Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Radu Cange

Acelaşi sunt

Nimic nu s-a schimbat în viaţa mea,

În casă mi se află-acelaşi pat,

Acelaşi pled întins pe canapea,

Şi aerul comun ce-i neschimbat.

Şi-aceleaşi visuri ce mă chinuiesc,

Din zori şi până-n noapte, neîncetat;

Nu râd, nu plâng, şi nu pot să zâmbesc,

Iar toamna-n geam îmi bate, obsedant.

Nici bani n-am vrut şi nici mărgăritare,

Glorii nemeritate n-am visat,

Stau într-o anonimă disperare,

De-o viaţă sunt acelaşi, nu m-abat.

Da-s stânjenit şi trist, ca-n alte dăţi,

De parcă plouă cu singurătăţi.

Şi eu

Pământu-şi poartă morţii lui,

Prin galaxia nimănui.

Tristeţea lui îndură stele

Ce lăcrimează între ele.

Pe umbra lungilor comete,

Sunt tresăriri ce-aleargă bete.

Şi sfere-aleargă între sfere

Ce-nchipuie apuse ere.

E-un dans, între lumini şi pace,

Ca pe-o armonică desface

Şi timpul greu, neînceput

Când totu-a fost ca nefăcut.

Şi eu neabătut sperând

Lumina astrelor zburând.

Aştept

Cu faţa-n sus, privind mereu tavanul

Şi gol şi fără gânduri aplecate,

Îi descifrez vieţii mele vanul

Şi cum mă răscoleşte, greu, Hecate.

Mă ceartă foc şi n-are pic de milă,

Nici eu nu-ncerc să îmi găsesc vreo scuză ;

E moartea, zău,şi de ar fi tactilă,

Poate aş îmbuna-o cu vreo muză.

Dar nu se vede, nici fantomă nu-i,

Nici albă, neagră, verde, vineţie;

Măcar acum să-şi pună pofta-n cui,

Doar peste-un veac s-ar potrivi şi mie.

Nu m-am gândit, cumva, cuiva s-o torn,

Aştept să o tulească pe vreun horn.

© 2007 Revista Ramuri