Volumul Paravanul-Iad şi alte povestiri semnat de scriitorul japonez Ryunosuke Akutagawa – de al cărui nume se leagă renumitul premiu nipon omonim şi care este considerat unul dintre întemeietorii prozei moderne japoneze – cuprinde o colecţie de douăzeci de povestiri, diferite între ele din punctul de vedere al conţinutului, dar reunite sub acelaşi stil inconfundabil al maestrului. Evantaiul tematic al acestor episoade literare atinge subiecte ca: iubirea, moartea, iadul, asceza, literatura, introspecţia, singurătatea, sacrificiul, religia, sensibilitatea, moralitatea, curiozitatea, misticismul sau scepticismul. În fiecare dintre povestirile sale, registrele se întrepătrund, introspecţia ocupă prim-planul acţiunii, iar personajele – extrem de fin construite – sunt purtătoarele unor mesaje şi simboluri care aduc în faţa cititorului imaginea unei Japonii în mişcare, expresivă şi bulversantă.

Povestirile respiră un aer proaspăt, intim, nu există nicio notă de previzibilitate în contextul lor, ba chiar în unele scriitorul surprinde cititorul, oferind un final cu totul neaşteptat. Unele dintre ele conţin şi accente moralizatoare (Shiro), care ţin de conservarea tradiţiilor japoneze, de confruntarea vechilor religii cu creştinismul (Diavolul şi tutunul, Maria, Fecioara în straie negre, Surâsul zeilor, Memoriul doctorului Ogata Ryosai)), de etică (Kesa şi Morito), recuperarea frumuseţii (Trup de femeie), de impactul noilor mode asupra vechilor obiceiuri, iar altele aduc în prim-plan suspansul şi curiozitatea (Toamna în munţi, Vagonetul). Există şi povestiri scrise la persoana întâi, gen confesiune – Roţi zimţate şi Magie –, în care autorul dă o notă personală istorisirilor.

Paravanul-Iad, cea care dă şi titlul cărţii, este povestea tulburătoare a unui pictor celebru, Yoshihide, „cel mai mare artist din ţinut, un bătrân veninos cu un aer duşmănos” măcinat de un orgoliu imens. Dat fiind că „vanitatea lui întrecea orice limită”, el îşi doreşte la un moment dat să aibă ca model – pentru a putea picta cât mai aproape de realitate – o trăsură în flăcări, în care arde o femeie şi moare în chinuri sfâşietoare: „Vă implor! Porunciţi să se dea foc unei trăsuri şi lăsaţi-mă să văd cum o devorează flăcările”. Înălţimea Sa, suveranul din acea vreme, îi îndeplineşte dorinţa, însă în trăsura care arde o va trimite chiar pe fiica mult iubită a pictorului. Ce este această tulburătoare povestire în fond? – o lecţie pentru orgoliu, pentru cel care pune mai presus un act artistic decât viaţa însăşi.

Una dintre cele mai sensibile povestiri din volum, care ţine de drama despărţirii de viaţă – aşa cum o vede muribundul şi, în acelaşi timp, aşa cum o văd cei apropiaţi lui, este Câmpuri veştede. Un maestru de haiku este pe patul de moarte, înconjurat de discipolii săi, sosiţi de pretutindeni. Unul „jelea fără încetare, însă bocetele sale erau stinse”, altul „băgă de seamă că nu simţea decât indiferenţă, ba chiar fu cuprins de un violent fior de dezgust”, un discipol „se simţi copleşit, fără voia sa, de sentimente stranii – mulţumire de sine şi vinovăţie” pentru că, la urma urmei, „nu era atât de îngrijorat de suferinţa trupească a maestrului, ci mai degrabă mulţumit de tot ce făcuse pentru el”, iar cineva „cochetase cu ideea de a scrie despre ultimele clipe de viaţă ale maestrului”. De fapt, povestirea aruncă în faţă o realitate crudă: „discipolii nu deplângeau moartea bătrânului poet, ci îşi căinau propria soartă”.

De asemenea, fragila moralitate şi conştiinţă a fiinţelor este descrisă într-un mod plin de farmec în povestirea Kesa şi Morito, care, dincolo de a fi o lecţie despre puterea iubirii, este una despre îndoială, despre limitele virtuţii şi despre vanitate – „iubirea n-a fost decât o scuză frumoasă ce-mi ascundea patima dezlănţuită”.

Bărbaţii din povestirile lui Akutagawa îşi doresc fie asceza, precum Gonsuke, împlinirea vanităţii, Yosihide, sau trăiesc îndoieli dureroase, ca Morito, Zenchi, iar femeile, de o frumuseţe tulburătoare şi un farmec misterios, sunt prinse în păienjenişul relaţiilor şi al obligaţiilor. Unele sunt virtuoase, cum este fiica lui Yoshihide, O-Kimi, Akiko sau Prinţesa Roku no Miya, altele, vicioase, precum Kesa şi Shino. Masculinul, femininul, mundanul, asceza, religiosul şi păcatul sunt teme care se intersectează în majoritatea povestirilor, dând scrisului acea notă de complexitate recognoscibilă la scriitorul nipon. Pendulând printre vicii şi virtuţi, dincolo de paravanul japonez din această carte, există o lume densă, tulburătoare prin frumuseţea, tandreţea, sensibilitatea, credinţa şi sinceritatea ei.