| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Tristeţea devenită dansde Vinícius de MoraesPrezentare şi traducere din portugheză de Dinu FlămândUn pahar cu rom antilez sau un cockteil cu cachaça brasileira ar trebui să aveţi alături când începeţi să vă unduiţi în ritmul acestor versuri pe care le semnează fabulosul brazilian Vinícius de Moraes. Pe unele le-a şi cântat, cu Tom Jobim şi cu alţii, pe la mijlocul veacului trecut, când se inventa vestita şcoală de bossa nova, în apropierea unei plaje de la Rio, în fostul bar Veloso unde era să cer, şi eu, azil poetic definitiv... Inegalabil poet, cineast, compozitor şi interpret, diplomat de carieră, când reuşea să lase din mână ghitara, alb la piele dar negru în suflet, ca să poată capta toate nuanţele acelei metisate melancolii tropicale amăgită să devină dans, el a strălucit mereu cu o ezitare fulgurantă, parcă lăsând să se creadă că face totul în joacă şi nu atribuie importanţă decât momentelor de întâlnire cu prietenii. O spunea şi în Italia, într-un spectacol live, împreună cu Sergio Endrigo: viaţa, dragă prietene, este arta de a te întâlni cu ceilalţi (şi vă îndemn să furaţi repejor acel disc de pe pânza internetului, ca să auziţi şi nişte copilaşi cântând pe muzică de Mozart un cântecel caraghios, dar şi vocea marelui poet Ungaretti, pe care acelaşi Vinícius îl diviniza). Vă aduc ceva mai jos şi unul din textele cântate de el acolo, acea cronică ironică a unor mici întâmplări de prin lumea noastră, la trecerea zilei de sâmbătă spre duminică. M-am străduit să respect totul, şi metrica şi rimele, şi mai cu seamă acel swing care este nervul indicibil al acestor minunate poezii-muzică. Iar limba română cântă împreună cu brazilianul, cred eu. Şi luaţi seama la rimele interioare, cu grijă atinse chiar de poet, ca şi cum ar fi mângâiat anumite corzi chiar pe sunetul lor... Însă cea mai celebră compoziţie rămâne, desigur, A garota de Ipamena (cel mai cântat titlu de pe planeta noastră după Yesterday-ul pletoşilor Beatles), numai că eu nu o am în colecţie. Nu că nu s-ar fi propus spre traducere şi acea fată, dar încă nu m-am priceput eu să abordez cu fineţea necesară imperceptibila legănare a acelor şolduri. Aşadar, varianta românească încă mai stă în carantină. În schimb, vă îndemn să recitaţi cu voce tare din celelalte poeme, mai toate nişte imnuri dedicate femeilor (şi femeii eterne!), FEMEIA de care acest dăruit de soartă erotoman liric nu pare că se despărţea nici în somn. Sunt formidabile poeme de iubire, cum rar s-au scris în limbile mângâioase, inclusiv în acea Americă Latină unde se ştie că poeziei trebuie să-i dai înainte de toate inepuizabila temă a iubirii. După care, mai vezi tu dacă îţi rămâne vreme şi pentru alte probleme... Conjugând-o pe cea absentă Au fost necesari încă zece ani şi opt kilograme Iar pe deasupra mult păr alb plus un început de abdomen (Ca să nu mai vorbim de al doilea Război Mondial, de descoperirea penicilinei plus dezagregarea atomului) Plus doi copii şi plus şapte case (Prin locuri cum sunt Săo Paulo, Londra, Cascais, Ipanema şi Hollywood) Şi-au mai fost necesare trei cărţi de poezie şi o operaţie de apendicită Câtva ocoliri ale adevărului şi un exequatur 1Şi necesară dobândirea unei conştiinţe politice Precum şi a unor mult numeroase sticle de băutură; un accident de avion Şi necesare câteva separări, atâtea separări O separare... Graţia ta păşeşte prin casă Te mişti blindată de abstracţiuni, ca un T. Îţi îndeşi Capul între umeri ca un întunecat Trandafir fără tijă. Eşti atât de profund profundă Că poţi scoate în