În deal la Lilieci

 MĂRIN (În curtea lui Nea Florea, măsoară cu talpa viitoarele opinci pentru vecin, pe spatele  lui Guţu, un porc desenat sau de plastic.): Mă, nea Floreo, pune mîna aici pe spinarea lui Guţu Guţu, unde pun eu talpa, să măsurăm opincile.  Ia vezi, ţin de cald?
NEA FLOREA: Mă, Mărinică taică, stai binişor, că sperii porcul şi dă înapoi, auzi, dă înapoi, de sperietură. Uite-l cum se gîdilă! (Este  marcat sonor guiţatul porcului.)
MĂRIN: Hai, mă nea Floreo, că nu se sperie Guţu cu una cu două!  Uite, am potricala la mine să le dau găuri la opinci. (Se preface că găureşte şoricul. Porcul scoate sunete specifice.)
NEA FLOREA: Stai, juratule, ce-ţi trece prin cap! (Îl prinde pe Mărin de mîini.)
MĂRIN: Ho, mă nea Floreo, că glumii! (Spre public) N-are copii, că nu-i dăduse Dumnezeu şi nu se supără pe noi, ne consideră ca şi ai lui, pe mine şi pe Ionică.
NEA FLOREA: Mai bine hai să te tund, că iote cum îţi atîrnă laţele. Şi-apoi acu vine Paştele... (Intră în casă. Pe perete este o litografie scorojită cu luptele de la Mărăşeşti.)
MĂRIN (Prefăcut, serios): Nea Floreo, dar care eşti matale în poza asta?
NEA FLOREA: Mă pişicherule, tu ştii că eu mă fălesc cu războiul ăla în care am luptat împreună cu taică-tu Fănică, ai? El  muri săracu, Dumnezău să-l ierte!
MĂRIN: Da, îmi place să-mi povesteşti despre faptele voastre de vitejie. (Spre public) Nu fu el acolo în tablou, nici tata, Fănică.   
NEA FLOREA (Ia foarfecele.): Uite, neică, ăsta sînt eu, de la vîrful foarfecelui.
MĂRIN : O, şi ce puşcă ai, cu bainetă! Dar sînteţi goi pîn-la brîu...
NEA FLOREA: Păi, să vezi cum a fost. Tomnai ne duseseră la rîu să ne spălăm echipamentul, ca să nu ne mănînce păduchii. Dor ne scosesem vestoanele şi cămăşile şi a sunat goarna de alarmă...
MĂRIN: Vă luptarăţi la bainetă?
NEA FLOREA: D-apăi cum! Răsuna pădurea: trosc, trosc! Iote, ăsta trebuie să fie taică-tu, Fănică. E statul lui, vezi, aşa erea el: voinic şi bălan. Muri săracul! N-a apucă să vă vadă mari... (Se aude strigătul Mărioarei.)
MĂRIN: Iote, că mă strigă soru-mea Mărioara. Las’că mă tunzi matale mai încolo, mai aproape de Paşti.
NEA FLOREA: Bine, puţă, du-te, că poate are treabă Nicoliţa cu tine. Şi ştii cît e de aspră. Să mai înveţi o baladă de-aia frumoasă, să ne-o spui la poartă. C-ai văzut cum se strînge lumea ciotcă să te-asculte.
MĂRIN (Din fugă): Bine, bine, o să bag pe urechi cînd ne povesteşte mama.
MĂRIOARA (Îi iese în cale. E gata s-o doboare.): Stai, mă zvîrlugă, că mă răstorni!
MĂRIN (Respirînd greu): Ce e, de ce mă chemaşi?
MĂRIOARA: Te cătă mama şi e supărată că nu spusăşi unde te duci.
MĂRIN: Fusăi la alde nea Florea. Unde să fiu? Ca să mă tundă...
MĂRIOARA: Mama zice că demult trebuia să te duci cu Ionică să păzîţi cînepa aia, c-o mănîncă toată vrăbiile.
MĂRIN: Săru’mîna, mamă, mă chemaşi? Fusăi la nea Florea, să mă tundă...
NICOLIŢA: Las’că mai e pîn-la Paşti. Ia-l pe Ionică şi duceţi-vă la cînepişte să staţi cu gura pe afurisitele de vrăbii!
MĂRIN: Bine, mamă, ne ducem, acuşica ne ducem...
NICOLIŢA: Vezi să nu treceţi  pe la gărgăunariţă, că veniţi iar cu ochii umflaţi!
MĂRIN: Nu trecem, nu! (Iese. Din mers) Dădurăm mai alalteri cu pietre într-o scorbură de salcie unde ştiam că-şi au cuibul nişte gîndaci sau gărgăuni, cum le zice mama.
