Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova certifică încă odată o indeniabilă propensiune spre modernitatea/postmodernitatea teatrului de artă abordând cu măiestrie teme şi motive de strictă actualitate. Cu fiecare început de stagiune, ne surprinde cu puneri în scenă dintre cele mai insolite şi captivante. Cea de a treia premieră a Stagiunii 2013-2014 propune publicului spectator, în vizibilă creştere numerică, o piesă care intenţionează exprimarea adevărului individual şi colectiv, dezbătând o problemă de interes acut în relaţie cu starea critică a învăţământului românesc din democraţia noastră încă în derută, şi în al treilea deceniu postdecembrist. Este vorba de comedio-drama Profu’ de religie a Mihaelei Michailcov, în regia, scenografia şi ilustraţia muzicală a lui Bobi Pricop (3 noiembrie a.c).

I se acordă astfel şansa tânărului regizor să-şi continue afirmarea, fiind absolvent al Secţiei actorie din Universitatea „Spiru Haret”, clasa profesor Sanda Manu (2005-2008) şi al UNATC, clasa profesor Tudor Mărăscu (2008-2011), cât şi al unui masterat în regie, clasa profesor Alexandru Darie (2011-2013). Această colaborare este o consecinţă firească a câştigării de către Bobi Pricop a concursului de proiecte pentru tinerii regizori, organizat de Teatrul craiovean. Regia lui se pliază perfect pe textul dramatic semnat de Mihaela Michailcov, un tânăr dramaturg de talent şi critic literar cunoscut. Piesa prezentă a fost jucată şi premiată în ţară şi peste graniţă, tradusă în limbile engleză, franceză, germană şi maghiară. Un premiu important al autoarei este cel acordat de UNITER pentru Complexul România, cotată ca cea mai bună piesă a anului 2007. (vezi şi Programul spectacolului.)

Într-un decor simplu, simbolic, alcătuit din cinci table verticale pe care se înscrie numărul scenelor, corespunzând celor cinci actori interpreţi ai mai multor roluri fiecare şi tot atâtea pupitre pe rotile ascunse sub table, care sunt scoase şi introduse la loc, împreună cu scaunele (cu prea mult zgomot) la fiecare derulare a scenelor respective. Cele cinci personaje, patru elevi şi un profesor, de început, sunt interpretate cu real talent şi abnegaţie, transpunându-se cu abilitate în diversele ipostaze caracteriale ale acţiunii dramatice.

Profu’ de religie este interpretat de Marian Politic, care se metamorfozează şi în moderator TV. Elevii sunt adolescenţi: Mara, de 12 ani, (Romaniţa Ionescu), dar tot ea devine şi Mama Marei şi Psiholog; Anca (Raluca Păun) va fi şi Mama Ancăi, dar şi Profa de română; Bogdan (Dragoş Măceşeanu) este apoi şi Profu’ de sport, şi Purtător de cuvânt şi în fine Andrei (Cătălin Vieru) este şi Mama lui Andrei, dar şi Dirigu’. Foarte ingenioasă această schimbare de roluri ce îi solicită la maximum pe interpreţi care se integrează remarcabil în fiecare dintre ele prin expresia vocală, dar şi prin expresia corporală.

De apreciat este şi ritmul susţinut al acţiunii, fără pauze, schimbarea poziţiei pupitrelor şi a costumaţiei se face din mers, cum se spune. Cu o recuzită simplă: o pereche de ochelari o transformă pa Mara în Mama ei; pe Anca, o eşarfă o preface în Profesoara de română, iar o căciulă miţoasă îi oferă identitatea Mamei sale; o perucă îl transpune pe Andrei în Mama lui. Toate aceste treceri de la o ipostază la alta, bine jucate, fac deliciul publicului, care se amuză la efectele comice şi se întristează la cele dramatice.

Intriga piesei este provocată de un incipit de relaţie interzisă între profesorul de religie şi pubera elevă, Mara, faptă similară regăsită în numeroase cazuri din irealitatea imediată a societăţii zilelor noastre democratice. Ţelul urmărit în dezbaterile dintre elevi, dintre elevi şi profesori, dintre profesori şi părinţi este căutarea adevărului. Profu’ de religie ţine iniţial o lecţie de etică, într-un fel ipocrită, în care strecoară aluzii satirice la adresa modului în care adevărul se confundă uşor cu minciuna, iar elevii se contrazic comic, dar şi serios, după caz, asupra existenţei unui adevăr personal şi al altuia colectiv. Mara încearcă s-o determine pe colega ei, Anca, să spună ce a văzut, adică adevărul. Aceasta o refuză la început pentru că se jenează. De fapt care este adevărul: Venind Mara de la ora de sport cu genunchiul julit, profesorul de religie, îi cere să-i arate rana. El, din spusele Marei, reiese că ar fi mângâiat-o sau chiar pipăit-o pe picior ceva mai sus şi martor ar fi fost Anca. Mara este interogată de diriginte şi de mamă, dar încearcă să aplaneze conflictul refuzând expunerea adevărului total.

Dezbaterile sunt aprinse, părinţii cer excluderea profesorului din şcoală. Dirigintele şi Psihologul ridică problema vârstei şi a atitudinii elevilor faţă de sexualitate, fără o educaţie de profil, autentică în sistemul educaţional. Toate aceste elemente conflictuale sunt bine înscrise în textul dramatic, dar şi bine regizate şi interpretate de actanţii spectacolului.

Polarizând fenomenul, tema în discuţie poate fi lesne deplasată în mediul real al şcolii româneşti actuale, existând nu de mult un caz asemănător (şi nu numai unul) de relaţie ilicită între un profesor de la Liceul „Jean Monnet” din capitală şi eleva lui. Reiterând acest tip de probleme ale sistemului, spectacolul atrage atenţia indirect şi aluziv la deraparea învăţământului românesc spre pierderea obiectivelor sale principale, de informare lucrativă şi mai ales de formare integră a adolescenţilor şi a tinerilor noştri.

Este aceasta o problemă stringent actuală, facilitată de un sistem de educaţie prost remunerat şi prost servit pe măsură de personalul didactic provenit, de fapt, într-un cerc vicios, din acelaşi regim de dezinteres guvernamental şi general, de nerecunoaştere a caracterului de primă prioritate a învăţământului în societatea noastră prezentă şi viitoare..

Este de sperat ca acest spectacol izbutit, cu multe momente de comedie spumoasă, dar şi de tragedie imanentă, de reflecţie dramatică autentică, să fie vizionat de un număr cât mai mare de elevi, părinţi şi profesori şi analizat cu multă responsabilitate, în şcoală şi în familie, pentru a constitui un mijloc educativ de reală şi maximă eficienţă.