Personaje:

MARIANA BOGDAN

MONA DOREL

1. MARIANA, BOGDAN

MARIANA: —(din off) Bogdan! Bogdan!! (Se precipită în cameră; surescitare la maxim.) Bogdan!!!

(Bogdan intră în cameră; nu pare să fie deloc alarmat de starea Marinei; o priveşte senin, cu zâmbetul pe buze, aşteaptă să afle motivul pentru care a fost chemat cu un ton atât de alarmat.)

MARIANA: —(îşi trage sufletul)... Stai jos...

BOGDAN: —Cine a murit?

MARIANA: —Stai jos când îţi spun!

(Bogdan se aşează. Mariana îl priveşte îndelung pregătind, desigur, surpriza)

BOGDAN: —... Nu vrei să-ţi las mai bine o poză de-a mea?... (Se ridică, gata să iasă din cameră)

MARIANA: —Mona divorţează!

BOGDAN: —(cade înapoi pe scaun, rămâne nemişcat, nu e în stare să articuleze un cuvânt) ...

MARIANA: —(„te-am pus în gardă”) Şi-am spus să stai jos...

BOGDAN: —... Mona?!...

MARIANA: —Ieri a fost la avocat: a semnat toate hârtiile.

BOGDAN: —Nu se poate!

MARIANA: —Hotărâre fermă şi irevocabilă!... Ce e cu tine, că nu ţi-am spus c-aţi dat faliment?!...

BOGDAN: —De unde ştii?

MARIANA: —Ne-am despărţit acum un sfert de oră! Am jurat să nu spun un cuvânt la nimeni. Atenţie, Dorel nu ştie!

BOGDAN: —(complet confuz) Cum, adică „nu ştie”?... Nu de Dorel divorţează?!

MARIANA: —De cine altcineva, Doamne iartă-mă, ar putea să divorţeze dacă nu de bărbat-su?!

BOGDAN: —Şi atunci cum să ştie?!...

MARIANA: —Încă!

BOGDAN: —O să afle?

MARIANA: —Citaţia de la tribunal o să-i vină prin poştă. Cadou de ziua lui!...

BOGDAN: —O să facă un infarct.

MARIANA: —Nu-l cunoşti...

BOGDAN: —O adoră!

MARIANA: —Mă rog, toate-s relative pe lumea asta ...

BOGDAN: —De ce?! Ce s-a-ntâmplat?!

MARIANA: —Vrea să înceapă o viaţă nouă.

BOGDAN: —(într-o perplexitate din care nu mai poate scăpa) „O viaţă nouă”?!... Mona?!?

MARIANA: —Să ia totul de la început!

BOGDAN: —E nebună!

MARIANA: —Crezi?

BOGDAN: —Şi-a pierdut minţile!

MARIANA: —Te rog să te controlezi cum vorbeşti! E cea mai buna prietenă a mea.

BOGDAN: —Dorel e cel mai bun prieten al meu!

MARIANA: —Ei, acum o să aveţi timp să staţi împreună cât vreţi.

BOGDAN: —Dorel e cel mai bun prieten al meu...

MARIANA: —Te repeţi.

BOGDAN: —... Mona e cea mai bună prietenă a ta, ne vedem cu ei de două-trei ori pe săptămână şi întotdeauna i-am invidiat pentru mariajul lor...

MARIANA: —Cine i-a invidiat?! Asta de unde-ai mai scos-o?!

BOGDAN: —Ai avut vreodată impresia, în doisprezece ani de când sunt căsătoriţi, că ceva n-ar fi în ordine?!

MARIANA: —Nu „impresia” mea sau a ta contează!

BOGDAN: —Îţi faci oricum o idee...

MARIANA: —Important e ce se întâmplă în casele şi, mai ales, în sufletele oamenilor!

BOGDAN: —Bravo! Câtă înţelepciune!...

MARIANA: —Iubi, eşti ironic?...

BOGDAN: —Vii acasă ca o furtună, îmi spui cu tonul cel mai senin că Mona e gata să bage cuţitul în spatele prietenului meu...

MARIANA: —E nevasta lui! N-are dreptul?!

BOGDAN: —Să-l dea gata?!

MARIANA: —Termină cu prostiile! Îţi garantez că Dorel o să se adapteze de minune în postura de burlac.

BOGDAN: —Doamne, ce uşor vă jucaţi voi cu cuvintele!... Pentru ce?! Ce motiv are Mona?!

MARIANA: —(privire enigmatică, evită să răspundă)

BOGDAN: —Ce-i cu privirea asta a la Mata Hari?

MARIANA: —Te-am luat de la lucru: du-te şi vezi-ţi de treabă...

BOGDAN: —(gest a lehamite; se ridică să plece) Pun capul că nici ea nu ştie de ce-o face...

MARIANA: —E îndrăgostită!

BOGDAN: —... Repetă.

MARIANA: —Ai început să ai probleme şi cu auzul?

