Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Cu bicicleta, pe verticală

        de Sorina Jecza

Inventar iconic, expoziţia lui Dan Pallade, deschisă, la mijloc de februarie, la Muzeul Ţării Gorjului din Târgu Jiu, anunţa, aşa cum se prefigura din titlu, un exerciţiu recapitulativ. Un fel de capăt de linie unde ne-am întâlni cu o listă încremenită a mijloacelor pe care, gospodăreşte, artistul ni le-ar oferi. Şi lucrurile ar putea sta aşa, dacă nu ar fi vorba de un artist ca Dan Pallade, a cărui vocaţie a fost, mereu, neliniştea căutării mai departe.

Să vedem, aşadar, cum promisiunea din titlu e, sistematic, subminată.

În primul rând, multiplele reţele sintagmatice în care discursul plastic se articulează contrazic simpla expunere a unei paradigme de semne cu care artistul ar opera. „Punerea în scen㔠pe care Sorin Dumitrescu, curatorul expoziţiei, o creează, răstoarnă, în narativ, poziţiile verticale ale paradigmaticului,justificând comentariul cu care e însoţită expoziţia: Atelierul subteran al lui Dan Pallade sau despre cum şi pentru ce merită să te plimbi cu bicicleta prin beci… Curatorul a surprins apetenţa lui Dan Pallade pentru „plimbare”, pentru aventură şi experiment, trecerea prin staţiile unor practici artistice diverse şi aparent contradictorii. Expoziţia pune în lumină modul în care artistul apelează, cu egală îndreptăţire, la medii diferite – pictură sau desen, fotografie sau obiect ready-made, incluzându-le într-o sintaxă prin care elementul individual este aglutinat în fluiditatea unei lecturi integratoare. Însuşi gestul regizoral al curatorului se transformă într-un fel de scriere a cărei curgere recreează povestea. Savanta dispunere pe perete a lucrărilor devine o preumblare pe un traseu ce reinventează lumi, modelându-le din materialul aceluiaşi „inventar iconic”.

Şi totuşi, repertoriul de semne la care titlul face aluzie reflectă o miză importantă a acestei expoziţii. El se constituie în registrul care actualizează teritoriile pe care artistul le-a parcurs. Privite ŕ rebours, aceste semne sunt formele abstrase vizual din experienţele cu care artistul s-a confruntat, pe care le actualizează în materiale, structuri şi tipologii diverse. Parcurgând spaţiul expoziţional, te mişti parcă printr-un exotic relicvarium în care obiecte şi semne trimit spre o lume ce învie trăiri trecute. Prezenţa recurentă a geamantanelor – unele frumos rânduite pe socluri, altele, clădite unele peste altele – fixează, mnemotehnic, drumurile parcurse, devenind, dincolo de obiectualitatea lor, mărci ale unui traseu de existenţă. Totul este astfel pus în scenă ca să evoce momente simbolice– o recuzită ce are amprentate urme de viaţă: un melon, o trompetă, gamele de tinichea… Pe un perete, un ferăstrău, rechin decăzut, cu dinţi tociţi de rugină, îşi aliniază, nepăsător, istoria cu lopata de alături, încrustată cu un număr,1,20566, al cărui înţeles sibilinic te lasă să bâjbâi printre înţelesuri… Între prezentul expunerii şi obiectul captiv se insinuează sugestia timpului învechit, ce devine personaj al poveştii. Expresia sa metonimică ia formele materialităţii veştejite, ce se destramă. Plăci din metal atacat de rugină, ca de o floare a morţii, vopsele scorojite, cenuşă şi pământ rimează cu o estetică a spaţiilor-limită pe care o aclamă artistul. În acest sens, o schiţă de proiect ce datează din 2010 o putem citi ca un manifest pentru o poetică a lumii marginale, magmă hrănitoare pentru artist. Foarte aplicat, Dan Pallade circumscrie aceste spaţii: „zone-limită, gen subsol, beci, pivniţă, temniţă, poduri de case, conace, palate, clădiri istorice, grajduri, magazii, biserici, ruine, clădiri şi construcţii industriale, hale, depozite, cantoane şi gări, vagoane de tren abandonate, drumuri de ţară, câmpuri, dealuri, ape şi mirişti etc.”. În aceste spaţii „incomod(e), toxic(e), viciat(e) şi centrifugat(e) spre periferie” ar germina creativitatea artistului, în ele rezid㠄taina subteranei lui Dan Pallade”, cum se exprimă Sorin Dumitrescu.

