Motive ale poeziei victoriene

În perioada victorianã rolul femeii în societate ºi prototipul femeii ideale au constituit subiecte foarte controversate. Aproape jumãtate de secol femeile erau vãzute ca niºte creaturi pure, pioase ºi inocente. Erau tratate ca o formã de bunuri de larg consum necesare în gospodãrie, iar aceastã imagine este cel mai bine reprezentatã în lirica victorianã. Folosind imagini din naturã, pline de culoare, scriitorii victorieni au încercat sã susþinã aceastã imagine a femeii ca o fiinþã angelicã, lipsitã de dorinþa de cunoaºtere. Goblin Market de Christina Rossetti,  Domniþa din Shallot de Alfred Tennzson ºi Femei ºi trandafiri de Robert Browning sunt trei astfel de poeme, în care autorii încearcã sã defineascã poziþia femeii în societatea victorianã.

Goblin Market ºi Domniþa din Shallot definesc situaþii în care femeile care încearcã sã dobândeascã un grad înalt de cunoºtinþe, ce pot fi întâlnite numai în „lumea bãrbaþilor” , îºi pierd capacitatea de a se întoarce la situaþia lor iniþialã, sunt percepute de societate drept fiinþe impure ºi îºi pierd statutul de femeie.

Christina Rossetti, în Goblin Market, comparã douã imagini principale ale victorienilor despre femei. Lizzie, care, în ciuda încercãrilor bãrbaþilor de a o ispiti sã pãcãtuiascã,  rãmâne purã ºi inocentã, reprezintã o primã imagine. Cealaltã este reprezentatã de Laura care gustã din „fructul cunoaºterii” oferit ei de cãtre Spiriduºi ºi care îºi pierde capacitatea de a se reîntoarce la starea de inocenþã. Acþiunea Laurei de „a  cumpãra de la noi cu o ºuviþã de aur” comparã situaþia ei cu cea a unei prostituate. Totodatã, comparând poziþia precarã a Laurei cu cea a lui Jennie, care moare din aceleaºi cauze, Rosssetti transmite o anume stare de teamã cititorului, sugerând cã a cãuta cunoaºterea poate duce chiar la moarte. Fãcându-le pe Laura ºi pe Lizzie sã intre în piaþã, Rossetti se referã ºi la faptul cã femeile sunt distruse de atrocitatea bãrbatului ºi de cunoºtinþele acestuia. Aceste exemple demonstreazã clar cã intenþia autoarei a fost aceea  de a crea o lume a imaginilor vii cu scopul de a deturna tentaþia contemporanelor ei faþã de „Spiriduºi” ºi fructele cunoaºterii.

Imagistica acestui poem alterneazã de la zi la noapte. Victorienii asociau în general femeile cu fazele lunii de seninãtate ºi puritate, în timp ce bãrbaþii erau identificaþi cu forþele creatoare ale soarelui. Aceastã percepþie este puternic resimþitã în calmul interior pe care îl demonstreazã Laura ºi Lizzie. La început, femeile sunt descrise ca fiind „acoperite cu voal” ºi  ,,ghemuite împreunã”, mici ºi slabe, nevoite sã se sprijine una pe cealaltã. Când una se aflã afarã, noaptea, umbrele ºi liniºtea întunericului îi tulburã mintea, o transformã într-o persoanã subjugatã ºi slabã.

Rossetti recurge la diverse imagini ale zilei pentru a defini momentele când se petrec evenimente fericite. Fetele, înainte de cãderea Laurei, sunt plasate în timpul zilei, când „amurgul nu-i bun pentru fecioare”. Totodatã, Rossetti pune semnul egalitãþii între muncile „justz” ºi jocurile din timpul zilei. Pentru Rossetti, soarele ºi lumina zilei reprezintã bunãtatea ºi timpul propice pentru muncã. De asemenea, ea descrie ºi momentul zilei când nu se pot întâmpla lucruri rele. Spiriduºii, pe de altã parte, apar numai noaptea, când „darul lor sã nu ne vrãjeascã/relele lor daruri ne vor rãni”. Aici, noaptea este timpul când apare imaginea monºtrilor ºi se petrec lucruri rele. În concepþia lui Rossetti, femeile care participã la activitãþi în timpul zilei sunt mai cuminþi ºi mai obediente decât cele care flirteazã sau se plimbã cu bãrbaþi noaptea. Imagistica tradiþionalã asociazã femeile cu ciclurile lunare, iar bãrbaþii cu puterea soarelui. În discursul ei despre rolul femeilor în timpul zilei, Rossetti nu încearcã sã schimbe aceste vederi tradiþionale. Ea stabileºte elementele  „fizice” propriu-zise în funcþie de care trebuie  privite femeile, considerând cã acestea ar trebui sã stea acasã, sã aibã grijã de  gospodãrie ºi de copii. În opinia sa, nicio femeie nu ar trebui sã fie vãzutã în timpul nopþii flirtând cu „Spiriduºii”. Rossetti foloseºte totodatã ideea trecerii spre celãlalt tãrâm în douã situaþii: prima, atunci când Laura a mâncat fructele dimineaþa ºi seara ºi a doua, când vocile Spiriduºilor ajung la urechile femeilor. Aceste descrieri sugereazã cã acestea sunt singurele momente ale zilei când bãrbaþii ºi femeile manifestã o înþelegere generalã unii faþã de alþii. Tocmai în acest moment de conexiune Laura ºi curiozitatea ei naivã dau de bucluc. Fata e tentatã de imaginile ºi sunetele Spiriduºilor ºi în acest moment începe tranziþia ei spre celãlalt tãrâm. Când Laura intrã pe teritoriul bãrbaþilor, este deseori descrisã în contrast cu sora ei.

