Au trecut aproape douăzeci de ani de la prăbuşirea comunismului în Europa de Est. În tot acest interval, istoria ne-a fost prezentată sub diferite forme, sub diferite teorii, cu polemicile şi controversele de rigoare. O realitate pare, totuşi, de netăgăduit: trecutul României este, în parte, legat de influenţa pe care Rusia a exercitat-o asupra ţării noastre. Şi în prezent, există voci care susţin că multe din deciziile politice ale Bucureştiului ar fi fost luate sub influenţa Moscovei.

După ce am citit recentul volum al lui Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioşkăi (Editura Curtea Veche, 2009), considerat de către presă un eveniment editorial , un mare succes de librărie, am încercat să reconstituim cele mai importante etape ale evoluţiei şi ascensiunii cunoscutului istoric craiovean. Am aflat, astfel, că Adrian Cioroianu, care s-a născut şi a copilărit în capitala Olteniei, face parte din familia istoricilor români contemporani, punctele forte ale biografiei sale fiind, pe lângă activitatea scriitoricească, intrarea în politică şi deţinerea funcţiei de ministru de Externe al României (5 aprilie 2007 - 15 aprilie 2008), perioadă în care a cunoscut mari personalităţi politice şi culturale ale lumii contemporane.

Dintre cele mai reprezentative lucrări, până la Geopolitica Matrioşkăi, amintim: Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane (Ed. Polirom, Iaşi, 2002); Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc (Ed. Curtea Veche, 2005); Sic transit gloria... Cronica subiectivă a unui cincinal în trei ani şi jumătate (Ed. Polirom, Iaşi, Colecţia Ego, Publicistica, 2006).

Despre intrarea sa în politică, Adrian Cioroianu declara, la vremea respectivă, următoarele: Adevărul este că această alternanţă între lumea politică şi cea universitară îmi prinde foarte bine: dacă plec obosit dintr-o parte, îmi încarc bateriile dincolo. Întotdeauna am fost animat de curiozitate (de altfel, dacă am vreo calitate în mod cert, aceasta este curiozitatea) şi cred că asta m-a îndreptat şi către politică. După ce ani de zile am activat în mediul societăţii civile, a venit un moment în care mi-am dat seama că toate demersurile acesteia au nevoie de un sprijin tocmai din domeniul pe care încearcă să-l reformeze. Toamna anului 2000, când eu însumi am fost nevoit să votez pentru Ion Iliescu, în condiţiile pe care le ştim cu toţii, a fost determinantă pentru mine. Atunci am decis să fac pasul către politică, fiind supărat oarecum pentru lipsa de impact pe care o aveau toate marile eforturi ale societăţii civile.

Noul volum, lansat, recent, la Craiova, în Sala Primăriei, de către universitarii Cezar Avram şi Ion Deaconescu, în prezenţa autorului, trebuie citit şi răscitit, cu mare atenţie, pentru a cunoaşte trecutul şi pentru a anticipa, într-un mod cât se poate de realist, viitorul.

În cele unsprezece capitole, autorul reuşeşte să oglindească cele mai importante evenimente ale Rusiei postsovietice, de unde nu lipsesc ascensiunea lui Mihail Gorbaciov şi începutul unei noi etape în istoria relaţiilor ruso-americane.

Mitul infailibilităţii şi invulnerabilităţii sovietice se destramă odată cu explozia de la Cernobîl, din aprilie 1986.În octombrie 1987, Gorbaciov este silit să renunţe la serviciile radicalului prim secretar de partid, Boris Elţîn, iar în perioada 25-27 mai, liderul sovietic vizitează România.Între timp, la conducerea SUA este instalat George Bush, acesta solicitându-i, în repetate rânduri, omologului său de la Kremlin să renunţe la Cortina de Fier. În 1989, Gorbaciov face, după unii, marea greşală de a accepta unificarea Germaniei, sperând că aceasta va rămâne fidelă Moscovei. Întâlnirea de la Malta, din 2-3 decembrie 1989, dintre Gorbaciov şi Bush, va da startul prăbuşirii comunismului. La 20 decembrie 1989, în Panama, generalul Noriega este arestat.În această perioadă, mai exact la 16 decembrie, în România izbucneşte Revoluţia.Se pare că americanii au admis o intervenţie a ruşilor în ţara noastră, cu toate că Ion Iliescu şi Petre Roman neagă acest lucru.Urmează, apoi, explozia de ură interetnică de la Târgu Mureş din 16 martie 1990.

