„Iar Rahila, văzînd că ea n-a născut lui Iacov niciun fiu,/ A prins pizmă pe sora sa şi a zis lui Iacov:/ Dă-mi copii, iar de nu, voi muri.//Atunci Rahila a zis către Iacov:/ Iată roaba mea Bilha;/ Intră la ea şi ea va naşte pe genunchii mei şi voi avea şi eu copii printr-însa“ este insertul biblic (Geneza, 30: 1-3) adus în filmul poemelor Medeei Iancu, amintindu-ne de o peliculă cu un puternic mesaj social, Povestea slujitoarei, conceput şi el, la rândul său, după romanul omonim al lui Margaret Atwood. Aşa se explică instanţa lirică aflată în ipostaza unei astfel de slujitoare, într-o lume a bărbaţilor, a raportului de putere disproporţionat dintre cele două sexe, a manipulării, a ierarhizării în funcţie de preceptele religioase mai sus citate, în fine, un întreg set de prejudecăţi într-un lungmetraj coşmaresc, din care nu se poate ieşi decât invocând libertatea deciziilor şi pe cea de expresie, al îndreptăţitului Poem about my rights de June Jordan folosit pe post de motto, căci, în definitiv, despre asta este vorba, despre riposta justificată prin forţa cuvintelor ridicate acum la rang de stindard şi de pumn strâns puternic.

Aşa se explică felul cum poezia sa îmbracă haina unui manifest feminist pulsant, angajamentul flamboaiant, concreteţea dură şi tăioasă a limbajului în care se împletesc ideologicul şi esteticul, explorarea acestui contract social cu varii posibilităţi de înăbuşire a sinelui: „PE MANUALELE de/ Limba romînă voi scrie numele tău,// Libertate,// Viitorul meu nu este un/ Obiect,/ Mintea mea nu va fi/ Dresată,// Îmi voi flutura în faţa ta vălul cel negru,/ Lipsită de ruşine, lipsită de/ Ruşine şi de teamă/ Scriu numele tău,// Libertate.“ (p. 11) sau „HAENDEL este/ Tabu./ Delacroix este/ Tabu./(…)/ Împărăţia este a/ Ta,// Tabu!// Dă-ne culoarea//Astfel să/ Putem// Sângera// Mâna mea este/ O/ Grenadă.// Dă-ne sexismul./ Dă-ne sexismul!/(…)/ Dă-ne/ Sarabanda, astfel// Să putem/ Mărşălui.// Dă-ne poezia, astfel să/ Putem// Lupta.// Dă-ne/ Apusul,// Astfel/ Să-l putem/ Numi/ Ţară.“ (pp. 117-119).

Poezia Medeei Iancu pare că spune o poveste simplă, se derulează, însă, spasmatic, contrapunctic, polifonic, când lejer, când scrâşnit, mai întâi prin fixarea într-un spaţiu al memoriei, pentru că, deşi primul grupaj consistent se numeşte Romînia e o ţară Aro, nu despre graniţe fizice este vorba, ci despre unele mentalitare, unde feminitatea se interoghează pe sine şi se defineşte în funcţie de acestea. La o primă impresie am putea crede că poeta nu e preocupată să facă poezie, dar îşi poartă atent fiecare pas, se pregăteşte cu grijă pentru lovitura decisivă, construindu-şi din umbră metafora care, apropo, este cea a corpului rănit ce se identifică, în acest caz, cu toate limbajele ultragiate. Iată de ce:„I-am văzut ochii, faţa,/ Buzele./ Ştiam./ Ştiam că ceva rău avea să se întîmple.// Era drumul meu obişnuit de la şcoală./ Era drumul meu obişnuit de la şcoală./ Ultima oră fusese istoria. Fii binecuvîntată, istorie!//Vreau să fug dar nu pot. Picioarele mele, un obiect/ Care nu poate fi mişcat. Picioarele mele sînt acel munte despre/ Care se spune în Biblie. Nu poate fi mişcat. Doar dacă:// Trebuie să ajung la ora de istorie. Cred că sînt în/ Întîrziere. Cred că voi întîrzia. Mă gîndesc să-i spun şi lui/ Asta. Dar în visul meu nu pot alerga şi nu pot vorbi. În/ Vis nu ştiu niciun limbaj. Buzele mele nu se deschid./ Limba nu îmi atinge gingia. Nu ştiu cum să scot vreun/ Sunet. Nu ştiu cum se pot produce//Sunete. Nu ştiu ce e un/ Sunet. Sunet. O insectă dacă aş fi fost, aş fi putut să mă apăr/ Mai bine de atît“ (p. 14). Să tot fie aceasta împrejurarea când s-a produs un viol (amănunt cu rol de pretext, trăgaciul care aprinde pulberea) ce înăspreşte senzaţia de teamă pusă pe repeat, căci „Să fii femeie înseamnă să/ Fii într-o continuă stare de/ Frică.“ (p. 85). Poeta nu pledează pentru ură, căci „Ochii mei şi vocea mea şi poezia mea nu/ Sînt un instrument pentru ură“, ci „spun adevăratul înţeles al/ Lucrurilor.“ (p. 26). Poeta este martora, dar nu martora tăcută, şi ea expune de pe baricadele poeziei pentru o cauză dreaptă.