Rossetti foloseºte imagistica naturii pentru a face aluzie la cãderea aproape biblicã a Laurei. În acest caz, nu numai merele o tenteazã pe Laura sã asculte cântecul de sirenã al Spiriduºilor. Odatã ce fructul este consumat, Laura îºi pierde inocenþa ºi devine bãtrânã ºi uzatã. Acesta este un mesaj adresat femeilor victoriene de a nu porni pe calea cunoaºterii unor lucruri pe care nu le pot înþelege. Aici, imaginea fructului reprezintã idealul cunoaºterii, iar când o femeie tinde spre aceasta, încercarea îi va lãsa un gust amar. Ideea „gustului amar“ face aluzie la faptul cã femeile, în societatea victorianã, erau considerate incapabile de a înþelege cunoaºterea hãrãzitã bãrbatului. Totuºi, poemul sugereazã din plin faptul cã femeile dispun de cunoaºtere sexualã.

Tennyson foloseºte natura pentru a descrie statutul Domniþei în societate. Ea „þese zi ºi noapte, o plasã magicã în culori vesele”. Imaginea femeii þesând noaptea face legãtura cu poemul lui Rossetti în privinþa domeniilor bãrbaþilor ºi femeilor, poetul descriind monotonia zilelor Domniþei. Aici imagistica se asociazã cu starea de plictisealã în care e încorsetatã aceasta. Deºi ea þese în timpul zilei, trebuie totuºi sã fie conectatã la domeniul bãrbaþilor, deoarece ceea ce þese ea este vãzut indirect drept  „umbre ale lumii”. Dorinþa ei de a intra în aceastã lume o duce la dispariþie.

Poemul sugereazã cã femeile n-ar trebui sã priveascã bãrbaþii în faþã, cu excepþia soþilor lor. Ideea în sine cã blestemul morþii se va abate asupra ei dacã face acest lucru  vine în sprijinul acestei credinþe. Faptul cã pãzitorul morþii, Culegãtorul Sumbru, o vegheazã, asigurându-se cã îºi continuã munca, constituie un element suplimentar privind pericolul iminent  care o pândeºte. O singurã privire în oglindã ºi viata ei ia sfârºit. Totuºi, dorinþa ei interioarã de dragoste nu este intimidatã de aceastã ameninþare.

Vãzând imaginea lui Sir Lancelot în oglindã, se întoarce cu spatele ºi îºi pecetluieºte soarta. Conºtientã fiind cã nu va putea fi niciodatã împreunã cu acesta, se îndreaptã spre râu sã moarã: „prin valul ce aleargã mereu/Lângã insula de pe râu/Plutind spre Camelot.”. Râul este simbolul pântecului mamei. Exista credinþa cã atunci când moare cineva, omul reintrã într-o stare  similarã cu cea a naºterii. Râul simbolizeazã de asemenea ºi legãtura între insula unde Domniþa din Shalott este prizoniera viselor ºi dorinþelor ei ºi Camelot, iar imaginile prevestesc cu putere moartea Domniþei. În perioada victorianã existã credinþa cã, odatã mort, omul se întoarce la începutul naºterii, în pântecul mamei. Imagistica legatã de apã este totodatã pusã în relaþie cu pântecul ºi procesul naºterii. „Valul care aleargã mereu” sugereazã ideea reîntoarcerii la începuturile timpului din moment ce trece peste locuri reale ( Camelot ºi Insula Shalott ).