A înţelege explicaţiile artistului e un pas obligatoriu în descifrarea practicilor sale de creaţie. Spicuiesc câteva formulări ce mi se par elocvente:

„Underground-ul locuit de bizar, dezordonat şi pauper, devine un spaţiu al eternităţii./ Spaţiu de reformulări vizuale, de contraste vizuale./ Contactul vizual cu întâmplarea – spaţiul underground – cade strict în sarcina gândirii./ Noutatea de a interoga spaţiul, strict din perspectiva experienţei personale, şi nu a unui fals experiment mimetic./ Acest tip de problematică iese din forma unui enunţ clasic ce învesteşte calitatea obiectului cu valoare artistică./ Underground – subteran – periferie – locul unde glisează centrul de greutate asupra banalului, a lucrurilor ce au avut importanţă esenţială în viaţa noastră personală, cândva./ În subteran se simplifică traseul spre percepţia banalului, nimicului./ În subteran ne mişcăm într-un spaţiu atemporal, încoace şi încolo, dar nu cu toţii./ Percepţia în spaţiul underground impune claritatea şi curăţenia privirii dintâi. Este spaţiul în care ineditul se amplifică senzorial, «ţi se arată» timpul care te separă de el./ Subteranul, perifericul, este o secvenţă rapid obturată. Aici se activează calitatea imaginativă a fiinţei, clipe, frame-uri ale memoriei strict personale divizate de expunere./ În underground, în subteran, apare şi trăieşte firea lucrului, sufletul lucrului şi nu profesionalismul şi ingeniozitatea artistului” etc.

Altfel spus, tot ceea ce se vede cernut pe pereţi, în imagini acurate, limpezi, având o rigoare aproape inginerească, este o relaţie derivată a imaginarului underground al artistului. Regimul diurn, dominat de echilibru şi raţionalitate, se cumpăneşte cu regimul ascuns, lipsit de graniţe, atemporal, magmatic, ce activează sursele genuine ale fiinţării.

Filmul prezentat în expoziţie această dinamică o prezintă, coborând în spaţiul unui beci în care musteşte apa, pe ai cărui pereţi tencuiala scorojit㠄picteaz㔠ciudate peisaje şi unde artistul, în haine de gală, cu melon, devine liantul dintre obiecte, fie urmărindu-le cu privirea, fie plimbându-se pe bicicletă printre tuburi de oxigen sau recipiente mâncate de rugină.

Acest raport proteic este bine prins în enunţul curatorial. El juxtapune discursului pictural – elaborat, sintetic, epură a lumii din beci, recuperând abstractul – un discurs contrapunctic, ce recurge la mici indicii ce reanimă momente fulgurante ale vieţii trăite, pentru a le ridica la rang simbolic. Un du-te-vino – când alert, când molcom –, precum o plimbare cu bicicleta printre semne.

...Doar că plimbarea se face în sus, transgresând registre ce se clădesc pe verticală.

Epilog

Am ajuns la expoziţia lui Dan Pallade de la Muzeul Ţării Gorjului în 19 februarie. După ce prezentasem lucrările artistului în urmă cu câţiva ani, la galeria noastră din Timişoara, în expoziţia Carte de muncă, gândită de Liviana Dan, eram curioasă să descopăr o altă perspectivă curatorial㠖 mai ales că titularul acesteia urma să fie, de data aceasta, Sorin Dumitrescu. Cele două nume, asociate cu acela al lui Brâncuşi, a cărui zi de naştere se celebra în oraş, erau argumente suficiente să decidem, împreună cu Sanda şi Constantin Flondor, să ne punem pe drum, pornind de la Timişoara într-o călătorie pe care azi o încarc cu semnificaţia unei fante ce separă două lumi… Asta pentru că, nu peste mult, pandemia urma să facă din locurile pe care le străbăteam, senini, expresia unui timp la care nu vom mai putea reveni. De aceea, tot ce am văzut în expoziţia lui Dan Pallade, Inventar iconic, mi se pare acum, la distanţa celor câtorva luni ce au trecut de atunci, ca semne premonitorii ale trecerii spre un alt univers, în care abia învăţăm să păşim.

Nr. 07 / 2020
Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 26 mai 2020

Festivalul Internaţional de Literatur㠄Tudor Arghezi”

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Ce îi mână pe ei în „luptă”?
de Gabriel Coşoveanu

Isus doar un om perfect?
de Adrian Popescu

Despre Saşa Pană şi revista avangardistă unu
de Marius-Cristian Ene

Totul s-a petrecut atît de repede (3)
de Gheorghe Grigurcu

Delfinul recent în acţiune
de Nicolae Prelipceanu

România – statul în jurul şefului. O istorie constituţională
de Mihai Ghiţulescu

Psihologie şi politică
de Cristian Pătrăşconiu

Riffuri în vuietul scenei
de Dumitru Ungureanu

O decodificare a statului Chile
de Ştefan Vlăduţescu

Oameni şi locuri
de Daniela Micu

Delicii, capricii şi lecţii ale istoriei culturale
de Gabriel Nedelea

Somnie şi electro-şocuri
de Gabriela Gheorghişor

Epistolele lui nea Arvinte către comeseni
de Varujan Vosganian

Nicolae Steinhardt – cum era, cum l-am cunoscut
de Veronica Pavel Lerner

Un scriitor atipic
de Mircea Gheorghe

Oameni printre rânduri
de Aura Dogaru

Cât de mult te poţi apropia ca traducător de un text literar şi care a fost cea mai mare provocare?
de Simona Preda

Bolgia fiinţei
de Haricleea Nicolau

Carnavalul sau show-ul merge mai departe
de Daniela Firescu

Dragoste în vreme de restrişte
de Viorica Gligor

Secvenţialitatea şi efectul „butterfly”
de Gabriela Rusu-Păsărin

Zâmbeşte
de Roddy Doyle

Cu bicicleta, pe verticală
de Sorina Jecza

© 2007 Revista Ramuri