Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Simona-Grazia Dima

IRIZAŢIE

Puteţi s-ajungeţi primii la ţintă,

cu braţele pline de trofee,

nu veţi cunoaşte decît tăcerea

câmpului meu.

Apa va coti pe lîngă voi

în răsăritul tainic, chipul

vi se va roti odată cu pământul,

pletele voastre negre, metalice

vor aminti de seminţii trecute şi de faima

lor, dar vîntul va şuiera în câmp deschis,

purtând tăcerea. Şi, tocmai când

roadele se vor rostogoli, uşoare,

în mâinile întinse, după ce-au izbândit

prin luptă să-şi împlinească spusele

ursitei,

lumina, gingaş, neînţeles bolborosind,

nimic nu veţi cunoaşte totuşi decît tăcerea,

deşi senzaţia va fi de cuget fără capăt –

şi-un fel de var

senin în mâna voastră,

un rod în spulber,

lăsându-se în aer fără teamă risipit,

va iriza, cordial şi paşnic,

senzaţia fiind un arc în inim㠖

de negrăit răsplată, ca un clinchet blând.

ŞTIUTA BUCURIE

Deschid fereastra,

să văd dacă lumea

nu s-a prefăcut între timp

în altceva, poate va sări

din lutul albit un cerb

ce nu lasă urme – nu se vede

nimic decît perdeaua de lumină,

ştiuta bucurie, pămîntul se schimbă,

dar calea rămîne aceeaşi,

ca şi vălul pe care fac tumbe tigri,

înţelepţi sub măslini mănâncă-n cerc

la ţărmul mării, eterni,

merindea transparentă-n mâna lor

de aer, mă liniştesc, e un chin

să mai cred în schimbare,

de ce-ar vrea ei să plece

sau să revin㠖 alţii? –

de unde să plece, întreb, iar

vălul alb ne leagănă pe toţi,

mai poţi să spui că

eşti născut cu adevărat –

ori, poate, păpuşa

acestui glăscior ce râde?

ÎNŢELEPTUL ÎN AGORA DE AER

Cel ce cunoaşte toate drumurile

şi totuşi e gata să se lase îmbrâncit –

de pildă, de-un om cu câte o gâscă

sălbatică în mâini – două păsări

proaspăt scăpate din infern, ele

îl vor privi duşmănos, emanînd

un straniu iz mineral, îl vor ciupi

tare şi vor bate zdravăn din aripi,

va ploua peste el cenuşă şi sulf,

vestigii din bârlogul Cerberului,

dar nu se va-ntrista, deşi tocmai

în clipa aceea murmura un imn

închinat Geei şi eternului Pan.

Ba chiar va trece mai departe,

cu degete suave abia-şi va scutura

de pe veşminte praful, un gest

în faţa cerului şi nepătat, din el

va emana, fără cusur, antichitatea

şi ne vom aduna cu el la cină,

de Platon şi de Circe vorbind scăzut,

în trei, în cinci, în tot mai mulţi.

ŢIPĂT DE ÎNGER

E o după-amiază de mult dăruită.

Mai calm şi mai deposedat sunt

ca uliul în planare,

în mine-i numai un ţipăt de înger.

Ascult ploaia

prin care şiroiesc pene cereşti

în drumul lor spre lună.

Voi purta mereu

acest Aleph gâlgâitor,

sufocant, în spinare?

URCUŞ PE COLINĂ

Nu spune că eşti slab când suferi,

atunci atingi adevărata bogăţie,

tresar odgoanele şi simţi

că-s bine ancorate, iar demoni de jăratic,

prelinşi pe nori, îţi fac semne de-adio,

prieteneşte, cu mâna. Rănit,

întins pe bulgări, îmbrăţişezi pământul,

înţelegând că-n tot acest răstimp de plâns

te-ai odihnit rotund, în spaţiu verde,

iar în curând numai acolo vei trăi,

cu ştiinţă. Urci deja însorita colină.

UCENICIE

Vin în zbor

spre căsuţa mea săracă.

Nu am statui,

n-am niciun templu.

Deasupra porţii nu găseşti blazoane.

Litere putrezite-ngraşă câmpul,

comorile mi le-am cărat afară

cu lopata. Să te pot adora.

Şi chipul tău mă-ntâmpină

acelaşi, de fiecare dată:

un lac strălucitor de munte,

a cărui jucăuşă prospeţime

îmi taie răsuflarea.

O MUZICĂ SECRETĂ

A pierit ca să ne-ncerce şi de aceea

a vorbit mai întâi, chicotind adolescentin,

încât se vedea că inventase un joc.

Fiecare silabă era esenţială, în odaia

cu lămâi suave, pe jumătate din argint.

Consimţise, în fine, să facă o risipă,

să se spună pentru toţi cei aplecaţi asupră-i.

Şi-apoi să se piardă calm în neştiut,

să evadeze. Nu ne-am lăsat derutaţi,

deşi pereţii absorbanţi ai încăperii

şi multele cristale-n clinchet deformau sunetele,

iar umbrele cădeau pieziş, chiar când explica,

şi tot atunci a ciripit strident un papagal

în preajmă. Ne-a dăruit de fapt o muzică

secretă, o artă a orei, apoi s-a răsucit şi,

oftând de voluptatea celeilalte lumi, s-a stins.

Iar strănepoţii se-mprăştiară-n vântul

ce-i încârlionţa, intrară pe neştiute, senini

şi anonimi, spre-a-şi căuta ca-n somn geometria,

în ani stufoşi, cu zile vântoase şi răsfăţate

ce jinduiau să spulbere totul

(degeaba însă, cuvintele nu mor).

UN NUME

Păsări în piaţeta fierbinte

păreau că strigă un nume.

Impersonal, în trombe şuierătoare,

îl modula vântul.

Cărămizile acelor străvechi curţi

cu flori antice, care-ţi lăsau

degetele mânjite de timp,

nu uitau să-l scandeze mereu,

de la capăt. Cum voiai să-l repeţi,

nu mai exista rostire.

În vid, mişcai, incandescente,

buzele. Iar el răsuna tot mai clar.

Atunci, aşezându-mă pe buturuga

tăiată în mijlocul lumii,

în scuarul baroc,

cu capul în palme,

am plâns.

PUTERE GEAMĂNĂ

Va bate ora legii tale,

calea va fi deschisă,

atunci când lângă tine,

putere coaptă, s-a mai ţesut,

uşor şi de la sine,

o alta, geamănă, în aer,

iar poarta grea se crapă inocent,

arată, gingaşă, zăpada pe canat.

Pătrunzi ca pe sub pleoape

de ochi pătrunzători,

incintele de unde

vezi cum vine,

ca un sol, ninsoarea.

NOMADUL

Nomad e poetul, un gingaş comerciant,

deşertul ostil îi fură apa,

numai cuvintele sunt peşti în mâna lui,

mereu mlădioşi, tineri, şiroind de apă,

gata să ţâşnească-nspre bănuite oceane,

ori să-i adoarmă-n palmă, la umbra

visului ce şi-a sporit puterea în somn

şi proliferează enorm, devenit trup

cu solzi de adevăr, la adăpost

în meşteşugul mâinii – protectoarea,

garanta negoţului şi-a poeziei,

cu nepotoliţii ei somoni

ce-şi vorbesc sub bolta de piele

blândă, încet trăită, în sunetul

caravanei străbătând pustiul.

© 2007 Revista Ramuri