(Bogdan o priveşte nemişcat câteva clipe, nu se mai poate stăpâni, izbucneşte în hohote de râs.)

BOGDAN: —... Mona... (Vrea să continuă, realmente hohotele de râs nu pot fi controlate) ... Iartă-mă... Chiar îmi pare rău... (Într-un final) Mona e îndrăgostită?!...

MARIANA: —Eşti penibil!

BOGDAN: —Eu sunt penibil?! Îmi spui că nefericita aia are un amant... Stai puţin!... Sper măcar că despre asta e vorba... Un bărbat, nu?

MARIANA: —De ce „nefericită”?

BOGDAN: —Un bărbat, nu?! Să nu-mi spui că „viaţa nouă”...

MARIANA: —Şi-ncă ce bărbat!

BOGDAN: —Oooo, ce „bărbat”!... Şi-a făcut şi confidenţe, înţeleg... Intime... Uşor picante...

MARIANA: —„Uşor”?...

BOGDAN: —Picante cât cuprinde!...

MARIANA: —Vrei să-ţi spun cum i-o pune?...

BOGDAN: —Da! Nu!

MARIANA: —Da sau nu?

BOGDAN: —Pentru nimic în lume!

MARIANA: —Păcat! Mereu avem ceva de învăţat...

BOGDAN: —Iubi! Te rog foarte mult ...

MARIANA: —Câtă pudoare! Ai şi roşit sau mi se pare mie?

BOGDAN: —Spune-mi că totul nu a fost decât o glumă proastă! Mona nu putea să se trezească peste noapte nefericită cu Dorel şi tu nu pot să cred că stai la taclale cu ea şi iei lecţii despre sex.

MARIANA: —E-n exclusivitate dreptul vostru! Al „masculilor”!

BOGDAN: —Dorel nu mi-a spus un cuvânt despre eventuale neînţelegeri cu Mona şi niciodată, reţine: niciodată! noi n-am discutat despre viaţa noastră sexuală!...

MARIANA: —Rău aţi făcut!

BOGDAN: —Cum „ne-o tragem” cu nevestele!

MARIANA: —Cu nevestele... Cu amantele...

BOGDAN: —Care amante? Ale cui amante?!

MARIANA: —Amanta lui Dorel, de exemplu...

BOGDAN: —Amanta lui... (Îşi face cruce de câteva ori) Să mă bată Dumnezeu dacă Dorel are o amantă! Aş fi fost primul care ar fi ştiut...

MARIANA: —Dar tu?

BOGDAN: —Eu, ce?!

MARIANA: —Tu ai o amantă?

BOGDAN: —Bine-nţeles!

MARIANA: —(îi trage o palmă) În sfârşit, o veste bună!

BOGDAN: —Ce-nseamnă asta?!

MARIANA: —Vrei să te felicit?!

BOGDAN: —Câţi amanţi ai tu, atâtea amante am şi eu!

MARIANA: —Asta e o măgărie!... (Îi arată sugestiv palma.)

BOGDAN: —Îţi permiţi să mă întrebi...

MARIANA: —Şi tu îţi permiţi să nu-mi răspunzi!

BOGDAN: —Ce dracu-i cu tine?! Te-ai ţicnit, te-ai molipsit de la prietena ta?!...

MARIANA: —Domnu...

BOGDAN: —Niciun „domnu”! Nu glumesc cu astfel de lucruri şi te rog să n-o faci nici tu.

MARIANA: —Într-o vreme mi s-a părut că aveai umor. Acum... „Bau”!

BOGDAN: —Iubito, numai prostia omenească e infinită, restul au toate o limită!

MARIANA: —Ai dreptate. Ce-ai zice dacă ţi-aş spune că şi eu aş putea să iau în calcul ideea unui divorţ?...

BOGDAN: —Foarte bine!... Vrei să facem o „simulare”?

MARIANA: —Aşa... ca o „experienţă de viaţă”.

BOGDAN: —... Eu sunt un om serios...

MARIANA: —M-ai convins cu vârf şi îndesat...

BOGDAN: —... ştiu de glumă, dar mai ştiu că sunt şi lucruri cu care nu se poate glumi...

MARIANA: —Începe bine... E-o ameninţare?

BOGDAN: —Doamne fereşte! ... Vroiam doar să-ţi spun că am încercat întotdeauna să-ţi dau ce-i mai bun în mine...

MARIANA: —Iubi, dar ştiu asta! N-a fost decât aşa... o tachinărie.

BOGDAN: —Nu, nu...

MARIANA: —O vorbă aruncată la plezneală.

BOGDAN: —Mai presus de orice pe lumea asta, vreau ca tu să fii fericită...

MARIANA: —Dar sunt fericită! Suntem fericiţi, nu?!

BOGDAN: —... şi eu n-am să stau niciodată în calea fericirii tale...

