Ca pe un animal rănit în pădure,/

mama învelea soarele într-o pătură, îl aducea în cameră/

Urmam linia fiecărei crăpături în perete,/

acolo unde se sfârşea,/ ascultam cu urechea,

micile tuneluri dinăuntru,/

inimile ca florile de muşeţel agonizând

înaintea furtunii./

Şi casa nu se mai termina.

Insectele apăreau prin fisurile anotimpurilor/

se putea respira şi fără aer,/

Vorbitul în şoaptă şi marginile unei fotografii de familie

printre celelalte în cutia de pantofi/

precum o ţară mică, neuniformă pe continentul nou,/

unde locuitorii au drept drapel, un tricou sfâşiat,

înnegrit de focurile de tabără

în serile reci de august.

Norii acopereau alţi nori,/

aveam nevoie de alte amintiri,/

singurătatea noastră, o alee lipsită de puls

care pleca de la copacul din faţă,

se pierdea în livada nesfârşită.

***

Ultima dată

a coborât în fântână,

când era mic,

îşi aminteşte

de aerul întunecat

şi rece,

de pereţii

uscaţi,

atât de lucioşi,

încât se aştepta

ca sub palmele sale

să se deschidă

mai multe pleoape,

să iasă pupile

încinse

sau goluri

pline de priviri,

şi tot nu a dat de apă,

şi-a ţinut răsuflarea,

gândurile i s-au răcit,

curajul ca un trunchi

i s-a frânt

izbit

de un fulger,

a ridicat capul,

şi-a îndreptat privirea în sus,

în plină zi

a văzut stelele

ca nişte semne de ceară

pe un cer curat ca lacrima,

a rămas încremenit,

nici nu a deschis ochii,

le văzuse prin pleoapele

care îi deveniseră atât de transparente

încât i se păruse că întreaga lume

i se putea revărsa în privire,

arzător,

până în măduva oaselor,

ştergându-l.

A aşteptat puţin,

A respirat încet,

Tot mai încet,

Privirea, până la urmă,

I se obişnuise

Cu înaltul cerului,

Cu stelele de ceară,

Cu respiraţiile zilei,

Cu pulsul care îi inundase

Timpanele

Şi nu simţea nicio mângâiere,

Doar întuneric,

Răceală,

Uscăciune,

Un uşor miros de igrasie,

Nicio urmă de apă,

Sufletul i se subţiase

Ca firul de pai

Pe care îl păstrase-n colţul gurii,

Inima

I se chircise,

Zvâcnea precum gheara păsării

Care trecuse pe lângă el,

Smulgându-i din mâini

Bucata de prescură.

Închise ochii,

Pereţii dispărură,

Răceala se preschimbă-n roată de fântână,

Prinse a se-nvârti ameţitor,

Zguduind pământul,

Asurzitor,

Un ţipăt

Ieşi

Dintr-odată

Din rărunchii de oţel