evidenţă lucruri, până şi din gândire. Scaunul este scaun iar tabloul este tablou Căci cu tine participă ele. Iar afară, grădina Modestă ca tine, unde îşi înfloreşte arturiile 2 eiAbsenţa ta. Frunzele te întomnează, gazonul După tine tânjeşte. Tu eşti vegetală, prietena mea... Prietenă! Voi spune pe şoptite numele tău Dar nu pentru radio şi nici pentru oglindă, ci pentru uşa Care te încadrează, obosită cum eşti, Şi pentru coridorul ce se opreşte Sub mersul tău, inutil curbat, Şi rapid. Goală e casa Razele, totuşi, ale acestei excesive priviri Oblice cristalizează absenţa ta. Te zăresc în fiece prismă, reflectând În diagonală multipla speranţă Şi te iubesc, şi te venerez, te idolatrizez Cu o perplexitate de copil. Absenta Prietena mea, infinit prietenă Oriunde ai fi inima ta bate pentru mine Oriunde ai fi ochii tăi se închid simţind când se închid ai mei Oriunde ai fi mâinile tale se crispează, sânii tăi Se umplu de lapte, tu leşini şi drumeţeşti Ca o oarbă-n întâmpinarea mea... Prietena mea, ultimă dulceaţă Seninătatea a făcut mai suavă pielea mea Părul meu. Numai pântecele meu Te aşteaptă, plin de umbre şi rădăcini. Vino, prieteno Nuditatea mea este absolută Ochii mei sunt oglinzi pentru dorinţa ta Pieptul meu e o scândură a supliciilor Vino. Pentru dinţii tăi muşchii mei sunt tandri Iar barba mea este aspră. Vino şi plonjează în mine Ca într-o mare, vino şi înoată în mine ca într-o mare Vino să te îneci în mine, prietena mea În mine ca într-o mare... Poezia bruscă a femeii iubite Îndepărtându-se de pescari acele infinitate râuri vor muri Noaptea au fost zărite cum drumeţeau spre iubire oh, iar femeia iubită e ca izvorul! Femeia iubită e ca gândirea unui filozof suferind Femeia iubită e asemeni lacului care doarme sub colina pierdută Dar cine-i această misterioasă ca o lumânare ce sfârâie-n piept? Care are şi ochi, şi buze, şi dinţi în forma inexistentă? Prin lanurile de grâu ce urmează să apară-n câmpiile soarelui pământul îndrăgostit a ridicat chipul palid al crinilor Iar tărăncile se transformă-n prinţese cu mâini delicate şi feţe transfigurate... Oh, femeia iubită e ca valul cel singuratic rostogolit departe de plaje Departe-n adânc se va odihni acea stea şi chiar mult mai departe. Ora intimă Cine îmi va plăti înmormântarea şi florile De-o fi să mă răpună amorurile? Care, dintre atâţia prieteni, va fi de bine Să vrea să stea în ladă cu mine? Cine, în vreme ce mă vor duce în copârşeu, Despre mine va zice: N-a făcut niciodată rău?... Cine, beat mort, va plânge cu voce tare Că niciodată nu mi-a făcut vreo măscare? Şi cine va veni să risipească petalele unei flori încet Pe mormântul meu de poet? Şi cine va miza cu nesăbuinţă Că din pământ poate încolţi o nouă sămânţă? Şi cine să-şi mai ridice cu laşa lui căutare Privirea spre steaua din înserare? Şi cine ar mai putea să-mi spună cuvintele de magie Ce fac să pălească şi marmura sidefie? Cine, înveşmântat în văluri cernite, Se va mai crucifica peste pietre acolo zidite? Cine, mestecând un ascuns căscat, Va surâde: Rege mort, e rege înmormântat... Cine, cocoţat pe marginea gropii mele, Va simţi că-l ia cu durere de şele? Care sau cine, albit atuncea de frică, Îşi va duce mâna spre sân, adică? Sau înnebunit de sughiţuri şi hohote repetate Îşi va agita mâinile, le va ţine la spate Cum faci când dai să scapi de necazul ăla? Câţi din ei, cu maxilarele ferecate Şi cu sângele care în cicatricele lor se zbate, Vor spune: A fost un prieten nebun... Cine, cu privirea aţintită-n pământ, Va avea un aer curios şi tâmp De adolescent ce studiază mişcările unei râme? Cine