MARIANA: —Hai, vino la mine! (Îl ia în braţe, îl strânge la piept, îl mângâie să-l liniştească)

BOGDAN: —(dintre sânii ei) Dacă tu ai să vrei să divorţăm...

MARIANA: —N-am să vreau!

BOGDAN: —Nu te grăbi. Eu n-am să fiu un obstacol în calea fericirii tale.

MARIANA: —Contez pe promisiunea ta!... Mare prost mai eşti şi tu...

BOGDAN: —Şi-am spus doar că prostia e infinită... (Se desprinde din braţele Marinei) Nu mă întreba unde mă duc, îţi spun eu: la Dorel.

MARIANA: —(îl lasă să facă un pas spre ieşire) ...Bogdan! (Bogdan se întoarce spre ea.) Sărută-l dulce din parte mea.

BOGDAN: —Nu mă mai duc la Dorel...

MARIANA: —De ce?!

BOGDAN: —Sau mă duc. Dar întâi du-te tu înapoi la Mona. E prietena ta, are încredere în tine, te-a ascultat întotdeauna...

MARIANA: —Ce să mai caut la Mona?!

BOGDAN: —Scoate-i prostia asta din cap...

MARIANA: —Pentru nimic în lume!

BOGDAN: —Trebuie! Te rog!

MARIANA: —Nici să nu-ţi treacă prin minte. Cum să-i spui unui om care ia o decizie atât de importantă că nu e bine şi să se răzgândească?!

BOGDAN: —E în interesul ei!

MARIANA: —Asta crezi tu! Ea crede exact invers şi eu nu mă apuc să-i spun ce e bine şi ce nu e bine să facă.

BOGDAN: —Pentru că eşti laşă!

MARIANA: —Pentru că sunt cu capul pe umeri şi am încredere în judecata ei! Dacă spune că s-a decis s-o termine cu Dorel, înseamnă că are motive serioase şi o înţeleg foarte bine.

BOGDAN: —Foarte bine, mă duc eu.

MARIANA: —Spuneai că te duci la prietenul tău.

BOGDAN: —Mă duc şi la el. Mă duc la toată lumea. Aţi înnebunit cu toţii?!

2.

BOGDAN, MONA

MONA: —(braţele larg desfăcute: „zbor liber”) Sunt liberă! Liberă, Iubi!

BOGDAN: —Mi s-au tăiat picioarele...

MONA: —De bucurie?

BOGDAN: —De groază!

MONA: —De ce?!

BOGDAN: —Cum ai putut să faci aşa ceva?!

MONA: —(şarjă apăsată) Bate-mă, omoară-mă... Aruncă-mă de vie la maidanezi!...

BOGDAN: —Îţi arde de miştocăreală?

MONA: —Da, iubirea mea, da: de miştocăreală-mi arde! De cânt! De dans! De ce vrei tu! Liberă!

BOGDAN: —Fără să-mi spui un cuvânt? Fără să ne fi consultat?!

MONA: —De-acum avem tot timpul de pe lume să ne consultăm! Avem o viaţă în faţă...

BOGDAN: —Îmi crapă capul...

MONA: —De ce?

BOGDAN: —Mai întrebi?!

MONA: —Da, te întreb: de ce îţi crapă ţie capul?! Fă-mă să înţeleg!

BOGDAN: —Tu chiar nu realizezi în ce situaţie m-ai pus?! (Îi face semn să se apropie.) Vino aici... (Mona vine, îl ia în braţe, îl prinde într-un sărut care îi înmoaie picioarele lui Bogdan. Mâna Monei alunecă spre şliţul lui, Bogdan reuşeşte să se elibereze. Îi prinde capul Monei în mâini şi se uite fix în ochii ei. Rugător) ... Spune-mi că nu-i adevărat... Că-i doar o glumă!

MONA (face un pas înapoi): —Crezi că pot să glumesc cu aşa ceva?!

BOGDAN: —Încep să te cred în stare de orice!

MONA: —Ei, domnu’, eu divorţez, nu tu!

BOGDAN: —Şi eu ce fac?!

MONA: —Pe mine mă întrebi?

BOGDAN: —Nu-i viaţa noastră?

MONA: —Atunci e simplu: de-acum ne-o trăim împreună! Am pus o şampanie în frigider – o deschizi?

BOGDAN: —(se uită îndelung la ea; Mona îi suporta privirea cu zâmbetul pe buze.) ... Mă uit la tine şi mă întreb dacă eu chiar te cunosc.

MONA: —Vrei să mai facem cunoştinţă o dată?

BOGDAN: —Mă simt ca un rahat!

MONA: —Orgoliul tău de mascul! Cum am făcut un pas fără să te întreb înainte dacă-mi dai tu voie!...

BOGDAN: —Onoarea, nu orgoliu! Încurci lucrurile.

MONA: —A cui onoare?!

BOGDAN: —A mea!

MONA: —(fluieră admirativă) Cum de mi-a scăpat mie până acum tocmai chestia asta?!...

