Viziuni, enigme, controverse
de Romulus Preda
Zei, eroi şi personaje din mitologia drogului. Dicţionar , carte care a văzut lumina tiparului la editura craioveană MJM şi-l are ca autor pe profesorul Jenică Drăgan, nu este o apariţie întâmplătoare. Şi nici singulară. Lucrarea, după cum ne avertizează cărturarul Alexandru Dobre, o somitate în materie, reprezintă un reper semnificativ al unui program mai larg, consistent în structura lui, la desăvârşirea căruia autorul şi-a adus o contribuţie reală, de substanţă.
Excelent cunoscător al domeniului, singurul în cultura română cu asemenea preocupări, profesorul Jenică Drăgan, primul şef al Direcţiei Antidrog din Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu colaboratori de prestigiu (dintre care-i amintim pe generalii Ion Pitulescu, Costică Voicu şi Florin Sandu), încearcă, în acest volum, să răspundă la o întrebare fundamentală (De ce omul s-a însoţit, de la primul licărit al civilizaţiei, cu drogurile?) şi chiar reuşeşte, invitând cititorii la o călătorie plurimilenară. Dar nu vreau să fiu înţeles greşit. Jenică Drăgan (poet, prozator, publicist, dramaturg, actualmente avocat şi cadru universitar în Bucureşti) nu face apologia drogului.
Domnia sa practică, cu îndrăzneală şi curaj, o interesantă cercetare cu vădite trimiteri către antropologia socială şi culturală, având în palmares, printre altele, publicarea următoarelor cărţi: Dicţionar enciclopedic de droguri (1992); Aproape totul despre droguri (1994); Drogurile din viaţa românilor (1996); Alchimia virgulei (2009); Templul fără zei (2010).
Drogurile, pentru a-şi asigura o oarecare legitimitate şi a-şi crea un plus de autoritate, de prestigiu şi, de ce nu, de motivaţie, au şi ele, ca oricare dintre mituri, o poveste a începuturilor. Aşa se face că personajele mitologice de mare audienţă şi eroii civilizatori, nu doar vedetele zilelor noastre, au fost consumatori, într-o formă sau alta, de droguri, beneficiind de efectele acestora.
Autorul ne demonstrează, cu acribie, că lumea în care trăim este prefigurată şi modelată mintal, cu mii şi mii de ani înainte, de către primii oameni şi că legătura dintre noi şi aceştia este mult mai strânsă decât credem îndeobşte. Întâlnim, în paginile acestei fascinante lucrări, un adevărat Panteon antropomorfic, mustind de băuturi, licori şi poţiuni, care mai de care mai miraculoase, prin potenţele şi efectele lor asupra capacităţii senzoriale umane.
Aflăm, astfel, că Vitshpa, un descendent al dinastiei mitice Kavi, preot şi poet din Iranul oriental, cel care l-a protejat pe zeul Zarathustra şi a cărui religie a promovat-o, era un mare consumator de mang, o poţiune obţinută din mixarea mai multor droguri. În urma ingerării acestei băuturi, el putea cutreiera cerurile. Soma, cel de-al doilea mare zeu din panteonul vedic, este şi el o personalitate a băuturii cu acelaşi nume. Din aceeaşi galerie se desprinde şi Mayahnel, zeiţa aztecă ce avea atributul divin al patronării băuturii pulque. Nu sunt uitaţi nici Ghilgameş (căutător de dittu, plantă care creştea pe fundul oceanului, iar consumarea ei putea aduce nemurirea), Hermes (consumator de misterioasa iarbă moly, cu floarea albă şi rădăcina neagră, neidentificată din punct de vedere botanic nici până azi), Afrodita şi Apollon (practicanţi ai extazului de tip şamanic), Artemis (care consuma absint, un puternic afrodisiac obţinut din pelin în amestec cu alte plante şi uleiuri aromate), Buddha (adorator al macului opiaceu şi al altor plante cu proprietăţi psihoactive), Elena din Troia (consumatoare de nepenthes), Heracles (binecunoscător al tainelor vegetale şi al drogurilor), Indra (cultivator de hama, sinonimă cu soma vedică), Noe (pe care Rafael îl învaţă tainele buruienilor tămăduitoare, sporindu-i astfel zestrea cunoaşterii şi a utilizării drogurilor), Orpheus (a cărui moarte teribilă este o confirmare a faptului că nu a fost străin de lumea drogurilor), Tristan şi Isolda (protagonişti ai unei iubiri desăvârşite; s-au sinucis, pentru a nu se despărţi, bând împreună un puternic elixir), Vişnu (primul om care a extras sucul plantei sfinte haoma, larg utilizată în cultul lui Zarathustra şi, ulterior, în mazdeism), Zeus (care s-a folosit de zeiţa Metis, pentru a-i obţine o plantă de leac; consumator de nectar şi ambrozie), Zipcana (potrivit tradiţiei mitice, a ucis 400 de tineri după ce aceştia s-au îmbătat cu chica, berea precolumbienilor) etc.
Prin această nouă apariţie editorială, Jenică Drăgan face o surpriză plăcută, de proporţii, cititorului român de toate vârstele şi de toate condiţiile socio-profesionale. Mitologia a fost şi continuă să rămână un moment crucial în cultura şi civilizaţia umană, actul fundamental, de conştientizare deplină şi înălţătoare a rosturilor şi locului omului pe pământ, al înţelegerii condiţiei sale speciale şi superioare de stăpânitor al universului. Lectura cărţii e agreabilă, uşor de parcurs şi urmărit, dar ea ascunde ani grei de muncă şi cercetare.
|
|