Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Raul Bribete

Un jurnal negru şi fantast impunea Ion Chichere prin entuziasmele de o clipă în faţa amănuntelor ce defilau inconştient prin ochii artistului, semne luminate de o disponibilitate irepresivă a vorbirii . Artistul vedea parţial realitatea, dar în setea lui discursivă sacraliza un adevăr, o abisală iluminare. Raul Bribete vede o lume bine alcătuită, legată prin lanţurile misticii –şi descoperită ca revelaţie. Lumea e citită ca o carte. Poetul are plăcerea descifrării misterului îndărătul căruia se află divinitatea. Fericit, descoperă bucuria contrariantă a răspunsului la enigmele propuse bietei existenţe umane. Atâta doar că spaţiul se lărgeşte, colţul întunecat dintre blocuri, hrube cu mirosuri bahice, ipostazele sublime pornite dinspre obiecte inutile şi degradate devine acum revelaţia unei entităţi prezente într-o lume revendicată frenetic şi scrutată cu un ochi revoltat. Între admiraţie şi negare, există puntea reflexivităţii.

Student la Facultatea de Filozofie a Universităţii de Vest din Timişoara, Raul Bribete a publicat trei volume de versuri. El s-a format în spaţiul cultural al Oraviţei, cu reviste, cenacluri, cărţi, orgolii…Efervescenţă culturală cu frământările inerente unui spaţiu ce cultivă literele, dar şi atât de paşnică , prin convingerea spectacolului confirmat de tradiţie… Raul Bribete are instinctul poeziei şi se lasă purtat spre o lume a misterelor cu o dicţiune imprevizibilă.

Călin Chincea

Clopotul

Sub clopot palpită un râu de cerneală verzuie

ai nevoie de mereu alte chipuri ale tale.

pentru a umple golul oglinzii,

nici o piruetă, nici un dans al tău

în faţa luciului ei sticlos, nu o mai poate mulţumi.

ai devenit mai străin de propria-ţi persoană.

un abur portocaliu îşi estompează formele stranii

ieşind din nas ochi gură

nu sunt de tot străin de moarte,

aşa cum nici de ură nu pot fi de tot străin.

Plinul şi Golul deopotrivă, stau la pândă-n mine

ascunşi de întunericul dintâi.

lumina aurie îmi ninge inima cu fiecare zi.

liniştea învăluie camera încet,

cum s-ar dizolva o pastilă efervescentă

într-un pahar cu apă.

sap la lumina rădăcinilor mele de sunet.

sap la rădăcina mea pentru a da de Adevăr;

înlătur pământul de o parte şi de cealaltă a mea,

ca o cârtiţă impresionată de faptul că nu mai e oarbă,

neştiind să se comporte în lumea celor care pot vedea.

mor în răbdare, din cer plouă cu pământ, negru verzui.

Te grăbeşti să ajungi în centru; sub clopot.

să-l smuceşti de funie în irizările intense ale unui uriaş

glob de lumină gălbuie, de care te laşi învăluit.

deodată storci frânghia, din care se prelinge un lapte liliachiu ...

 

Balena

Nu mai găsesc compasul

cu care, ca un geometru

să încercui pe colile de

iarbă genuină

incertul mişcării mele

geometru al formei imperfecte.

(aproape împăcare.

pauză.)

ca printr-o pâlnie

cu vârfu-n cer

aştept să curgă

grâul rece pe piept,

dar şi pe gura ruginită

ca tabla unei giruete.

aştept din gura deschisă

a peştelui

forma, Fiinţa,

închide-se-vor

toate.

IMN 1. VIII

Pe frunzele agăţătoare ceasul

– pânză a văduvei negre –

soarele metalic urcă atât de încet

pe bagdadii

el e musca verde nichelată

făcută cocon.

bat uşor cu degetul pe axul de ceas,

şi neagra arahnidă tresare,

pe uriaşu-i diapazon de uitare.

pe partea cealaltă a viclenelor curse,

e uşa râvnită demult,

în piatră.

© 2007 Revista Ramuri