| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Rodian DrăgoiVisam să scriu o carte cât o corabie Iubito părul tău şi cea mai lungă noapte de iarnă acoperă oraşul în care eu visam să scriu o carte cât o corabie despre prietenul meu de mii de ani înhămat la o căruţă cu lacrimi casa în care atâta timp am trăit de mult nu mai este dar în nopţile geroase de iarnă imaginea ei mă caută cu căldură prin lume Undeva în câmpie Trenul oprit undeva în câmpie şi mecanicul locomotivei certându-se cu firul de grâu ce nu ne lasă să trecem Tu vei fi Ai plecat lăsându-mi o lacrimă mai lungă decât toţi anii pe care i-am trăit împreună căldura mâinilor tale mi-ar fi fost de ajuns să topesc nămeţii celor mai năprasnice ierni când voi muri tu vei fi atât de departe încât nu vei afla vei continua să-mi trimiţi scrisori la care desigur nu vei primi răspuns niciodată mă vei blestema şi vei continua să trăieşti mai departe Sângele şi apa cu care te înveleai Tu de mult erai dusă dar forma cuvintelor tale îmi chinuia sângele şi apa cu care deseori te înveleai acum îmi e frig glasul tău altă pădure încălzeşte Viaţa mea ca o căţea credincioasă Opreşte-te mi se strigă în toate limbile pământului dar eu nu mă opresc nici o clipă am acasă un poem care plânge şi mă aşteaptă dar tu nu mai ai casă dar tu nimic nu mai ai numai numele ţi-a mai rămas îmi ascund numele sub cămaşa mea zdrenţuită şi alerg mai departe şi după mine viaţa mea ca o căţea credincioasă Ca o lumină desculţă Tatăl meu a murit înainte ca eu să mă nasc în fiecare noapte visez un ţăran tânăr care vine spre mine ca o lumină desculţă nici acum n-am aflat cine e de fiecare dată mă trezesc înainte ca el să ajungă la mine Iubita mea îmi ţine sângele în braţe şi plânge Iarăşi m-am întors acasă rănit iubita mea îmi ţine sângele în braţe şi plânge în timp ce îmi şopteşte că ar vrea să fie gaura din pieptul duşmanului meu de când Iisus a fost crucificat mama mea Maria umblă printr-o lacrimă bătută în cuie azi-noapte am visat că ea a venit pe la mine dimineaţa am găsit uşa deschisă Lăsaţi -mă să termin poemul acestaPentru că nu semănam cu nici unul dintre ei m-au prins şi m-au bătut din toate puterile te vom ucide mi-au zis faceţi cum vreţi dar rogu-vă lăsaţi-mă să termin poemul acesta Rază de soare pe care nimeni nu o poate clinti Pe această hârtie aş fi putut să aştern un poem dacă nu s-ar fi aşezat această rază de soare pe care ştiu că nimeni nu o poate clinti prietenul meu din copilărie a trecut ieri pe la mine el are şi acum tot 13 ani eu clatin întunericul cu barba mea albă Iarba Doar iarba ce mă acoperă este puţin prea tristă în rest totul e bine Singurătatea mă roade ca un bocanc de soldat Întuneric pe străzi întuneric în case doar în gura poetului este lumină în această seară ploioasă de toamnă singurătatea mă roade ca un bocanc de soldat şi nici nu mai ştiu ce gust are pâinea mâncată împreună cu tine Coletul cu lacrimi Sunt tare supărat din tot ce mi-a trimis mama la mine nu a ajuns decât coletul acesta cu lacrimi prietenul meu din copilărie cu care vara mergeam la scăldat nu mai este decât o amintire plutind precum un cadavru pe lac Strada mi se usucă sub unghii Ploaia s-a terminat de la fereastră privesc trecătorii în timp ce strada începe să mi se usuce sub unghii Ioana continuă să plângă ghemuită în ceaşca mea de cafea acum mă uit la Ioana cu câtă grijă aşază norii pe cer şi mă bucur că tace dacă ar deschide gura ar începe să plouă Desculţ prin zăpadă E multă zăpadă pe drumuri dar şi mai multă zăpadă e-n case desculţ prin zăpadă cu o lumânare aprinsă în mână mi-am căutat toată noaptea poemul acum poetul aprinde un chibrit şi totul ia foc Desen În seara când am plecat mi-ai spus că mă vei păstra ca pe-o icoană a doua zi mi-ai desenat chipul pe asfalt să-l calce maşinile Pe gheaţa din faţa blocului Pe Gabriela am cunoscut-o astă-vară în Piaţa Sudului chiar când se oprise să-şi cumpere o îngheţată de atunci aproape zilnic s-a ostenit să-mi coloreze singurătatea şi mereu surâzând şi-a tocit buzele ei tinere cu numele meu în seara de Crăciun a alunecat pe gheaţa din faţa blocului şi s-a lovit puternic la cap moartea a fost mai iute ca maşina Salvării Evadatul Ce bine e să fii liber îşi zise proaspătul evadat şi începu să alerge bezmetic pe străzi până când îl lovi mortal o maşină Citesc la lumina unui fulg de zăpadă Aud cum se clatină plânsetul plopilor întunericul fuge înspăimântat din cetate şi eu citesc la lumina unui fulg de zăpadă mama îmi scrie că şi pământul de-acasă a început să plângă şi câmpia e tot o flacără verde dar unde vreţi să duceţi urâţenia mea ? acasă vă aşteaptă atâta singurătate Ar putea tăia amurgul în două Ştiu că acum femeia mea curăţă cartofi şi se gândeşte cu durere la mine o singură clipă de neatenţie şi ar putea tăia amurgul în două Acum ştiu Ultima dată când am fost la vânătoare cerbii s-au adunat în jurul meu şi au râs nu ştiam că ţin în mâini o puşcă ruginită de milă acum ştiu că nu voi termina niciodată poemul acesta şi mi-e tare milă de el el însă nu ştie şi se bucură ca un copil Mi-ar trebui încă o viaţă Mi-ar trebui încă o viaţă să pot scrie totul despre frumuseţea acestei vieţi în spatele meu moartea râde în hohote |