BOGDAN: —Pentru că nu ştii ce înseamnă!

MONA: —Vezi ce vorbeşti, o cam iei razna!

BOGDAN: —I-am spus Marinei că alerg într-un suflet la Dorel, să-l previn ce-l aşteaptă. Ce fac? Cum mai dau eu acum ochii cu el?!

MARIANA: —Ai să te descurci, sunt sigură... Hai, du-te!...

BOGDAN: —(cu ochii aproape în lacrimi) N-ai pic de inimă?!

MONA: —... trageţi un whisky bun... Vin şi eu mai târziu. (Porneşte spre uşă. Se opreşte; se întoarce spre Bogdan.) Apropo de şampanie: ştii ce zi e azi?

BOGDAN: —(ridică confuz din umeri; se uită la calendarul de la ceas.) ... Nouă.

MONA: —Trei ani de când am închiriat garsoniera asta, Iubi. Cuibuşorul nostru Trei ani! (Emoţionată, face un gest de lehamite. Îi întoarce spatele, gata să iasă din cameră.)

BOGDAN: —Mona... (Mona nu se opreşte. Bogdan o ajunge dintr-un pas, o întoarce spre el, o strânge la piept.) Dragostea mea!...

MONA: —(vrea să se elibereze; îl loveşte cu pumnii în piept)

BOGDAN: —Iubirea mea!

MONA: —Nu mă meriţi!

BOGDAN: —Să mă fi pus în gardă! Era să fac pe mine când mi-a spus!

MONA: —Ţi-e frică!

BOGDAN: —(ruşinat) Da.

MONA: —De ce?! Divorţez, n-am sifilis!

BOGDAN: —Mâine o să afle toată lumea... Până acum noi patru eram nedespărţiţi... Lucrurile se complică dintr-o dată şi nu ne-am făcut niciun plan...

MONA: —Mariana a jurat că nu spune la nimeni...

BOGDAN: —Urla de pe scara, n-a aşteptat să intre-n casă să-mi dea vestea cea mare!

MONA: —C-o să-ţi spună ţie eram sigură, dar mai departe o să-şi ţină gura.

BOGDAN: —Pun capul că n-a mai lăsat telefonul din mână de cum am ieşit din casă... Ce facem acum?

MONA: —Eu am făcut ce-am simţit că trebuie să fac. Mai departe, e rândul tău...

BOGDAN: —„A trebuit! A trebuit!”. De ce dintr-o dată „a trebuit”?! Până ieri am trăit ca doi porumbei...

MONA: —Nu mai suportam! Nu mai puteam să mă despart de un om de delicateţea, de fineţea tău şi să mă aduc acasă şi să mă las luată în braţe, şi tăvălită, şi linsă...

BOGDAN: —Destul!

MONA: —... şi violată de animalul ăla ca o ultimă boarfă luată de pe centură!

BOGDAN: —(stupefiat) Mona!

MONA: —M-am săturat de mizeria în care trăiesc de ani de zile!

BOGDAN: —Ce spui?! Despre ce vorbeşti?!?

MONA: —Ce-i aşa de greu de înţeles?

BOGDAN: —Dorel e „animalul”?!

MONA: —Nu, Obama!

BOGDAN: —Nu e un obsedat sexual!

MONA: —N-a fost, că nu era să mă mărit cu-n bolnav, dar astăzi asta e. O fiară!...

BOGDAN: —E atât de bine crescut!

MONA: —Oxford, în lume!... Acasă...

BOGDAN: —Nu pot să cred...

MONA: —Ştii care e modelul lui?

BOGDAN: —Liiceanu!

MONA: —„Dominique”!...

BOGDAN: —N-am auzit de ea.

MONA: —Dominique Strauss-Kahn! Nici acum nu-nţelegi despre ce vorbim?

BOGDAN: —... S-a întâmplat ceva cu el!... Mona, omul ăsta n-a spus o dată un cuvânt care să mă ducă măcar cu gândul că ar avea problemele de care vorbeşti tu...

MONA: —Ce trebuia să-ţi spună?! Să se laude cu colecţia de filme porno pe care mă obligă în fiecare seară să le văd alături de el?...

BOGDAN: —Are măgarul aşa ceva?!...

MONA: —... cu colecţia de „jucării” pe care a adunat-o din sex-shopurile din toată lumea?!

BOGDAN: —Bietul de el!

MONA: —Lui îi plângi de milă?

BOGDAN: —N-ai spus un cuvânt până acum..

MONA: —La ce-ar fi folosit? M-am sacrificat eu ca salvez prietenia voastră...

BOGDAN: —Poate putea fi ajutat... Poate un psiho-terapeut...

MONA: —I-am propus. L-am rugat! E foarte mulţumit de el! Se simte foarte bine, nu are nevoie şi nu vrea să audă de niciun vraci d-ăsta!

BOGDAN: —El ţi-a spus asta?

