Moartea şi reînvierea simbolică de Anul Nou, păstrate în ritualuri laice de curăţirire fizică şi spirituală ca cele menţionate anterior, erau în vechime legate de două mari sărbători religioase pereche, desfăşurate la nivel naţional: Niiname-sai (Sărbătoarea Recoltei) de pe 23 noiembrie şi Kinen-sai (Rugăciunea Anului Nou) de pe 17 februarie. Ambele erau efectuate de către Împărat: în prima se aduceau ofrande Zeilor din Ceruri şi de pe Pământ, în cea de-a doua se sărbătorea Zeiţa Soarelui, Amaterasu Omikami, străbunica familiei imperiale şi figura centrală din panteonul japonez. Simbolistica morţii şi a reînvierii este evidentă în mitul Peşterii, legat de Zeiţa Amaterasu: speriată de răbufnirile violente ale fratelui său, Zeiţa se ascunde într-o peşteră, acoperind intrarea cu o stâncă; pământul, rămas în întuneric, este cutremurat de evenimente neplăcute; zeii se adună la sfat şi pun la cale cum să o ademenească pe Zeiţă afară. Reuşesc prin larma unui dans efectuat de o zeiţă în faţa peşterii şi prin hohotele lor de râs la gesturile indecente ale acesteia: Amaterasu este curioasă să vadă ce se întâmplă şi este prinsă şi scoasă din peşteră când încearcă să privească pe după stânca de la intrare. Niiname-sai a devenit, după Cel de-al Doilea Război Mondial, o zi liberă, o sărbătoare laică, sub numele de Ziua Recunoştinţei faţă de cei ce Muncesc, iar Kinen-sai s-a transformat într-un ritual privat al familiei imperiale, templele nemaisăbătorindu-l ca pe un eveniment naţional.

Un alt ritual legat de moartea şi renaşterea simbolică de Anul Nou exprimată de Mitul Zeiţei Amaterasu este cel legat de Solstiţiul de Iarnă, numit tojisai: în Tokyo, el se desfaşoară începând cu 22 decembrie până pe 4 februarie la faimosul templu shinto Ana Hachiman: porţile altarului se deschid, iar pe o masă la vedere se pune shide, un fel de pămătuf din hârtiuţe albe sub formă de scăriţe, pe care preotul shinto le foloseşte pentru invocarea zeilor, printre care se numără şi Zeiţa Amaterasu. Este interesant că altarul shinto propriu-zis se află la capătul unui culoar luminat de lampioane pe margini, culoar în mai multe trepte, astfel încât ceea ce reprezintă practic imaginea sacră, (de obicei, o oglindă), să fie la finalul culoarului, ascuns la înălţime, în penumbră, de nereperat de ochii credincioşilor. La Ana Hachiman se împart talismane menite să aducă înflorirea familiei şi înflorirea economică – acestea se pun în casă, de obicei, în noaptea de Anul Nou, într-o anume poziţie, stabilită de templu, în funcţie de forţele cosmice benefice ale anului care începe.

Să revenim la ritualurile sociale ale Japoniei de azi: tot femeile dintr-o familie se ocupă şi de trimiterea cadourilor de sfârşit de an: o-seibo. Şuncă scumpă, cafea, seturi de ulei de gătit sau sucuri de fructe, crabi şi peşti, pentru toate buzunarele şi gusturile, se găsesc catalogate la marile magazine, şi nu trebuie decât să faci o comandă, să achiţi şi să scrii adresa destinatarului: totul va fi trimis în cele mai bune condiţii într-o zi sau două, oriunde în Japonia. Astfel de cadouri sunt pentru şefi, clienţi speciali, profesori, cei care te-au sprijinit în vreun fel sau pe care-i apreciezi în mod deosebit. Se poate trimite şi vin, mai ales că este anotimpul când se pune în vânzare Beaujolais Nouveau, vinul francez comercializat aici în mod deosebit. Ideal ar fi să faci o vizită celui faţă de care vrei să-ţi exprimi recunoştinţa: acesta ar fi un prilej de a face dovadă de o bună stăpânire a manierelor necesare în astfel de situaţii: a modului de a împacheta şi înmâna cadoul, a modului de a face conversaţie, de a te îmbrăca. Este, în general, o lume a femeilor căsătorite, care păstrează legăturile cu soţiile celor cu care soţul lor are relaţii importante de serviciu.

Între timp, magazinele încep să facă reclame la…căpşuni. Considerate cândva un lux, şi nefiind nici acum prea ieftine, căpşunile sunt simbolul…Crăciunului. Mai bine zis, torturile cu frişcă (mai nou cu ciocolată) şi căpşuni. Câte filme nu am văzut la televizor timp de douăzeci de ani în care tatăl cumpără tortul pentru familie şi petrec cu toţii în jurul lui seara de Ajun – şi reversul, nefericirea celor care, din diverse motive, nu au parte de acest tort. Cei singuri, fie privesc tortul cu jind, fie îşi cumpără câte o felie şi sărbătoresc în felul lor. Crăciunul – accentul este pe copii şi Santa Claus care vine cu cadourile pentru ei în sania trasă de reni.

În acelaşi timp, Crăciunul este sărbătoarea celor aflaţi la un pas de întemeierea unei familii: a îndrăgostiţilor; în filmele de televiziune se prezintă des Crăciunul ca un moment festiv, în care el şi ea merg la masă la un hotel scump şi el o cere de soţie înmânându-i un inel cu diamant; tot televizorul prezintă interviuri cu cei care nu au un partener şi fac tot ce pot ca până la Crăciun să găsească unul, pentru a nu petrece singuri această holy night, silent night, cum spune un cântec des difuzat în această perioadă. Filmele prezintă Crăciunul ca white Christmas, o seară în care ninge romantic, tot ca într-un cântec de sezon. Dar la Tokyo nu ninge decât prin februarie, iar în ultimii ani nu mai ninge deloc. În vestul Japoniei, însă, ninge în decembrie. Un alt gest, feminin de data aceasta, ritualizat prin intermediul mass-media este acela de a împleti un fular sau un pulover pentru iubit şi de a i-l face cadou de Crăciun. Şi dacă tot am amintit de cântecele ce se pot auzi cu siguranţă în preajma Crăciunului la radio, televizor sau în magazine, să menţionăm că pe departe cel mai frecvent ne întâlnim cu John Lennon şi al său So this is Christmas.

Înainte de Crăciun se găsesc de cumpărat şi brăduţi în ghivecele sau artificiali, globuri, beteală, beculeţe. Dar, odată cu trecerea acestuia, brăduţii sunt retraşi din magazine, pentru că urmează Anul Nou, când crenguţele de pin, de cele mai multe ori adevărate, au un alt rol. Un studiu accentua faptul că, în Japonia, creştinismul şi, ca urmare, căsătoria în rit creştin, este o expresie a libertăţii iubirii şi a cuplului faţă de familie şi societate – am putea spune că şi Crăciunul este o sărbătoare a cuplului şi familiei întemeiate pe iubirea dintre parteneri, pe alegerea liberă a acestora. Dar, nenumărate filme televizate îl prezintă pe capul familiei ocupat la serviciu sau cu colegii şi neputând să se întoarcă acasă, spre nefericirea iubitei/soţiei/copiilor. Crăciunul este prezentat la televizor ca o sărbătoare mai ales pentru kaku kazoku – familiile formate din părinţi relativ tineri, cu copii mici – aici este diferenţa dintre întrunirile familiale de acum şi cele de Anul Nou.