şi în care moment oficial Va propune să am statuie pe piedestal? Şi cine, coborând de la munte a doua zi, Foarte circumspect va considera că va fi Surâsul meu ce continuă alb ca varul? Care şi cine cu chipul cioplit de un vânt absent Va arunca mai apoi un pumn de sare Peste acoperişul meu de ciment? Cine îmi va cânta cântece prieteneşti În ziua înmormântării mele? Care şi cine nu va face atunci act de prezenţă Din motive de circumstanţă? Cine în sânul ţeapăn o să-mi împlânte mai la sfârşit Un pumnal ruginit? Cine, cu al său verb de o disperare firească, Va trebui să se roage: Dumnezeu să îl odihnească. Cine va fi prietenul care, în sinea lui un pic, Îşi va spune: Mai bine să nu fii nimic... Şi cine va fi strania siluetă, ce va sta la o parte, Rezemată de un copac, aparte Cu ochi de jăratic şi cumva circumspectă? Şi se va arunca să mă strângă în braţe De vor fi nevoiţi să o smulgă cu forţa? Cine îmi va plăti înmormântarea şi florile De-o fi să mă răpună amorurile? Patria mea 3Patria mea e ca şi cum nici n-ar fi, e o intimă Gingăşie şi voluptate de-a plânge; un prunc dormind E patria mea. Iată de ce aici în exil veghind Somnul fiului meu Plâng de dor după patria mea. De m-ar întreba cineva: ce e patria?, mai târziu Aş spune nu ştiu. Fiindcă nici nu ştiu Cum, şi de ce şi când e patria mea Dar ştiu că patria mea e lumină, şi apă, şi sare Care cu toatele fără încetare continuă Să lichefieze necazul meu în lungi lacrimi amare. Îmi vine să-i sărut ochii patriei mele, Să o leagăn şi să-mi trec degetele prin părul ei... Îmi vine să schimb şi culorile de pe haina (aurie verde!) a ei, Urâtele culori ale patriei mele, fără încălţări Şi fără ciorapi, draga de ea patrie Atât de săracă! Căci te iubesc foarte mult, patria mea, eu care n-am Patrie, eu sămânţă născută din vânt Ne venită, ne ajunsă pe-acest pământ În contact permanent doar cu durerea timpului, eu elementul De legătură între gândire şi acţiune Eu firul invizibil în spaţiu al tuturor gesturilor de adio, eu Cel fără de Dumnezeu! În mine te ţin, totuşi, ca pe un geamăt de floare, Sau ca pe o iubire căreia şi după ce moare Îi mai păstrezi credinţă, căci te-ai jurat; iar tu eşti o zână Pe care dogmele-o ocolesc. Te am în toate cele Pe care nu le simt şi nu le iubesc din plin În această odaie străină cu foc de lemne Şi foarte scundă. Ah, patria mea, îmi aduc aminte de o noapte în Maine, Noua Anglie Cânt toate începeau, infinite deasupra pământului, să îmbie, Atunci am văzut Alfa şi Beta înalt în Centaur urcând muntele sus spre cer Şi se mirau ceilalţi de mine că rămân pe câmp în întunecime Tot aşteptând Crucea Sudului să apară din ceaţă Pe care eu o cunoşteam bine, dar s-a făcut dimineaţă... Tu izvor de miere şi trist animal, patria mea Iubită şi idolatrizată, salve, salve! Nu există mai dulce speranţă electrocutată În neputinţa mea de-a ţi-o spune: aşteaptă-mă... Vin îndată! Aş vrea să mă-ntorc să te revăd, patrie, pentru a Te revedea am uitat chiar de toate Am fost orb, surd şi mut, şi estropiat Şi mi-am privit umila moarte faţă în faţă Am rupt poezii, orizonturi, femei Şi am rămas golit de izvoare. Patria mea... Patria mea nu e înflorită şi nici nu are Steaguri de paradă; patria mea este dezolare De drumuri, e pământul bătătorit Şi plajele cele albe, şi râurile ei mari, seculare Care, la fel ca pământul, beau norii Şi urinează mare. Şi mai mult decât cele mai îndrăgite patrii ea ţine La sânul ei o căldură, şi vrea de bine, un bine Cum ar fi: libertas quae sera tamem, pe care eu, poet La un examen scris l-am tradus Liberta que serás também 4Iar acum repet! Îmi ţin