| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Sever NegrescuNaşterea morţii în fiecare noapte luna făcea câte un copil frumos Calea Lactee alăpta lunaticii din flori fără miros eu îmbrăţişam colţii zilei aşa cum noul născut murmură la sânul Mamei în aşteptarea Morţii La vecernii suferinţa mergea pe drum şchiopătând. A întâlnit un tânăr şi a trecut mai departe târziu, spre seară, s-a aşezat pe o bancă în curtea Bisericii vechi să citească o carte un bătrân nu-şi amintea nimic. Şi acum stau împreună la vecernii... Dumnezeul Poeziei aş vrea să scriu un poem numai cu sângele meu într-o noapte târzie înmuiat în Dumnezeu drept Călimară şi mi-este atât de greu dac-ar veni de sus un astfel de sânge înmuiat în Inima mea Dumnezeu, supus, ar râde şi-ar plânge... Potop cu îngeri plouă în straturi peste-ntreaga lume şi-n fiecare strop de ploaie este-un ochi de om nu plângeţi orice vi s-ar spune doar omul este rod şi rodul este pom priviţi la îngeri cum suspină fără să nască şi fără să mănânce în fiecare ochi este o vină şi-n fiecare pom o sfântă cruce suspinul îngerilor cât o rugăciune ţine potopul la margine de cer în loc cu-atâţia ochi orbim ca un tăciune ce-aşteaptă-n iad un sâmbure de foc nu plângeţi Învierea de a treia zi din Moarte orice vi s-ar cuvânta în straturi de copii şi roduri de a fi priviţi cu ochi de îngeri: va ploua! Păcat cu păcat Doamne, lasă-mă să Te ating cu o Sfântă Liturghie şi din moarte o să strig: vino, Sfinte, mă învie! după ce voi învia o să Te îmbrac în pielea mea cea nouă, în picioare o să-Ţi dau sandale de mătase o să Te primesc în cea mai frumoasă dintre case, în Biserica din sat, acolo unde păcatele se ard Doamne, când am înviat pământul din mine a luat-o la vale, s-a cutremurat totul: şi Naştere, şi Moarte, şi Biruinţe, şi Înfrângeri viaţa mea este o Carte scrisă cu sânge uscat Doamne, citeşte-mă parte cu parte păcat cu păcat... Orice fără peşte marea e sortită morţii aşa cum se uscă un copac dacă nu are rădăcini. Şi nopţii stelele fierbinţi îi sunt pe plac cine a spus că peştii sunt rădăcini că stelele-mpletesc în nopţi de foc lumini de ce vorbiţi de creştinism fără creştini de ce jucaţi la nunţi fără cununi nu am înţeles când m-am născut de ce plângeam nedesluşit ceilalţi ca dintr-un adânc mormânt ştiau: orice-nceput este-un sfârşit Doar un vis în Rai a început să ningă vara cu suflete, şi mari, şi mijlocii, şi mici Mântuitorul şi-a împodobit cămara cu flori de busuioc şi muşuroaie de furnici în Iad a început să ardă iarna trosnind cu suflete şi smoală în cazane din Galileea a rămas doar Cana şi din Biserici doar zidite Ane pe drumul greu ce duce undeva necontenit să mergem ne e scris să fim acel ce niciodată nu era: Raiul din Iad rămâne doar un vis |