MONA: —Aş prefera să închidem subiectul.

BOGDAN: —... Când a început... când am ajuns mai apropiaţi...

MONA: —Iubiţi!

BOGDAN: —(nici nu a auzit cuvântul rostit de Mona) ... mi-ai spus că între voi totul s-a terminat...

MONA: —Relaţiile normale! Iubirea!

BOGDAN: —Nu mi-ai spus că Dorel are probleme...

MONA: —(lângă el; ca unui copil) Eu am probleme. Eu, iubita ta. El se simte foarte bine. Ai simţit vreo clipă că ar avea „probleme”?

BOGDAN: —Nu.

MONA: —Atunci?

BOGDAN: —Dar nici despre tine nu pot să spun că am simţit că ai avea vreuna şi nici nu mi-ai spus că ai avea... (Aproape cu teamă de propriile cuvinte) S-ar putea spune că într-un fel m-ai minţit...

MONA: —Te-am menajat!

BOGDAN: —Noi ne-am promis să fim altfel decât ceilalţi...

MONA: —Suntem!

BOGDAN: —... să nu ne minţim şi să nu existe ascunzişuri între noi.

MONA: —Atât cât se poate...

BOGDAN: —Doamne, ce zi!

MONA: —Şi încă nu s-a terminat...

BOGDAN: —Dorel e cel mai bun prieten al meu...

MONA: —Din copilărie!

BOGDAN: —Singurul prieten pe care-l mai am din copilărie...

MONA: —Şi?...

BOGDAN: —Şi aflu acum că e bolnav... Şi eu l-am înşelat cu nevasta lui.

MONA: —Şi?!...

BOGDAN: —... Dacă stau să mă gândesc bine...

MONA: —E absolut necesar?

BOGDAN: —... cred că am făcut un lucru foarte urât.

MONA: —Îl înşeli de trei ani!

BOGDAN: —Dar îl ştiam sănătos.

MONA: —(explozie) Eşti idiot, amice?!!

BOGDAN: —Nu, Iubi!

MONA: —Atunci?!

BOGDAN: —E cu totul altceva! Una e când te lupţi cu un bărbat sănătos pentru femeia iubită şi alta e când îi sufli nevasta unui om bolnav...

MONA: —„Femeia iubită” are loc în judecata ta?

BOGDAN: —Tu eşti femeia iubită... Pe tine nu te doare nimic...

MONA: —(îl priveşte stupefiată, nu-i vine să creadă, nu poate să înţeleagă; încep să-i curgă lacrimi pe obraz) ...

BOGDAN: —Lacrimile nu rezolvă nimic...

MONA: —(îşi şterge grăbită lacrimile) Bine-nţeles.

BOGDAN: —Să nu ne pierdem capul...

MONA: —Ai dreptate.

BOGDAN: —Să ne păstrăm mintea limpede şi să judecăm lucrurile aşa cum se cuvine... Să facem totul...

MONA: —(„Ceauşescu”) Tovarăşi!

BOGDAN: —(trece peste) ... să fie cât mai bine

MONA: —Pot să te rog ceva?

BOGDAN: —Mai e vorbă?

MONA: —N-am spus şi n-am discutat nimic azi. Nu ne-am văzut! Ziua de azi nu există în calendar!

BOGDAN: —Nu, asta nu se poate! E o zi importantă pentru noi... Uite, dacă mă gândesc bine, eu cred că ne-a legat şi mai mult.

MONA: —Pe cine de cine?

BOGDAN: —Pe noi! Unul de celălalt.

MONA: —... Nu băga mâna-n foc.

BOGDAN: —Hai, lasă glumele... Acum, pe bune: ai pornit divorţul?

MONA: —Da.

BOGDAN: —Foarte bine... Eu... N-am discutat despre asta... Nu cred că sunt încă pregătit să divorţez de Mariana... De fapt, nici nu am avut timp să mă gândesc la aşa ceva.

MONA: —Nu ţi-am cerut-o.

BOGDAN: —Ştii cât te iubesc...

MONA: —Vă înţelegeţi foarte bine, nu?

BOGDAN: —Nu e chiar aşa, dar... Trebuie să fac un plan... S-o iau mai de departe, s-o pregătesc... Mi-ar trebui un motiv... Ideal ar fi să-mi dea ea unul... Tu ce părere ai?... Tu ştii cât ţin eu la onoare şi cred că e foarte important şi pentru tine şi pentru mine să putem păşi amândoi pe stradă cu fruntea sus...

MONA: —Bogdan, subiect închis.

BOGDAN: —Un motiv!...

MONA: —... Spune-i că te-ai îndrăgostit.

BOGDAN: —Nu m-ar crede: ar râde de mine... Lui Dorel nu-i spui?

MONA: —Toate la timpul lor...

BOGDAN: —Poate, totuşi...

MONA: —Nu.

BOGDAN: —De ce?...

