Gânduri la cota 85

Ajuns la această altitudine existenţială nesperată, privesc lumea cu admiraţie, îngăduinţă şi iertare reciprocă, încerc să cred. Mulţumesc Providenţei care m-a înălţat la această cotă pe care viaţa m-a cărat în cârca ei ca pe o povară destinată să-i rupă oasele atâta amar de vreme. Mă frământă gânduri şi trăiri care roiesc fără astâmpăr într-un carusel de întrebări fără răspunsuri. Cât mi s-a dat şi cât am dat înapoi?
În mrejele singurătăţii şi ale nopţilor insomniace, iau la pas drumul parcurs al vieţii poticnindu-mă de obstacolele pe care le-am învins sau nu, în pofida calităţilor mele de atlet la proba de garduri, unele sărite, altele răsturnate, rostogolindu-mă cu nasul în zgura pistei. Nu pot număra cu exactitate stropii de sudoare care au udat iarba sau pământul cărării singulare pe care am călcat mai decis, mai timid, mai modest.

Mă iluzionez să cred că am reuşit să plantez câteva borne de trăiri emoţionale, verbale sau scrise, în compartimentul cerebral şi sentimental al elevilor, al studenţilor români şi străini, al cunoscuţilor, prieteni sau  potrivnici, în periplul meu de dascăl şi de scrib, de arhitect al unor construcţii imaginare, din hârtie publicistică sau editorială. Din nou, sub egida îndoielii, nu sunt convins că am reuşit tot ce mi-am propus, tot ce puteam să performez, poate şi pentru că am fost ghidat perpetuu de calea de mijloc de la care am primit lumina drumului şi pe care am mers constant, fără regrete sau sumeţii.

Am aşezat sub tipar câteva zeci sau chiar sute de studii, articole, eseuri critice, poezii originale şi traduceri, piese de teatru, toate adunate în volume. Uite cum m-a transportat zâna cuvintelor spre o idee de dare de seamă pe care nu mi-am impus-o, dar poate a avut dreptate ispita, în aceste vremi, în care se merge pe pragmatism, pe alb în căpistere, pe zornăitul monedelor.

Încerc să nu dau frâu liber tentaţiei de a considera viaţa o povară, de a-mi număra zilele cu dezorientare şi teamă. Continui să-mi elaborez lucrarea destinată cu acea zicere care spune să intri în competiţie cu tine însuţi.

Mă bucur într-o oarecare măsură că am reuşit să armonizez cumva cele două vieţi, pe cea reală cu cea imaginară. Mă pot refugia din una în alta şi astfel pot s-o trăiesc pe una prin cealaltă şi viceversa. Aşa îmi închipui că reuşesc să merg mai departe. Îmi prieşte schimbarea, fiindcă se spune, nu-i aşa, că omul e o fiinţă  adaptativă, dar şi inconstantă. Mi-am propus să evit, cât mi-a îngăduit puterea omenească, tentaţiile histrionismului şi ale sumeţiei. Nu ştiu însă cum şi cât am reuşit. Uneori poate ispitele vieţii au fost mai vânoase, mai şirete, mai greu controlabile.

Îmi fac mea culpa, dacă pare că încerc să-mi realizez un profil comportamental cât mai aproape de onorabilitate. Mă autoamăgesc cu ideea că am avut intenţii bune, dar chiar le-am avut, cu toate că se spune că e plin şi Iadul de intenţii pozitive.

La coborârea scării existenţiale, sunt de acord că introspecţia, autoexplorarea sinelui sunt apreciabile, deşi sunt conştient că e dificil să mai putem schimba ceva din drumul care curge insensibil, acoperit de praful persistent al uitării şi al imposibilei reversibilităţi. Urcarea jubilatoare a juneţei se estompează tot mai mult revărsându-se apă curgătoare în amintiri, de unde mai irigăm cu picături tonifiante puterile mentale şi spirituale. Dar nici lamentaţiile nu ne ajută! Nerenunţarea la viaţa activă, conform nivelului puterilor rămase, mă sprijină să mai comit vreo poezie, vreo cronică literară, vreun aforism şi chiar vreun scenariu dramatic. Acestea sunt motive de autoîncurajare, de îndemn personal, dar şi societal, amical posibil.

Îmi pasă de lume, de viitorul indecis spre care ea merge legată la ochi. O vreau mai bună, ca să fim şi eu şi voi, de la nivelul societăţilor naţionale, mai buni. Mai puţin avidă de avuţie, mai puţin belicoasă şi revanşardă, mai dornică de pace universală, de viaţă liniştită şi fericită. Mai îngăduitoare cu celălalt, mai mulţumită cu graniţele statale, mai educată, mai civilizată. Şi nu în ultimul rând, last but not least, doresc o lume mai sănătoasă la minte, mai atentă la schimbările climatice distrugătoare ale ecosistemului planetar. Mai patriotică, mai grijulie faţă de viitorul urmaşilor noştri tereştri.

Îmi privesc steaua şi încerc s-o înduplec să nu se desprindă încă din ramurile cerului până nu-mi desăvârşesc zborul de pe planeta Pământ!

Pregătirea de zbor
Păsărelele sunt învăţate să zboare
de mamele lor
pentru zborul
în ţările calde
Eu îmi pregătesc zborul
temerar şi ludic
spre ţările reci
O fac de unul singur
Aştept să-mi crească
aripi de înger
deşi încă nici pene nu mi-au dat
Cu gând luminos păşesc
în neantul nopţii
de fiecare zi
cu un tonus întremător
Nu mă va lăsa îngerul păzitor
abandonat pe sloiuri de gheaţă
Ţările calde pentru omenire
se află în veci de veci
la pieptul cald
al mamei pământ