| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Sterian VicolDacă Dacă-ntr-o zi îţi voi spune adio nu te mai iubesc să nu mă crezi, să alergi la marginea satului să bandajezi troiţa sângerând! Rama de salcâm american Cum aşteptam vântul să-mi cutreiere pădurile de până la tine, vălătuci de fum bandajau ochii jivinelor din câmp, căutând cuibarele de ciocârlii şi urmele tale. Cum uitasem şi timpul, amiaza-şi dezumflase zepellinul în care plângea pruncul Mariei! Atunci, brusc, ţi-am văzut trupul în golul unei ferestre ca o sculptură umedă pusă la uscat într-o ramă de salcâm american! Fără întoarcere Cu lux de amănunte nimeni nu poate cerceta Corabia şi Labirintul. (Cu pânza veşmintelor tale, corabia va fi, sorbită de gurile vântului până-n iarba grădinii). Orice ai face însă, iubito, chiar buruiana mării, mandragora, s-o ai, totu-i răsuflare de lebădă în furtuna ce urlă nu mai există în-toar-ce-re... Pânza vinului tânăr Între două ciubere cu struguri striviţi de picioarele Mariei şi-ale fetelor ei, Flutură pânza vinului cel tânăr - coamă de leu, de neatins ca şi pânza copilului dormind - Eu mă joc în oglinda vinului cel tânăr şi lama cuţitului e roşie ca un trandafir strivit, lângă mine e cineva fără umbră, umbra-i chiar pânza vinului cel tânăr - Ţâşnind puternic printre degetele Mariei vinul cel tânăr pare un foc ce-mi ademeneşte trupul înnoptat, mirarea mea de-a fi încă stăpân pe vinul cel tânăr cu pânza-i pe ochi - Şi totuşi eu caut dincolo de pânza vinului cel tânăr, caut zumzetul cenuşii ce va fi ultimul din destrămarea focului, mai aproape de strigătul meu ca vinul fluturând la tine! Nici O, mi-e frică să nu te găsesc prea repede; Fiindcă mi-e dor de tine Ca de Prima zi de Paşti care nici nu va fi, nici nu va fi Săgetând Părul tău vălurindu-mi orbirea pe linia ferată Eu port oglinda din care tu Te-ai prelins în mansardă Prin foste labirinturi de hotel trotuarele sunt la ele acasă poeţii săraci (unde-or fi cei bogaţi?) strigă femeile să le facă Dansatoare şi muze, de-a dreptul În munţi! Rugă Ai grijă de mine şopteai pe la colţuri de străzi, ele mă torc, îmi intră pe fereastră, noaptea mă scuip în afara lumii, strada, domnească (venind direct din marele fluviu), iată curge în cer de unde Dumnezeu o ţine de-o singură piatră; îmbracă-ţi rana într-o cămaşă invizibilă, leagă-şi cărarea din Grădina Publică de mijloc, fiindcă cerul mână norii humulus prin tine. Repede Am iubit vocea dulce-n formă de trup trupul tău în formă de rugă decembrie m-a tras în alcool - Fotografie Toate rândunelele căzute din cer cară în ciocuri manuscrisele mele către tine, sigilate cu ceţuri curgând până la coapsele tale. |