Un roman parabolic, senzaţional, intitulat Dracul şi mumia şi calificat de către autor drept „un basm din secolul trecut”, publică Stelian Tănase în 2015.

Romanul-basm este o autentică parodie istorică pe tema comunismului sovietic în care personajele sunt realiste şi fantastice, anamorfotice, urmuziene, ca şi întâmplările lor, având miezul în realitatatea crudă a unei epoci de tristă amintire din viaţa şi mai ales din politica Uniunii Sovietice, fondată de fenomenalul personaj, protagonistul operei, Vladimir Ilici Lenin.

În acest sens, se exprimă şi Carmen Muşat: „Dracul şi mumia e un roman parodic, o diaboliadă postmodernă, o comedie infernală a erorilor şi a ororilor din secolul XX”, punctând net elementele esenţiale ale taxonomiei operei.

În acord cu prezentarea de pe coperta a patra, romanul este într-adevăr un policier clasic, dar şi un roman de aventură, picaresc, pentru că investighează şi satirizează moravuri, medii sociale şi tipuri de personaje din lumea vagabonzilor, aventurierilor, cerşetorilor, prezentate în culori pitoreşti şi cu limbajul argotic specific, pe alocuri în grilă scatologică şi licenţios. Romanul vine în siajul scrierilor lui Gogol, Bulgakov, al lui Céline şi Borges.

Intriga naraţiunii este legată de dispariţia mumiei lui Lenin din Mausoleul din Piaţa Roşie, în 1953. Primul locatar este supărat, pentru că Stalin (Koba, în roman) a fost depus alături de el.

Motivaţia recurgerii la acest aspect ne-o procură însuşi autorul: „Mi-am imaginat că Dracul a furat mumia lui Lenin din Piaţa Roşie ca să pot exprima esenţa secolului XX şi să pot construi nişte personaje puternice”.

Şi reuşeşte acest lucru realizând din starul sovietic, pe care îl denumeşte Starik (pentru că acesta ar fi fost într-o viaţă anterioară un dulău cu acest nume, „o corcitură tătaro-evereiască-ruso-nemţească”) şi din dublul său Împieliţatul, ambele, personaje memorabile. Naratorii basmului, de esenţă secundară, sunt racolaţi din drojdia societăţii, prieteni cu alcoolul, cu trimitere la literatură: Orbul Serioja, „un nobil ruinat de bolşevici”; unchiul Afanasi, care pretinde că ar fi Pavel Cicikov (aluzie la Suflete moarte a lui Gogol); Costea în acte, dar care se prezintă Akaki şi care „aduce cu Chaplin din Timpuri noi”; Liuba Afurisita, „curva sfîntă din staţia de metrou «Plosciad Revoluţii». Dată afară din sinagogă ca fonfăită şi eretică” şi recrutată după ce a încercat să-l asasineze pe Lenin. Îi însoţeşte şi o tânără „zisă Fanny Kaplan, cu capacităţi extrasenzoriale”. Acestora li se alătură şi soţia lui Lenin, Nadejda Krupskaia, dar şi o iubită a lui, Inessa Armand, cunoscut om politic francez, participând mulţi ani în Rusia la activităţi ilegale.

Aceasta e lumea de bază a realismului magic, a basmului scris de Stelian Tănase la care se adaugă şi şleahta de urmăritori, membri ai celor mai importante departamente securistice ale vremii: Ohrana, SMERŞ, KGB, CIA, CEKA, STASI. Se alătură şi reprezentanţi de seamă ai conducerii sovietice a vremii: Hruşciov, Molotov, Kaganovici, Beria, Bulganin, Mikoyan, Voroşilov. Nu lipsesc personaje ale istoriei culturale: Kafka, Brecht, Picasso, Tzara, Freud, Jarry, cu care vine în contact Lenin ca mumie, în peregrinările sale, dar şi în timpul vieţii, la Paris, Viena, Praga, Berlin, Cracovia, Berna, Luxemburg, Copenhaga ş.a.

Rolul mumiei reificate a lui Vladimir Ilici Ulianov Lenin, colindând lumea, este de a-i demasca pe uzurpatori, pretendenţi la tron, aristocraţi dubioşi şi colaboraţionişti, SS-işti deveniţi băcani etc. Dar preocuparea lui de bază este aceea de propagator al comunismului şi de pregătire a unei noi Revoluţii din Octombrie pe plan universal. În virtutea principiului său din scrierea Kto kogo (Care pe care), spune că eşuând în Rusia vrea să facă Revoluţia la Paris: „D-aia am venit să ridic baricade, să cuceresc gările, să flutur steagul roşu”. Cu speranţa că humanoizii fabricaţi de laboratoarele sovietice vor fi trimişi ca suflete moarte ale Armatei Roşii şi îl vor ajuta în Revoluţie.

Un alt scop important urmărit în peregrinările sale este şi acela de a o regăsi pe Inessa Armand, iubita din timpul vieţii, despre care i se spusese fals că ar fi fost ucisă şi îngropată lângă zidul Kremlinului.

Un motiv de urmărire al celor de la SMERŞ sau Ohrana este şi acela de a-i sustrage manuscrisul piesei Lenin, Ah, Lenin scrisă de prietenul şi susţinătorul lui, Bertolt Brecht, pentru a nu fi pusă în scenă şi a umili Rusia şi pentru ca poporul rus să nu afle de dispariţia sa, pentru că şi-ar pierde puterea. De aceea este acceptată temporar înlocuirea lui Lenin cu Împieliţatul deghizat foarte reuşit în marele conducător. Trebuia, deci, neapărat să fie capturat şi trimis înapoi în Mausoleu. Sovieticii cer în acest scop sprijinul celorlalte forţe securistice şi poliţieneşti universale, amintite mai sus. Este surprins şi arestat de multe ori, dar reuşeşte să fugă, să dispară miraculos, ca în basme, desigur.

O întreagă sarabanadă se iscă în acest proces de căutare, dar Mumia este greu de prins, şi fiindcă e ajutată de Împieliţat. Este împuşcat fără folos de câteva ori. Ca în orice scriere fantastică, fabulaţia este incomensurabilă. Mumia are capacitatea să se metamorfozeze, să se fărâmiţeze, printre altele, chiar într-o colecţie de timbre din care Scotland Yardul o reconstituie cu penseta şi cu lupa. În final este prins şi condus spre Rusia. Se întâlneşte cu sosia lui mefistofelică, iar autorul se-ntreabă nedecis şi aluziv: „Cine a luat-o spre Rusia şi cine spre Occident?”.

Cele 467 de pagini ale romanului cuprind numeroase descrieri şi întâmplări reale, dar majoritatea sunt fabulaţii, unele mai absurde decât altele, şi cu atât mai incitante. O documentaţie impresionantă pe timpul mai multor ani, în ţară şi în străinătate, o bibliografie de subsol mai mult inventată decât reală, redactată într-un stil postmodernist, fac din acest roman unul de certă rezistenţă, deşi nu prea facil la lectură. Mihai Şora declară tuşat: „La fiecare pagină ai o surpriză absolută, extraordinară, iar umanitatea din această carte izbucneşte la un mod... irepresibil”.