MONA: —... Vreau să-l fac să sufere...

BOGDAN: —(oripilat) Iubi!

MONA: —Să simtă şi el ce înseamnă să-şi bată cineva joc de tine!

BOGDAN: —Nu e un divorţ: e o vendetă!

MONA: —Tot aia e.

BOGDAN: —Nu-l invidiez... Cred c-ar trebui să stau mai mult cu el zilele astea...

MONA: —O idee foarte bună.

BOGDAN: —M-aş bucura dacă aş fi sigur că înţelegi în profunzime ce spun şi abia după asta îmi dai dreptate.

MONA: —Sută la sută!

BOGDAN: —... Spune-mi ceva frumos...

MONA: —Hm, cam ce ţi-ar place?

BOGDAN: —Ştii tu...

MONA: —(privire în ochii lui Bogdan; tonul cel mai dulce) ... Fuck you!

BOGDAN: —(consternat, alb la faţă) ... Mona!...

MONA: —(surprinsă; ton sever) Iubi, tu nu mai ştii de glumă?

3. DOREL, MARIANA

DOREL: —Palavre!...

MARIANA: —Jumătate de oră mi-a vorbit doar despre asta.

DOREL: —Iubi, bate câmpii!

MARIANA: —Orice poţi spune despre Mona numai că bate câmpii nu!

DOREL: —Nu poţi să pui o dată bază pe un cuvânt al ei.

MARIANA: —Exagerezi! Oricum, de data asta vorbea cât se poate de serios! N-am scăpat-o o clipă din ochi, nu-mi venea să cred!

DOREL: —(o mângâie, o sărută, vrea să înceapă să o dezbrace. E limpede că nu-i este capul la cele spuse de Marina.)

MARIANA: —(nu-l respinge, îl temperează doar) Şi apoi, de ce m-ar minţi?!

DOREL: —De ce mint femeile, în general? Din o mie de motive. Cel mai adesea, însă, gratuit. Din plictiseală. Se plictisesc repede de viaţa pe care o trăiesc şi caută o variaţie... ceva care să le pună sângele în mişcare.

MARIANA: —Chestia cu „sângele în instalaţie” nu prea am auzit-o când e vorba de femei...

DOREL: —Nu te opri la fleacuri.

MARIANA: —Totuşi... (Dorel îi închide gura cu o sărutare mai lungă.) ... Iubi, e foarte grav ce se întâmplă! Ţie chiar nu-ţi pasă?!

DOREL: —Vrei să ne pierdem timpul cu prostia asta?...

MARIANA: —Foarte bine. Reluăm discuţia după divorţ...

DOREL: —Ai idee în cât timp se încheie azi un divorţ?

MARIANA: —Ani...

DOREL: —O jumătate de oră.

MARIANA: —Ca să faci ce?!

DOREL: —Ca să divorţezi. Te duci la un notar şi în jumătate de oră s-a terminat tot.

MARIANA: —Notarul poate să te rezolve?...

DOREL: —Da!

MARIANA: —Nu vorbea decât de tribunal... Mona nu-şi bate joc de mine...

DOREL: —Poate totuşi a glumit...

MARIANA: —E cea mai bună prietenă a mea şi ştiu pe de rost genul de glume pe care le face ...

DOREL: —... sau poate a vrut să-ţi întindă o cursă...

MARIANA: —O cursă?! (Sare enervată din braţele lui Dorel, care pe parcursul ultimelor replici i-a scos bluza şi i-a desfăcut şi sutienul.) Ce cursă să-mi întindă ea mie?! Şi de ce?! Ca să mă prindă cu ce?!... Unde-i Bogdan?!

DOREL: —Ai nevoie de el acum?

MARIANA: —A plecat de acasă ca din puşcă să vină la tine!

DOREL: —S-a rătăcit.

MARIANA: —Sună acasă, poate te aşteaptă!

DOREL: —Nu s-ar fi dus ca prostul, fără să mă întrebe dacă sunt acasă.

MARIANA: —Şi atunci unde s-a dus? Bogdan nu m-a minţit niciodată!... Doamne, nu mai înţeleg nimic...

DOREL: —Nu ai ce să înţelegi: nu se întâmplă nimic. De ce atâtea griji?

MARIANA: —Pentru că se întâmplă! Mintea ta brici nu vibrează în situaţii ca astea, dar eu simt... (Semn spre zona inghinală.) Simt până-n adâncul sufletului... Şi de ce mi-ar întinde Mona mie o cursă?... Aţi avut o discuţie, a bătut un apropo despre mine?

DOREL: —Dacă n-aveai poftă să ne vedem nu trebuia să mă suni şi să mă chemi c-am crezut că arde carnea pe tine...

MARIANA: —Nu te gândeşti decât la un singur lucru! Nu putem să avem şi noi o discuţie mai intelectuală?

