Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un hedonist senzualist

        de Simona Preda

Hanif Kureishi este inclus de The Times în lista celor mai mari 50 scriitori britanici, de după anii ‘40, şi este unul dintre cei mai premiaţi prozatori şi scenarişti contemporani: Withbread Award, două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun scenariu, medalia Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres şi în Marea Britanie distincţia CBE. Cel mai recent roman al său, Nimicul, are în prim-planul acţiunii un triunghi conjugal. Waldo, personajul principal, un cineast celebru ajuns infirm la senectute, asistă neputincios la înstrăinarea soţiei sale care îl înşală cu un prieten: „Dragostea îi schimbă pe oameni. Sau oamenii se îndrăgostesc ca să se schimbe, după ce au fost dezamăgiţi. Sau când sunt sătui de ei înşişi”. Deşi este prizonierul camerei sale dintr-un luxos apartament londonez şi trăieşte într-un univers închis, arogantul şi, aş spune, genialul Waldo, un personaj extrem de bine construit, un hedonist inteligent, nu este dispus să piardă controlul asupra lumii sale („Sunt genul de prost care vrea să fie iubit în exclusivitate.”). Îşi pune în scenă ultima lui capodoper㠖 răzbunarea proprie, iar tehnologia este de partea lui. El urmăreşte, înregistrează şi monitorizează scenele infidelităţii din scaunul cu rotile, manipulând pe ceilalţi protagonişti ai poveştii: Zee, soţia lui, şi Eddie, amicul implicat în triunghiul amoros: „Am fost întotdeauna un aparat de filmat. (...) Am avut parte de prea multă admiraţie în viaţa mea şi e prea târziu ca stima mea de sine să o cotească ireversibil în altă direcţie”. Waldo respiră un aer de personaj shakespearian, este aidoma lui Iago (cel care afirmă în Othelo c㠄virtutea este doar un moft”), iar replica simetrică a lui Waldo este „am aflat pe parcurs că e înţelept să fii în gardă în faţa normalităţii şi că virtutea e o himeră. Am fost şi rămân un senzualist.”

Zee, personajul feminin al romanului, comportă o transformare pe care soţul ei nu o poate accepta; ea a devenit „o străină care iubeşte un străin – şocant!”, iar Waldo constată dezamăgit şi indignat c㠄îndrăgostiţii suportă un grad de robie pe care şi sclavii l-ar repudia”. În ciuda acestui aspect, soţul declară implacabil şi egocentric: „Nu vreau să fie fericită, vreau doar să fie cu mine”. În ce-l priveşte pe Eddie, al treilea protagonist al triunghiului conjugal, acesta era pentru Waldo „ceva mai mult decât o cunoştinţă şi ceva mai puţin de un prieten”. Evaziv, sumar, alunecos, Eddie este mai presus de orice un „raconteur cu minte perversă”, care adora să se învârtă printre celebrităţi. Abuzat şi sedus în copilărie de către un profesor de engleză, care îl fascinează şi deopotrivă îl traumatizează conferindu-i iluzia privilegiatului, Eddie devine un inadaptat, iar – aşa cum avea să afirme Waldo – „coşmarul lui suprem era să nu aibă parte de atenţie”. Este un ins care nu se poate onora de angajamentele luate – inclusiv acea istorie a cinematografiei britanice postbelice pe care o tot amân㠖 şi ilustrează cu succes tipologia oportunistului şi a superficialului.

Scris la persoana întâi – aspect deloc de ignorat, dată fiind lipsa de pudibonderie a romanului –, Nimicul este un strigăt puternic, direct, percutant, răscolitor şi, mai presus de orice, lipsit de ipocrizie. Este, în fond, o provocare/ invitaţie/ reflecţie asupra iubirii, dar şi asupra resorturilor de orice natură care îi fac pe oameni să se îndrăgostească. Nu există nicio frază gratuită, totul este scris dintr-o suflare, într-un ritm alert, asezonat cu dialoguri picante şi provocatoare, cu tăieturi aidoma unui montaj de cinema. Chestiunile pe care romanul le ridică ţin de „logistica” iubirii: cât poţi îndura, ierta în numele iubirii? cât de egoist eşti atunci când iubeşti? şi, mai ales, cât de mult contează, de fapt, tot restul în faţa iubirii? De altfel, în raport cu acest „restul în faţa iubirii” poate fi interpretat şi titlul cărţii: Nimicul este tot acel vid, este deşertăciunea din lipsa iubirii, este golul care se creează în absenţa ei.

Finalul romanului – scris într-o cheie specială, aceea a unei ieşiri din scenă de factură cinematografic㠖 aduce în scenă imaginea unei family toghetherness din care personajele ies treptat din cadru, mai întâi se retrag prietenii, apoi pleacă fiicele, iar el rămâne cu Zee, femeia iubită. În fond, Waldo moare aşa cum îşi doreşte, cu răsuflarea dragostei ei pe faţa lui. Într-un fel, se închide cercul, ordinea se reinstaurează, iar după acest moment al trecerii dincolo, iubirea lui o va însoţi, iar ea va şti asta.

Aşadar, un roman provocator, cu un personaj principal şarmant şi inteligent, cu dialoguri vii şi pline de conţinut, pendulând permanent între etică şi forţa iubirii, între egoism şi altruism, între devotament şi trădare, pentru că, în fond, avea să spună Waldo la un moment dat, „suferim mai mult încercând să evităm suferinţa”.

 

© 2007 Revista Ramuri