Poeme
de Pilinszky János
Prezentare şi versiune în limba română: Csiki Attila
Pilinszky János (Budapesta, 1921 Budapesta 1981), ca absolvent al unei şcoli piariste, a beneficiat de o educaţie umanistă specială. Încă din adolescenţă a scris primele poezii care au fost publicate în reviste de literatură modernistă şi de atitudine antifascistă. Ca majoritatea tinerilor din perioada interbelică a început să studieze dreptul, dar a renunţat şi a urmat cursuri de literatură maghiară şi italiană, desăvârşindu-şi cultura umanistă. A manifestat o atitudine antifascistă încă din timpul studiilor piariste, a menţinut-o şi în timpul facultăţii; adevărul despre ororile războiului, despre lagărele de concentrare l-a aflat abia după 1944, când a fost înrolat în armată şi a participat la campaniile de întrajutorare din vest. Aici a văzut prima oară ce înseamnă dezumanizarea, mutilarea; a văzut gropile comune din lagărele de concentrare. S-a întors acasă, la Budapesta, în 1945, când a fost lăsat la vatră. Această experienţă a războiului l-a marcat pentru tot restul vieţii, iar trăirile acumulate (sentimentul culpabilităţii, vina cosmică, singurătatea, frica, resemnarea) le-a transpus în majoritatea poeziilor.
Primul volum de poezie, Trapez şi limită (Trapéz és korlát), a fost publicat în 1946. Pentru acest volum, în anul următor, a primit cea mai importantă distincţie literară din Ungaria: Premiul Baumgarten. Din cauza viziunii sale moderniste şi a refuzului categoric de a se înregimenta politic, a fost ţinut departe de viaţa publică şi nu a mai putut publica nimic, începând din 1949, timp de aproape zece ani. Foarte greu a reuşit să-şi asigure un serviciu şi multă vreme a lucrat corector. După 1956, când tensiunile politice s-au mai diluat, a devenit lector la editura Magvető, de unde a început munca de redactor la mai multe reviste de cultură. Ca poet a fost apreciat de cititori, iar critica a văzut în el un continuator al ideilor mişcării culturale Nyugat, şi totuşi o voce unică, extrem de puternică, ce anunţa o poezie esenţializată, dezbrăcată de podoabele inutile ale stilisticii. S-a ţinut departe de politica momentului, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în poezie. Temele fundamentale pe care le-a abordat au fost: credinţa în Dumnezeu, analiza conştiinţei împovărate de vina cosmică, moartea eliberată de teamă. Viziunea care nuanţează fiecare temă este pesimistă, şi totuşi oferă soluţii: din această tensiune vine şi dramatismul liric al creaţiei lui Pilinszky János. Creştinismul său nu este unul dogmatic, nu este cel al unui poet-preot sau profet. Scriitorul nu era nici un habotnic, doar, după cum mărturisea despre sine într-un interviu: sunt simplu poet şi catolic.
Din volumul Aşchii - Szálkák (1971-1972)
Pe marginea unui secret
Acoperă bine ce ai comis,
şi apoi trăieşte liber, ca
un asasin de succes. Fapta
ta va supravieţui şi singură, ascunsă,
mai apoi, ca un plâns de copil,
ca ultima sentinţă,
prima oară te va depăşi
atunci când va striga mielul.
Sărbătoarea nadirului
În căldura sângeroasă a cuştilor
cine îndrăzneşte să citească?
Şi cine îndrăzneşte
prin câmpul de aşchii al soarelui ce apune,
în timp de flux al cerului şi
reflux al pământului,
să pornească la drum, oriunde?
Cine îndrăzneşte
să se oprească cu ochii închişi
în acel nadir,
acolo, unde
veşnic mai apare un ultim gest,
un acoperiş,
un chip frumos sau
o singură mână, un dat din cap, o mişcare?
Cine se poate
contopi împăcat
cu somnul, ce bate peste amărăciunile
copilăriei, iar marea,
ca pe un pumn de apă, şi-o toarnă peste faţă?
Din volumul A treia zi Harmadnapon (1946-1958)
Catren
Cuie adormite în nisipul îngheţat.
Nopţi plouate în solitudinea afişelor.
Ai lăsat lumina aprinsă în coridor.
Azi îmi vor vărsa sângele.
Pe ţărmul mării
Marea se alungeşte pe ţărm,
În capătul lumii se odihneşte iubita,
ca un soare îndepărtat îmi străluceşte inima,
toţi suntem umbre ale ei.
Din volumul Trapez şi limită - Trapéz és korlát (1940-1946)
Schiţă de toamnă
De sub grădina-n ascultare
pomul adulmecă-ntre stele,
liniştea-i goală şi fragilă,
lunca îşi caută margini.
Inima ţi se strânge speriată,
drumul se grăbeşte furişându-se,
iar cu un surâs neliniştit
trandafirul priveşte în sine:
în depărtate locuri îndoielnice
se pregăteşte durerea.
|