În spaţiul încărcat de istorie şi de frumos al Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia, pe 12 iunie, destinul a făcut ca două manifestări de tradiţie să se suprapună potenţându-se reciproc: Noaptea Muzeelor şi cea de-a X-a ediţie a Mogoşoaia ClasicFest.

Festivalul, integral finanţat de sponsori în acest an, ceea ce este o raritate în spaţiul românesc, a avut o multitudine de atracţii culturale pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele. Au fost ateliere creative pentru copii şi adolescenţi, a avut loc gala laureaţilor Concursului Internaţional de literatură şi artă plastică „Martha Bibescu”, o competiţie la care au participat peste 70 de concurenţi din Irlanda, Republica Moldova şi România, concerte de muzică clasică, recitaluri de jazz, vernisaje, lansări de carte şi discografice, conferinţe pe teme de mare actualitate.

Foarte interesantă a fost îmbinarea sincretică între muzică, artă plastică şi literatură. Pe aceeaşi scenă, publicul numeros s-a bucurat atât de arta interpretativă a pianistului Andreas Iliuţă, venit de la Milano, cât şi de fermecătoarele vitralii expuse pe şevalete, în jurul pianului, realizate de mama sa, una dintre cele mai valoroase artiste vitraliste ale lumii – Amalia Verzea. Tot un moment sincretic a declanşat şi rubrica de astăzi. În sala Lapidarium a Palatului Mogoşoaia a avut loc un moment complex şi spectaculos. Sub genericul „Călătorii”, iubitorii artelor au putut urmări în acelaşi timp evoluţia excepţionalilor chitarişti Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan, adică Duo Kitharsis, şi expoziţia semnată de unul dintre cei mai valoroşi pictori acuarelişti ai României – Corneliu Drăgan Târgovişte. Dintre lucrările expuse pe şevalete, pe mijlocul scenei, ieşea în evidenţă lucrarea care se găseşte pe coperta celui mai recent roman semnat de Simona Antonescu. În acest cadru istoric, muzical, pictural a avut loc lansarea romanului În umbra ei, apărut la editura Polirom. Autoarea Simona Antonescu este absolventă a Facultăţii de Chimie din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, a debutat în anul 2015 cu Fotograful Curţii Regale, roman câştigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/ Polirom şi al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România, finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry. I-au mai apărut romanele: Darul lui Serafim (2016), Hanul lui Manuc (2017), Ultima cruciadă (2019). În seria de biografii romanţate a Editurii Polirom, a semnat volumul Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos (2019). Începând din anul 2018, publică la Editura Nemi seria de cărţi „Istoria povestită copiilor”.

Pretextul romanului este casa cu marchiză de sticlă din Galaţiul natal al autoarei, o casă martor a mai multor istorii care au marcat generaţii de-a lungul unui secol. Dar mai multe despre această apariţie incitantă am aflat chiar de la Simona Antonescu: „În umbra ei este o saga de familie. Două mari fire narative se împletesc pe tot parcursul romanului: pe de o parte relaţia complicată din prezent, rigidizată în formalisme frustrante, dintre o mamă şi fiica sa, pe de altă parte o poveste traumatizantă din trecut, care afectează prin timp toate generaţiile. În principal sunt urmărite de-a lungul vremii două perechi de surori – prima din generaţia străbunicilor şi cea de-a doua din cea a bunicilor – legate între ele de o decizie ale cărei urmări sunt scăpate mai apoi de sub control. Acţiunea se petrece pe malul Dunării, în Galaţi, oraş care are rolul unui adevărat personaj. Asistăm la transformările care au loc aici de-a lungul vremii, suntem martorii celor dintâi călătorii ale vaporului regal Borcea, ai bombardamentului care a distrus aeroportul oraşului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ai construirii renumitei faleze şi a combinatului. Sub ochii cititorului, micul şi cochetul port la Dunăre îşi trăieşte anii de înflorire din perioada interbelică, îngenunchind apoi în primii ani ai comunismului, în vreme ce valorile generaţiilor se degradează încet”.

– În cărţile dumneavoastră vă apropiaţi şi de alte arte. În primul volum, subiectul cărţii a fost un important reprezentat al artei fotografice, în cele mai recente cărţi, reproducerile de pe coperţi au fost semnate de Corneliu Drăgan Târgovişte. Cum a apărut această colaborare?

