Cu faţa-n sus, privind mereu tavanul
Şi gol şi fără gânduri aplecate,
Îi descifrez vieţii mele vanul
Şi cum mă răscoleşte, greu, Hecate.
Mă ceartă foc şi n-are pic de milă,
Nici eu nu-ncerc să îmi găsesc vreo scuză ;
E moartea, zău,şi de ar fi tactilă,
Poate aş îmbuna-o cu vreo muză.
Dar nu se vede, nici fantomă nu-i,
Nici albă, neagră, verde, vineţie;
Măcar acum să-şi pună pofta-n cui,
Doar peste-un veac s-ar potrivi şi mie.
Nu m-am gândit, cumva, cuiva s-o torn,
Aştept să o tulească pe vreun horn.