La 1 mai 1990 se întâmplă un lucru unic în istoria Rusiei de după 1918: liderul de la Kremlin este huiduit în Piaţa Roşie cu ocazia Zilei Proletarilor.Ulterior are loc tentativa de puci asupra lui Gorbaciov şi asedierea Palatului Parlamentului.În data de 11 octombrie 1991 este desfiinţat KGB-ul, iar două luni mai târziu (25 decembrie) Gorbaciov îi cedează butonul nuclear lui Elţîn. Foarte interesant este faptul că majoritatea statelor îl omagiază pe fostul lider de la Kremlin, cu excepţia Chinei. Treptat, Rusia îşi începe drumul către democraţie.Obstacolele nu întârzie să apară, astfel că personalităţi precum A.Soljeniţîn sau V.Bukovski îl critică pe noul preşedinte şi fac referire la aşa numiţii „oligarhi”.

În 1999 Putin este numit prim-ministru (fără să i se acorde vreo şansă), iar în ultima zi a anului (31 decembrie) devine preşedinte interimar, după demisia lui Boris Elţîn.Din acest moment, începe o nouă etapă în evoluţia Rusiei. Astfel se ajunge ca, în 2007, Putin să fie cel mai popular şi credibil politician din Rusia.El este cel care începe să dea contur revanşei ursului Mişa. Democratura lui Putin(sintagmă folosită de autor pentru a defini regimul politic de la Kremlin) a fost marcată de numeroase evenimente controversate care au făcut înconjurul lumii. Unul dintre cele mai mediatizate astfel de cazuri, în care a curs sânge nevinovat, a fost asasinarea incomodei ziariste Anna Politkovskaia, eveniment considerat, de adversari şi unii analişti, drept cel mai frumos cadou făcut lui Putin, chiar de ziua de naştere a acestuia.

Apoi, în urma ultimelor alegeri prezidenţiale de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, Medvedev a fost ales ca preşedinte al ruşilor, numindu-l, fără ca faptul său să surprindă pe cineva, în funcţia de premier, pe acelaşi Vladimir Putin.Noul preşedinte a continuat, de altfel, politica externă a predecesorului său, pronunţându-se împotriva extinderii Uniunii Europene în zona ex-sovietică. În Basarabia se pare că influenţele ruseşti nu au dispărut nici în ziua de astăzi.Ba (dimpotrivă!), acolo încă se vorbeşte limba rusă, iar liderii politici de la Chişinău se declară fideli până la moarte Kremlinului. Fără doar şi poate, ursul Mişa îşi va consolida din ce în ce mai mult poziţia şi va căuta să-şi extindă influenţa în afara graniţelor.Cel mai elocvent exemplu este chiar sângeroasa Revoluţie de la Chişinău, din aprilie 2009.Occidentul, din motive lesne de înţeles, a evitat să se implice în această problemă, speriat, parcă, de o iarnă fără căldură în calorifere.

În ceea ce priveşte România, un aspect extrem de important al problemei ruseşti este reprezentat şi de politica externă pe care o va adopta, în continuare, preşedintele Traian Băsescu.

Lucrarea de faţă cuprinde atât evenimentele petrecute după 1991(„Organizaţia de Cooperare de la Shangai” din 1996; acordurile energetico-nucleare cu Venezuela; evoluţia relaţiilor ruso-chineze, dezastrul submarinului Kursk; asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia etc.), cât şi noua politică practicată de Medvedev şi Putin. Prin acest volum de excepţie, Adrian Cioroianu ne atrage încă odată atenţia asupra faptului că ursul Mişa nu a murit. Ba (dimpotrivă!) el este mult mai puternic şi mai însetat de revanşă!

P.S.

Un precursor genial al lui Adrian Cioroianu, în descrierea profundă a fenomenului rusesc, este Emil Cioran, care, încă din 1988, avertiza: Rusia a dat impresia dintotdeauna de amestec de gubernie, cu beţivi, mujici şi forţa ţarilor iluminaţi şi agresivi.Expresie grandioasă a lui Dostoievski şi a lui Tolstoi.Ruşii nu trebuie uitaţi, mai ales că ne sunt vecini.Fatalmente, le simţi răsuflarea cu miros de votcă şi mahorcă, praf de puşcă şi sudoare de kazacioc.Ei sunt beneficiarii unui antagonism dramatic.De multă vreme au devenit o obsesie pentru mulţi.Inclusiv pentru americani.Dar îmi place să cred că Stalin şi Lenin, acest dualism schematic şi dezastruos, vor ajunge nume perimate, în propria lor iraţionalitate paroxistă şi tragică. (Apud Ion Deaconescu, Dacă n-aş fi aruncat în Sena...,Ed. Europa, 2002).