Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Teodor Dume

Ca între tată şi fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e

să stau de vorbă cu tine

ca între tată şi fiu

nu o să întreb nimic despre cei

care se vând pentru câţiva bănuţi şi

nici despre lucrurile care nu există

dacă ţi-aş cere să-mi spui

de ce mor oamenii

mi-ai răspunde

că sunt muritori

dacă te-aş întreba de ce

nu-i înveţi să moară

mi-ai răspunde că tu

le-ai dat viaţa

şi că

viaţa trebuie să-i înveţe

când şi cum...

dar cu tata ce-ai avut?

s-a dus într-o dimineaţă devreme

să stea de vorbă cu tine şi

nu s-a mai întors

de atunci mama 

în fiecare zi

îşi punea şorţul

şi-i gătea de prânz

ochii îi erau ca doi nori încărcaţi

din când în când îşi ştergea fruntea

brăzdată de griji şi lăcrima

prin colţul buzelor apăsat de durere

scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi

„vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo”,

apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata

aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea

ne priveaţi chiorâş până în ziua

în care mama a adormit pe prispa de pe care

îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi

cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus

dar tata?

de ce nu mă strigă tata?

nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape

am mai îmbătrânit şi eu

timpul s-a aciuit în crăpătura prispei

e doar un semn

ştiu că

tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!

ţine-mă pe genunchi în seara asta

şi lasă-mă să o văd pe mama

e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor

tata sau poate mama au o datorie

mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul

asta-i tot ce vreau,

Doamne!

„Tata a plecat la lucru...”

când va veni moartea şi îmi va bate la geam

voi avea bagajele făcute

ba chiar o să zăbovesc

şmechereşte lângă uşă

cu zâmbetul atârnat de colţul gurii

aşa cum o fac băieţii de băieţi

o voi pofti

să se aşeze lângă mine

la masa din living la o cafea

ca să-i simt mirosul şi

vuietul sângelui din vene

ce urcă de plăcere

carnea mea fragedă o va umple de viaţă

şi-i va porni sentimentele pe care le-am avut

şi mi-le-a supt noapte de noapte

după ce stingeam lumina

păream doi iubiţi

unul care dă şi celălalt care primeşte

unul rămănând în trup de legumă

iar celălalt cu un strigăt de învingător

îi voi da acum tot

ce-a mai rămas din mine

şi asta aşa

să nu se mai dezbrace în faţa aceluia care

a plătit-o noapte de noapte

vom redeveni prieteni

şi o să-i mai cer

un răgaz de o noapte şi de o zi

să pot să-mi ating soţia şi copilul

ce încă dorm sub o pătură de vise

încălzită de Dumnezeu

pe bileţelul scris

cu ultima picătură de sânge pământean

o să scriu

vă iubesc apoi o să mă duc

când moartea se va reîntoarce

copilul meu îi va spune

„tata a plecat la lucru...”

Nu, nu te urăsc, tată

când a plecat tata mi-a lăsat în grijă

casa şi mormântul mamei

nu ştiu dacă

mă vede de pe lumea cealaltă

seară de seară scot capul pe fereastră

şi-i zâmbesc cerului

ştiu că are puterea să-i spună lui tata

nu vreau să mă vadă gol

plibându-mă prin cameră butonând

canalele tv după filmele xxl

că s-ar întrista

sau poate m-ar trage de „ciuf”

şi mi-ar zice

ca de fiecare dată

„futu-ţi grijania mă-tii de derbedeu”

nu-l urăsc pe tata

nu l-am urât nici atunci când mama

i-a dat bani să-mi cumpere role de ziua mea

şi el a băut banii la cârciuma de la colţ

vreau să-i spun totuşi că

uneori noaptea

îl văd dormind cu mâna sub cap

iar cu cealaltă cum goneşte frigul

trăgând pătura peste mine

tresar şi nu zic nimic

ştiu că de acolo de sus îmi trimite semne

ce mă fac să înţeleg că trebuie

să am grijă de casă

şi de mormântul mamei

© 2007 Revista Ramuri