MĂRIOARA: Stai, nărodule, că mă trînteşti!
MĂRIN: (Către public): Eu dinadins mă făceam că dau peste ea. 
MĂRIOARA (Strigă după el.): Mă, vedeţi s-o ascultaţi pe mama, că iar o păţiţi şi trebuie să vă ducă colea, la Floarea doftoroaia, să vă pălească ochii cu ierburi...
MĂRIN: Bine, bine. Vezi de cîlţii tăi!
MĂRIOARA: Ionică plecă deja...
(Mărin nu mai răspunde. Îl ajunge pe Ionică în uliţă, la fîntînă. Nea Niţă scoate apă.)
NEA NIŢĂ: U... u... un’e... vă... vă...  du.... du... ce... ce... ţ...  m... m... mă?
IONICĂ: In pi...pi...pi.... mă...mă ..ti!
MĂRIN: (Îi rade o palmă): Bă, rîzi de un om bătrîn şi bolnav?
IONICĂ: Ce dai, mă?
NEA NIŢĂ: Ce... ce... spu... spu... să.. să...  să... şi... că... că... uitai?
MĂRIN (Tare): Ne ducem să păzim la cînepişte!
NEA NIŢĂ: Da,... că... că... şi... şi... eu... eu... mă... mă... duc... să... să... scal... scald... cî... cî.. nele.
IONICĂ Ha, ha, ha!
MĂRIN (Tare): Bine nea Niţă, scaldă-l sănătos! ( Rîde înfundat, cu palma la gură.)
                                                       *
MĂRIA BĂLII (Vine la gard): Nicoliţo, ia vino fa pîn’la poartă, să-ţ’ spui o minune...
NICOLIŢA (Din prag): Ce minune, fa?
MĂRIA BĂLII: Dă-te mai aproape, că e dată la deavu minunea asta nemaipomenită, ieşită din comună!...
NICOLIŢA: Cum ieşită din comună, fa?  Ieşită din comun se zice...
MĂRIA BĂLII: Bine, fa, aşa cum zîci, că tu eşti mai dăşteaptă...ai clasă mai multe...
NICOLIŢA: Ei, ia s-auzim, ce minune mai scornişi tu?
MĂRIA BĂLII: N-o scornii io, gagă Nicoliţă, e adăvărată, zău.
MĂRIOARA: Las-o, mamă, să spuie!
MĂRIA BĂLII: Cică lu’ Lungu a lu’ Urezeanu i s-a arătat Dumnezău...
NICOLIŢA: Doamne apără-ne! Nu lua, păgîno, numele Domnului în deşert. Cum o să i se arate tocmai lui Lungu, un biet om...care nici nu vorbeşte prea bine...
MĂRIA BĂLII: Staţi să vedeţi. Cică Lungu ăsta ieşisă afară, că-i perisă somnu’, desculţ şi în izmene. Aude ceva în pătuiag. Cînd se uită în sus, Dumnezău...
NICOLIŢA: Fugi Mărie, de-aici! De unde a ştiut el că e Dumnezeu?
FLOAREA: Cum să-ntîmplă, fa? Bine zîsă Nicoliţa. De unde ştiu el că fu Dumnezău?
MĂRIA BĂLII: Păi cine putea să fie, ca să-l sperie aşa rău?
NICOLIŢA: O fi fost al deavului, Doamne iartă-mă! (Se închină toate.)
MĂRIA BĂLII: Iote că să strînsără oaminii în jurul lui. Crezură că s-a făcut sfînt.
NEA FLOREA: Hai, mă Lungule, sui pe scaun şi predică, să ne ierte Dumnezău păcatele! (Lungu îmbrăcat într-un sac rupt şi cu o coroană de mărăcini în jurul gîtului  urcă pe scaun. După un timp exclamă doar atât.): E-hei! E-hei! (Şi pleacă. Toţi rămân perplecşi.)
                                                             *                                         
NICOLIŢA: Ia vezi, Mărioară, cine trece de la deal!
FLOAREA (După cei care nu salută): La Lilieci, la Lilieci cu voi, fir-aţi ai deavului!
MĂRIOARA: Sînt mulţi. Cred că vin de la tîrg, de la Bălceşti...
MĂRIN: Uite-i pe-ai lui Vîrlan şi cu-ai lui Seder.
MĂRIOARA: Şi Gică a lu’  Rinu, Mitru lu’  Vîţă
NICOLIŢA: De-ai lui Pămală le zice la ăştia ai lui Vîţă...