Imagistica culorilor joacã un rol important în definirea Camelot-ului ca un loc al dorinþei. Roºul ºi albul contrasteazã cu nuanþele gri ºi mohorâte din lumea Domniþei. Roºul de pe mantiile femeilor ºi crucea roºie de pe scutul lui Lancelot reprezintã dorinþa de luminã ºi cunoaºtere, cât ºi pasiunea curteneascã a dragostei victoriene. Zonele albe de pe scut reprezintã adevãrul, credinþa ºi puritatea inimii, trei calitãþi legate de cavalerii medievali, în timp ce albul veºmintelor Domniþei simbolizeazã puritatea ºi monotonia vieþii sale, aproape o condamnare la temniþã.

Deºi Rossetti  ºi Tennyson nu o spun direct, concepþia lor despre femei ºi locul acestora în societate sunt reflectate în aceste poeme. Femeile trebuie sã rãmânã needucate, preocuparea lor predominantã fiind legatã de îngrijirea gospodãriei, de gãtit ºi þesut. Ele trebuie sã rãmânã pure ºi inocente, pãtrunse de spiritul religiei ºi  sã nu fie implicate în ritualuri nesãnãtoase sau de „prostituþie”.

Cei doi autori nu au încercat sã defineascã în mod direct statutul ºi rolul femeii în societate. Acest aspect apare în poemul lui Robert Browning, intitulat ,,Femei ºi trandafiri”, în care vorbitorul comparã femeia idealã cu o tufã de trandafiri. Imagistica trandafirului este prezentã  peste tot pentru a indica valorile dragostei ºi ale pasiunii femeilor faþã de soþii lor. Folosind imaginea trandafirului, poetul defineºte femeile potrivit unui punct de vedere din trecut, al unuia din prezent ºi sugereazã cum se va schimba ideea de a fi femeie în viitor.

Femeia idealã din trecut este „Sculptatã în piatrã, pe paginile poetului”. Aici vorbitorul creeazã o bazã pe care sunt definite femeile. În trecut, femeile erau considerate ca având în primul rând o valoare  esteticã, ce trebuia îngrijitã ºi consideratã un lucru sacru. Femeilor nu li se permitea  „de a poseda ºi de a fi posedate” ceea ce le provoca o prematurã ofilire. „Frunza-þi atârnã lipsitã de culoare/albine nevinovate zboarã peste ea “  sunt versuri ce descriu reacþia bãrbatului faþã de ofilirea spiritului femeii, iar rolul acesteia este unul plictisitor, fad ºi nicio albinã nu e atrasã de mierea dulce a acestor trandafiri.

Imagistica sugereazã dorinþa ºi pasiunea femeii victoriene pentru dragoste. Ele au un anume control asupra bãrbaþilor ºi pot obþine ceea ce doresc din punct de vedere sexual. Versul „Întemniþeazã-mi sufletul în eternitãþi de plãcere” reafirmã aceastã dorinþã a femeii de a avea putere asupra bãrbatului.

Ultimele strofe iau în discuþie viitorul femeilor, imaginile de aici reprezentând noile posibilitãþi pe care le-ar putea avea femeile. Vorbitorul afirmã cã femeile viitorului  vor avea  „frumuseþe ºi o graþie stranie”, vor avea aripi ºi cã aceºti „trandafiri vor înflori“. Aceste imagini sugereazã cã femeile viitorului nu vor mai fi sub cãlcâiul bãrbatului, cã ele vor înflori ºi vor scãpa din captivitate. Autorul ridicã o întrebare ipoteticã, pe care o lasã deschisã discuþiei pentru viitor.

Victorienii au considerat Natura ca fiind ceva separat de societatea în care trãiau, iar folosirea imagisticii naturii în cele trei poezii menþionate mai sus reflectã aceste idealuri ale lor. Ei mai credeau ºi în ideea cã Natura trebuie sã fie controlatã tot aºa cum gândurile femeilor trebuiau încarcerate ºi supuse. Mulþi scriitori victorieni au încercat sã distileze dorinþele femeii pentru a cãuta cunoaºtere ºi putere comparându-le într-o maniera înfricoºãtoare cu Natura. În ciuda încercãrilor de a îndulci imaginea femeilor (de aici atributele de puritate ºi inocenþã), bãrbaþii victorieni se temeau în acelaºi timp de a oferi putere ºi cunoaºtere consoartelor lor, temându-se cã acestea ar putea reuºi mai bine decât ei înºiºi, dacã ar avea ocazia sã o facã.