| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Victor Penaascunse în unghii nu am scăpat de lumea mea de apă de câinii hăulitori la biciclete afară se simte mirosul de transpiraţie de peşte şi nuci altă dată digerat cu uşurinţă de mormoloci cine ar fi putut să se schimbe să îmbătrânească în afară de iedera schilodită de foarfecele zidarilor aici a curs odată lapte şi miere au curs zăpezile împinse de alte zăpezi pe mormintele câteodată hrănite şi pline de păr aici da aici au fost înşirate pe străzi perdelele aducătoare de moarte prin ele mormolocii îşi încurcau cozile şi le rupeau sângele se strecura printre garduri fugea şi în urma lui broaştele dulceaţa ne curgea prin sânge şi se strecura am crescut într-un oraş al apei şi de câte ori apa trecea peste calea ferată ştiam că a venit timpul să culegem smochinii din ei ani la rând au mâncat locuitorii senilizaţi şi gândul că va fi un an bun mă ţinea departe de cârciumi nu mă mai interesa pescuitul până nu demult o sursă de carne pentru că acum dulceaţa ne curgea prin sânge se strecura şi se lipea de mâinile noastre de solzii râcâiţi aruncaţi pe şosele atunci am cunoscut-o şi pe ea mirosea a ouă clocite eu a putregaiul scormonit în căutarea râmelor grase şi porcii cu râturile înfipte-n pământ îşi mişcau cozile dunărea e un mormânt de apă cum să nu vorbesc despre fraţii şi despre părinţii noştri îngroziţi ne urmăreau şi strigau să nu ne ducem departe răcoarea îmi dădea linişte mă acoperea nu ştia nimeni de gropanele de sub apă am fost prins şi eu în vârtejul lor nimeni nu a venit să mă tragă de mână să mă ajute cu o vorbă pe feţe se vedea frica şi eu iubeam aerul ca niciodată aici s-au întâmplat multe pleosc broaştele sar când se apropie cineva sar şi eu odată cu ele înot mă las în voia curentului limbajul delicat al viermilor sârmă de partea cealaltă a uşilor încuiate se aud scheletele culese cu grijă şi învelite apoi în cearşafuri locul meu e în oraşele violente sunt urmaşul viermilor sârmă cresc în buzunarele pământului şi mă amestec cu umezeala îmi place gustul sângelui până nu demult închegat în fântâni şi scos cu ajutorul unor cârlige doamnă apele vin şi umplu găurile de cârtiţă mirosul vinului nu se ridică el se lipeşte de picioruşele cu cleşti le ajută să apuce să strângă rădăcinile cu el muzica devine acceptabilă să ne fericim în moarte e singura certitudine îmi plac doamnă femeile rafinate însă cele mai bune sunt lupoaicele hesse a ştiut acum o ştim şi eu şi dumneavoastră scriu cu singurătatea animalului hăituit tăiat în cioburile paharelor simt răceala gropilor săpate cu groază de muncitorii scuipaţi şi mizerabili popii strâng ceara şi se topesc după bani scriu singur simt singur tac singur cele mai bune sunt lupoaicele sunt urmaşul viermilor sârmă cu corpurile pătrunse de vin morţii îşi varsă spumele printre rădăcini ştiu de la tata înainte să moară cu capul dat într-o parte a strâns bine pumnii şi a plecat ca atunci când stai între vagoane şi trenul te mişcă dintr-o parte-n alta trebuia să mă ţin bine altfel mă trezeam pe câmpurile cu rapiţă în forma mea de copil al pământului abonatul nu poate fi contactat vă rugăm să încercaţi mai târziu şi uite aşa cu degetele înfipte în piele las telefonul şi deschid uşa de la balcon câmpurile cu rapiţă nu mă mai cunosc carnea noastră de jos în sus o să ajungă în motoarele avioanelor londra madrid roma berlin moscova ziua stoarce din mine blândeţea vorbesc aceeaşi limbă în toate oraşele nu îmi pasă vă rugăm să încercaţi mai târziu să formaţi numărul cu capul dat într-o parte şi în pumni să trosnească ecranul grăsuţ când mă apropiam de mal peştii şi crustaceele mureau sub tălpi rămâneau în nisip nu ştie nimeni că acolo se pot găsi schelete printre rădăcini ştiu de la tata or să îmi stea şi mie oasele daca nu le ard |