– Pictura este una dintre artele care mă atrage mult. Mă inspiră în special acuarelele. Cred că prin marginile lor estompate acestea îmi vorbesc despre taine ascunse sub ceţuri, aşteptând să fie dezvăluite.

Cunosc de mult timp lucrările pictorului Corneliu Drăgan-Târgovişte. La romanul Hanul lui Manuc, atunci când s-a ajuns la momentul găsirii unei coperte, mi-am amintit de o pictură cu o veche poartă în stil tradiţional românesc, în nuanţe de alb şi albastru, care mă fermecase. L-am rugat să-mi permită să folosesc tabloul pe coperta Hanului lui Manuc. Este vorba despre Intrare la Muzeul Satului din Goleşti.

Pictura aceasta a devenit imaginea-simbol a acestei cărţi. S-a dovedit o alegere foarte inspirată. Atunci când am terminat de scris În umbra ei, am revenit la domnul Corneliu Drăgan-Târgovişte cu o nouă rugăminte: aveam nevoie de o lucrare cu portul Galaţiului în perioada anilor 1900-1930. Corneliu Drăgan-Târgovişte mi-a făcut marea bucurie de a picta lucrarea care apare pe coperta romanului – se numeşte Portul Galaţi şi este exact ceea ce-mi doream pentru carte.

– Cum v-aţi caracteriza ca scriitor?

– Sunt o scriitoare fermecată de cuvintele vechi, la limita de a fi complet scoase din uz, şi de cuvintele care conţin sunetul ă: măgură, năimit, zăbavă. Îmi cânt frazele mai întâi în gând, ca să văd dacă au ritmul acela liniştitor al unei melodii, apoi le scriu. Împing disciplina scrisului dincolo de nişte limite care să mă facă suportabilă, îndepărtez prietenii şi familia atunci când mă apuc de o nouă carte, închid telefoanele, ascund ceasurile din casă şi evit să răspund la cele mai simple întrebări.

– Ce vă inspiră?

– Vechile documente ale cancelariilor domneşti sunt cele care mă inspiră foarte mult. Iubesc limbajul folosit şi simt că sunt imediat transpusă în atmosfera acelor vremuri.

– Cum s-a declanşat pasiunea pentru scris?

– Mi-am dorit să scriu cărţi imediat după ce am citit prima carte. Avem opt ani şi am fost fascinată de Fram, ursul polar de Cezar Petrescu. Inventam aventuri ale căror personaje erau, toate, fetiţe ceva mai mari decât mine, pentru că mi se părea mai veridic ca toate acele fugi de acasă, călătorii şi întâmplări fabuloase să fie duse la îndeplinire de cineva mai experimentat într-ale lumii decât eram eu, la vremea aceea.

În anii la care s-a pus problema unei meserii, părinţii au ales pentru mine ingineria. Am scris sporadic o vreme, mai ales poveşti pentru fiul meu, până când el a crescut suficient de mare pentru ca eu să mă trezesc dintr-odată cu foarte mult timp liber. Acesta a fost momentul în care am decis să revin la marea mea pasiune, să las totul de-o parte şi să scriu un roman. Se întâmpla în anul 2014, iar cartea a ajuns să fie publicată prin Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească. Se numeşte Fotograful Curţii Regale şi mi-a adus foarte multe bucurii până acum.

– Tocmai aţi amintit de premiu încă de la debut. Ce rol au aceste aprecieri în dezvoltarea destinului unui scriitor?

– Un premiu face cartea mult mai vizibilă. Rămâne însă ca aceasta să se descurce cu aşteptările create de acordarea acestui premiu. Cititorul are propriile lui scări de valori şi, dacă ceea ce citeşte nu se ridică la înălţimea aşteptărilor, dacă textul nu-i stârneşte trăiri, ci doar îi istoriseşte sec nişte întâmplări, atunci şi răspunsul lui este la fel de vizibil.

– Care sunt planurile scriitoarei Simona Antonescu?

– Am întotdeauna în laptop un folder numit Subiecte, plin cu poveşti care îşi aşteaptă ieşirea în lume. Deocamdată, încă mă bântuiesc povestea şi personajele din În umbra ei. Nu am ieşit de tot din acest roman.

În umbra ei de Simona Antonescu, un roman în care intrigile se prelungesc de la o generaţie la alta, în care se îmbină biografii în special feminine, în care se simte dramatism, demnitate, resemnare şi în care se picturalizează evenimente istorice ce au marcat oameni şi-au transformat destine.