritul Cultural“ în gradul de Ofiţer (2004).

Propunând acest itinerariu prin labirintul unei literaturi mereu fecunde – martor dar nu mai puţin implicat – Traian Coşovei face apel la o cordialitate spirituală, fără subordonări conjuncturale ci dimpotrivă alăturând autori şi opere (69 de scriitori antologaţi în 86 de cronici-eseu) ce uneori consonează, urmăreşte raportul unghiului de abordare care să ofere imaginea unui fenomen literar complex. Titlul sugestiv şi semnificativ acoperă în parte exegezele cumulate pentru că Traian Coşovei nu se referă doar la „marile oraşe“ ci depăşeşte acest spaţiu reţinând şi alte arealuri culturale („Poeţi români în lumea nouă“, „Tineri poeţi basarabeni“, „Tineri poeţi germani din România“, Adam Puslojic, Viorel Padina, Angelica Lambru, care ne reprezintă în Spania sau Europa.

Travaliu de proporţii, culegerea glosează un mozaic critic cu puncte de vedere concret motivate pentru a deveni un îndemn la cunoaşterea climatului literar românesc prin „citiri şi recitiri“.

Panoramând peisajul literar, cronicarul prezervă idei şi reflecţii prilejuite de operele unor valori autentice: Mircea Ivănescu („are geniul fixivităţii“, „darul de a se topi în lumea sa interioară“), Liviu Ioan Stoiciu („un scepticism funciar pare a suci gâtul elocvenţei“), Marta Petreu („poate cea mai inteligentă şi rafinată poetă a generaţiei optzeciste“), Mihai Ursachi („un Ion Creangă depresiv“, „această artă a disimulării o probau, în mod strălucit, şi Emil Brumaru şi Ovidiu Genaru“), Florin Iaru („aduce în poezie disponibilitatea stilistică a unui virtuoz“, „ironia cuceritoare, limbajul colorat, aluziv“, „pagini de viol şi râs“); „Alături de Mircea Ivănescu, Leonid Dimov, Petre Stoica şi Ovidiu Genaru, Emil Brumaru stă în capul unei mese fastuoase care este un capitol de istorie literară“.

Profunditatea analitică este susţinută de o metodologie a investigării relevată de titlurile exegezelor: „Numele casei tale, melancolia“ (Nichita Danilov), „Meseria de a fi Hamlet“ (Vasile Petre Fati), „Ca printre nervii unei gândiri“ (Ion Stratan), („Ungi bine lama satârului, şi-atât!“ (Ioan Flora), „Între două fraze fierbinţi ale istoriei“ (Mircea Dinescu), „Labirintul unui vis“ (Gabriel Chifu), „Desfă-mi inima şi dansează“ (Mircea Cărtărescu). Reflecţiile critice, deşi gândite şi exprimate în timp, îşi păstrează prospeţimea nealterată datorită combustiei intelectuale care conduce la formulări de o sobră dar pasionată eleganţă.

Radiografie a evoluţiei fenomenului literar, cartea focalizează atenţia asupra unor personalităţi, autori de promoţii creatoare diferite care sunt analizaţi printr-o permanentă adecvare a discursului critic demonstrând sensibilitate în receptarea actului creaţiei. Relecturile probează capacitatea exegetului înclinat spre nuanţarea şi revitalizarea unor „cazuri“: „volumul „Interiorul unui poem“, „carte a cărei construcţie de o sobrietate senină şi al cărei mesaj emoţional susţinut de motivaţia umană a actului creator ni-l înfăţişează pe Doinaş în cea mai bună formă poetică.“

De reţinut o evocare „Simt mâna patriei pe zgarda mea cum mă azmute...“ în care Traian Coşovei îl înfăţişează pe Nichita Stănescu într-o ipostază cu totul deosebită: „Nichita Stănescu a fost un maestru tăcut. Generozitatea lui ieşită din comun era o formă superioară de indiferenţă.“ Când Traian Coşovei nu avea serviciu – Nichita s-a implicat: „Dacă nu mă înţelege Nicu, mă duc la bătrânul Nicolae, la ta-su, şi-i spun. Uite ce s-a întâmplat cu prietenul meu. Dacă nu mă înţelege facem greva foamei. / Ce o să se întâmple; or să vină ziariştii, nu facem nici o declaraţie împotriva regimului, nimic politic. Problema e numai că matale n-ai servici.“

Posedând un rafinament de intelectual exersat, propulsat de o atitudine culturală activă, Traian Coşovei investighează cu acelaşi discernământ genuri literare diferite; particularitatea constă în unghiul inedit de abordare. Textele adunate în volum, remarcabile prin densitatea lor, oferă o bază de date capabilă să furnizeze informaţii şi interpretări fără a stabili ierarhii. Formulând precizări explicative, exegetul pune în prim plan citate sugestive, judicios alese, capabile să probeze înţelegerea profundă, erudiţia şi larga deschidere culturală. Somaţiile estetice, exprimate cu profesionalism, îl recomandă pe Traian Coşovei ca pe un autentic şi profund hermeneut.