DOREL: —Câte vrei: mor după ele. Dar mă pui în gardă, nu mă laşi să iau întâi pilula şi pe urmă vrei să vorbim despre Kant!

MARIANA: —M-ai zăpăcit complet de cap... Eu trebuie să aflu imediat adevărul: Mona a băgat sau nu divorţul?!

DOREL: —Nu mă interesează.

MARIANA: —Pe mine, da! Poate să-ţi pese şi ţie o dată de ceva ce mă interesează doar pe mine?!

DOREL: —Normal. Ajută-mă doar să înţeleg de ce e atât de important pentru tine?

MARIANA: —Vreau şi eu să ştiu ce sunt: amantă sau am ajuns, în sfârşit, iubita unui bărbat liber!

DOREL: —(fluieră a pagubă) Are vreo importanţă?

MARIANA: —Enormă!

DOREL: —Vrei să ştii cum să-ţi organizezi mai departe viaţa!

MARIANA: —Mai mult sau mai puţin... E unul din răspunsurile posibile.

DOREL: —La mari schimbări nu ai de ce să te aştepţi. Bogdan rămâne asociatul meu...

MARIANA: —Normal.

DOREL: —Mona o să-şi trăiască viaţa cum vrea şi cum poate... Noi...

MARIANA: —Noi?!

DOREL: —Nu m-am gândit la subiectul ăsta până acum... Eu sunt deschis la orice variantă. Ai vreo idee?

MARIANA: —Ai o propunere?

DOREL: —Poate e totuşi prematur... Să-mi îngrop oficial mariajul, după care putem discuta cu toate cărţile pe masă.

MARIANA: —Chiar şi, eventual, despre o nouă familie...

DOREL: —Sigur... După un timp, putem lua în calcul şi aşa ceva.

MARIANA: —Bravo, te descurci onorabil!...

DOREL: —Cred că meriţi...

MARIANA: —Eu parcă nu l-aş lăsa încă pe Bogdan...

DOREL: —Nu?

MARIANA: —E un om drăguţ. Mă adoră. Îmi face aproape toate poftele... Ce-mi lipseşte?

DOREL: —E-o întrebare la care numai tu ai răspunsul... Dar, fii liniştită, nu se va întâmpla nimic.

MARIANA: —Eşti sigur?

DOREL: —Lucrurile vor merge mai departe ca şi până acum.

MARIANA: —Iubi, îmi pare rău să-ţi spun, n-o cunoşti pe Mona.

DOREL: —Te înşeli.

MARIANA: —(zâmbet trist) Ştii, în general, o mulţime de lucruri, dar despre femeia lângă care trăieşti de doisprezece ani nu prea ai habar...

DOREL: —Asta e părerea ta.

MARIANA: —Şi dacă am ajuns aici, nu pot să nu te întreb: ce crezi tu despre mine, „Iubi” a ta?

DOREL: —(fredonează) „Femeia – eterna enigmă”!

MARIANA: —Ieftin: nu e genul tău...

DOREL: —Te ştiu pe tine şi pe Mona la fel de bine cum îl ştiu pe Bogdan şi pe mine.

MARIANA: —Nu suntem acelaşi lucru.

DOREL: —Până la un punct, nu. Dar sunt prea multe lucruri în care ne asemănăm al dracului de bine ca să nu greşesc când vorbim despre „noi”. (Nu prea convins.) Şi-aş povesti ceva... (Încă ezită.)

MARIANA: —(semn spre zona „sensibilă” a lui Dorel) ... E naşpa?

DOREL: —(privire nedumerită) ... Pardon?!

MARIANA: —(cât mai aluzivă) ... Spuneai ceva de-o tabletă...

DOREL: —Nu mai contează!

MARIANA: —Vrei să... (gest aluziv: „sex”)

DOREL: —Mai târziu...

MARIANA: —Dă-i drumul atunci.

DOREL: —... L-am întrebat pe Bogdan dacă te-a înşelat vreodată...

MARIANA: —Super! Când?!

DOREL: —Un an, doi...

MARIANA: —Şi?!

DOREL: —E o întrebare pe care am pus-o şi altor prieteni...

MARIANA: —De ce?

DOREL: —Nu ştiu... Pur şi simplu vroiam să ştiu cum trăiesc alţi oameni în cuplu...

MARIANA: —Ai aflat?

DOREL: —Unii au râs ca de-un banc bun, alţii pur şi simplu au refuzat să-mi răspundă şi mi-au spus că este o chestiune strict personală...

MARIANA: —Şi Bogdan?

DOREL: —Bogdan... A roşit şi m-a întrebat cum pot să-l întreb aşa ceva...

MARIANA: —Puteam să pun mâna-n foc că asta o să-ţi spună: e plin de bun-simţ!

DOREL: —I-am spus că e vorba de-un lucru important pentru mine şi l-am rugat ca vechi prieteni să-mi răspundă, asigurându-l, fireşte, că rămâne strict între noi...

MARIANA: —... Şi?!