IONICĂ: Iote-l şi pe Sandu Sfoiag cu Gligora lui şi cu Coadă a lu’  Ceapă...
MĂRIN: Taci mă, că tu nu-i cunoşti bine, că eşti mic! Lasă-ne pe noi, pe mine şi pe Mărioara să-i spunem!
IONICĂ: Iote, mamă, la Mărin, că nu mă lasă să spui şi eu!
NICOLIŢA: Lasă-l Mărine şi pe el... Dacă greşeşte, spuneţi voi cum e bine. Tot satul din vale a fost la tîrg?
MĂRIOARA: Aşa cred. Acu trecură Goginaru cu Mitru a lu’  Morcov, cu Mărin Băzgărău cu a lu’  Băşină şi cu Bişcotă şi Tăgărilă...
MĂRIN: Ho, Mărioară, să mai zic şi eu! Vin după ei într-un car Răpănoaica, Mărin Graure, Mitru al Baloţancăi, Ionete a lui Făsui...
IONICĂ: Iote-l şi pe Grigore ăl Moale, cum îşi bălăngăne mîinile moarte...
MĂRIOARA: Cred că cu ăştia se termină ciurda: Roncioaica, Gheorghe Zăbic, al lu’ Zgarbură şi Ribla cu Zarbă după ei.
MĂRIN: Ba mai apăru al lui Taifas cu Vasile al lui Armistiţiu. Gata, se termină parada!
*
MĂRIA BĂLII: Scoal’, Floreo, că încep strigările!
NICOLIŢA: Scoală, Mărioară! Scoală şi copiii şi pe Moşu din tindă!... Ete că uitarăm să vă spunem că în noaptea asta sînt strigările de Lăsata Secului.
( Din două părţi opuse se aud strigătele înregistrate. Unul întreabă şi altul răspunde.)
_  Aoleo- leo- leo- leooo!...
_  Ce ţi-e, măăă, ce ţi-eee?
_  Mă trimisăăă!
_  Cine, măăă?
_  Lache al lu’ Pătru...în peţîîît... E cam bătrîn, dar nu vrea să se –nsoareee!
_  La cine, mă, te trimisărăăă?
_  La Frusina lu’ Coadăă...
_  Păi e moartă, mă, de freo doi ani...
_  N-are-a face , măăă! (Rîs general)
MĂRIA BĂLII: Dacă nici ăştea nu-l vor urni pe Pătru la-nsurătoare!...
NEA FLOREA: Taci, fă, să auzîm ce-or mai boscorodi...
MOŞU: Ascultaţi, că sînt şfichiuiri care lecuiesc năravurile!
_  Aoelo- leo- leooo- leooo!
_  Ce ţi-e, măăăă?
_  Au năvălit tătarii la al lu’ Ciumăăă...
_  Ce vorbeşti, măă? Şi ce i-au făcut, măă?
_  I-au luat ţapul în robieee...
_  Ce să-l ia, mă, că pute de nu poţi să treci prin dreptul căşiiii...
_  Şi ce-au mai făcut, mă, turciii?
_  Nu turcii, măăă, tătariii!  Au spart şi la Leana lu’ Tufăriş...
_  Păi ce i-au luat, măăă?
_  I-au luat cămăşile să le spele, măăă...
_  Păi nu se poate, măă, că ‘negresc tot Jiul...(Rîs general)
_  Aoleo- leo- leoo- leooo!
_ Ce ţi-e, mă, ce ţi-eee?
_  Cică Florea lu’ Zgaibă face cărareee...
_  Pe unde, măă, face cărare?
_  Pe la Veta lu’ Iedu, măăă...(Nea Florea fierbe.)
MĂRIA BĂLII: I-auz’ , bărbate, ce zîce ăştea!
_  De ce face, măăă, cărareee?
_  Să treacă caprele la deal...Ha, ha, ha!
NEA FLOREA:  Mă  duc  peste ei, pe-acolo mi-e drumul spre mejdină, măăă!...
NICOLIŢA: Nu vezi că glumesc, măă! Hi, hi, hi! (Rîd toţi.)
_  Aoleo- leo- leooo!
_  Ce ţi-e, măăă?
_  Cică nici Măria Bălii nu e prea dusă la bisericăă...
_  De ce, măăă?
_  Că-şi face drum prin grădina lu’ Sandu Sfoiag...(Rîs general)
NEA FLOREA: Ei, acu ce mai zîci, Mărie?
MĂRIA BĂLII: Fire-aţi voi ai dni, să fiţi! Păi dacă pe-acolea e poteca...

    (Fragmente din dramatizarea În deal la Lilieci, după La Lilieci, de Marin Sorescu)