DOREL: —Nu.

MARIANA: —Nu ţi-a răspuns?!

DOREL: —Nu şi-a înşelat niciodată soţia.

MARIANA: —Iubi al meu!

DOREL: —L-am întrebat de ce, ce l-a oprit s-o facă. „Dac-o iubesc pe Mariana la ce-mi mai trebuie altă femeie?” – aşa mi-a spus.

MARIANA: —(îşi şterge o lacrimă) Nu-i un om minunat?!

DOREL: —A fost singurul care mi-a spus că nu-şi înşeală soţia... După ce mi-a răspuns, s-a mai gândit câteva clipe, m-a rugat să nu mă supăr, dar, dacă tot am deschis subiectul, vrea să mă întrebe şi el pe mine dacă am înşelat-o vreodată pe Mona. I-am răspuns: „Nu. Nu mi-am înşelat niciodată soţia”... S-a bucurat, a fost foarte mulţumit de răspunsul meu. M-a îmbrăţişat şi mi-a spus că a înţeles atunci o dată în plus de ce am rămas noi cei mai buni prieteni din copilărie.

MARIANA: —(aproape cu admiraţie) Doamne, ce şulfă poţi să fii!

DOREL: —Să nu exagerăm...

MARIANA: —... Dar aşa, că tot veni vorba, faptul că sunteţi aşa de buni prieteni nu-ţi dă... nu te face să te simţi oarecum...

DOREL: —Prost?

MARIANA: —(conciliantă) Vinovat...

DOREL: —... Faţă de Bogdan?

MARIANA: —Mă gândeam şi eu...

DOREL: —Nu e prima dată când am o relaţie cu nevasta unui amic. Fireşte, cu tine e cu totul altceva...

MARIANA: —Jigodie!

DOREL: —Faptul că el e un vechi şi bun prieten m-a ajutat, mi-a anulat orice jenă. Avem aceleaşi gusturi, împărţim totul frăţeşte... Nu iau ceva ce nu-mi aparţine şi mie.

MARIANA: —... Cred că dac-aş trăi până la sfârşitul vieţii lângă tine şi tot aş mai avea ceva de învăţat...

DOREL: —Am înţeles că nu vrei să încerci.

MARIANA: —Nu am spus nu. Subiectul a rămas deschis. Deocamdată, nu-ţi ascund, mă bucur să ştiu că am un solid punct de sprijin în omul de lângă mine.

DOREL: —Bogdan?

MARIANA: —Bogdan.

DOREL: —Te înşeală.

MARIANA: —Cu dracu?!

DOREL: —Cu Mona.

MARIANA: —Super!... Care Mona?!

DOREL: —Nevastă-mea.

MARIANA: —(izbucneşte într-un hohot de râs) ... Eşti penibil!

DOREL: —M-ai întrebat, ţi-am răspuns.

MARIANA: —Şi e gata să fugă cu el şi să-şi refacă viaţa!... De regulă, eşti de nota zece, dar şi când ţi se urcă hormonii la cap... (Începe să se dezbrace cu mişcări languroase.)

DOREL: —(o priveşte nemişcat, cu un zâmbet subţire pe buze, aplaudă încet, din vârful degetelor.)

MARIANA: —(se opreşte ca paralizată)

DOREL: —(confuzie: crede că Mariana s-a oprit să se mai dezbrace pentru că nu a început şi el să se dezbrace) Sunt gata! (Porneşte să se dezbrace în cea mai mare viteză.)

MARIANA: —Vrei să repeţi? Bogdan...

DOREL: —... Te înşeală...

MARIANA: —Cu Mona?!?

DOREL: —Ai înţeles perfect.

MARIANA: —... Ştii care-i partea cea mai frumoasă?

DOREL: —Totul mi se pare splendid.

MARIANA: —Acum o oră, Iubi îmi spunea că pentru nimic în lume n-ar sta în calea fericirii mele...

DOREL: —E un suflet ales!

MARIANA: —Mă adoră, dar...

DOREL: —Eternul „dar”... „Dacă vreodată”...

MARIANA: —... dacă vreodată, prin absurd, eu aş vrea să-mi refac viaţa...

DOREL: —„El nu ar sta în calea fericirii tale”...

MARIANA: —(porneşte în acelaşi timp cu el) El nu ar sta... De unde ştii?

DOREL: —(zâmbeşte; reia dezbrăcatul)

MARIANA: —Şi-a spus! Aţi discutat deja...?!

DOREL: —Toţi bărbaţii în situaţii similare spun aceleaşi lucruri. Toate femeile în situaţii similare spun...

MARIANA: —Pe şleau?!

DOREL: —Mental şi-a făcut deja bagajele! Abia aşteaptă s-o întindă!

MARIANA: —Ura!!

(Mariana scoate un chiot de bucurie şi sare în braţele lui Dorel. Amândoi se tăvălesc îmbrăţişaţi pe jos.)