urechea în vânt şi ascult briza care şopteşte Jucându-se cu pletele tale şi te teşeşte Patria mea, întinsul tău pământ e parfum... Ce drag mi-ar fi mie acum Să adorm între minunaţii tăi munţi, dragă patrie, Atent la foamea din măruntaiele tale Şi la toba inimii tale. Nici n-am să-ţi spun pe nume, patria mea Tu te numeşti patrie iubită, copiliţă de patrie 5Ceva ce nu rimează cu patrie dulce mamă, Căci tu trăieşti în mine ca o fiică a mea Şi eşti insulă mult gingaşă: Insula Brazilia, poate. Voi chema acum prietena ciocârlia Şi îi voi cere să-i ceară privighetorii de zi Iar ea să-i ceară păsării sabiá 6Să-şi aducă de urgenţă avigramape care se citeşte Dragă patrie, salutări de la cel care te iubeşte Vinicius de Moraes. Ziua creaţiei 7Bărbat şi femeie, v-am creat. Geneza, 1, 27 I Azi e sâmbătă, mâine o fi duminică Viaţa vine în valuri, ca marea peste faleze Tramvaiele lunecă tacticos pe şine Domnul Nostru Isus Cristos a murit ca să ne salveze. Azi e sâmbătă, mâine o fi duminică Timpul trece mai altcumva decât toate cele Mare bunătate şi-a făcut cu noi Domnul Nostru Isus Cristos Dar numai pe calea îndoielii ne eliberezi, Doamne, de cele rele. Azi e sâmbătă, mâine o fi duminică N-am să vreau să văd mâine pe nimeni c-aşa vreau eu Numai astăzi e ziua prezentului, numai azi Când e sâmbătă. Imposibil să fugi de această dură realitate În această clipă toate barurile sunt pline de oameni goi Toţi îndrăgostiţii stau mână-n mână împletindu-şi degetele Toţi soţii funcţionează cât se poate de regulat Toate nevestele stau atente în pat Fiindcă astăzi e sâmbătă. II În acest moment se ţine-o căsătorie Fiindcă astăzi e sâmbătă Are loc un divorţ violent şi se petrece o măgărie Fiindcă astăzi e sâmbătă Un bogătaş îşi pune capăt zilelor singur singurel Fiindcă astăzi e sâmbătă Şi se petrece un incest pe o punte de velier Fiindcă astăzi e sâmbătă Are loc undeva un spectacol de gală Fiindcă astăzi e sâmbătă O femeie se ridică monumentală Fiindcă astăzi e sâmbătă Se reînnoiesc atâtea speranţe Fiindcă astăzi e sâmbătă Dar persistă şi profundele discordanţe, Fiindcă astăzi e sâmbătă Un seducător se prăbuşeşte deodată mort Fiindcă astăzi e sâmbătă Iar altul e spiritual ca un porc Fiindcă astăzi e sâmbătă E o femeie care devine bărbat Fiindcă astăzi e sâmbătă Dar există copii care n-au mâncat Fiindcă astăzi e sâmbătă Se ţine un picnic cu oameni politici Fiindcă astăzi e sâmbătă E în creştere numărul de sifilitici Fiindcă astăzi e sâmbătă Un arian se duce cu o mulatră Fiindcă astăzi e sâmbătă Şi se creează o tensiune neaşteptată Fiindcă astăzi e sâmbătă Există adolescente aproape goale Fiindcă astăzi e sâmbătă Şi un vampir care le dă târcoale Fiindcă astăzi e sâmbătă Se înregistrează o mare creştere de consum Fiindcă astăzi e sâmbătă Un mire e ros de gelozie tocmai acum Fiindcă astăzi e sâmbătă Se dă un garden-party lângă-o piscină Fiindcă astăzi e sâmbătă Şi e o impasibilă lună plină Fiindcă astăzi e sâmbătă Se arată dame din toate clasele Fiindcă astăzi e sâmbătă Ba dificile, ba prea făţarnice Fiindcă astăzi e sâmbătă Se bea vârtos fără de socoteală Fiindcă astăzi e sâmbătă Dar cu nefericire şi ameţeală Fiindcă astăzi e sâmbătă Se furişează un preot ascuns sub sutană Fiindcă astăzi e sâmbătă E o frenezie să dai banană Fiindcă astăzi e sâmbătă Se prezintă o senzaţie angoasantă Fiindcă astăzi e sâmbătă Ca o femeie într-un bărbat devenită berbantă Fiindcă astăzi e sâmbătă Există o comemorare fantastică Fiindcă astăzi e sâmbătă A primei operaţii de chirurgie plastică Fiindcă astăzi e sâmbătă Şi date fiind procedurile de-ncheiere Fiindcă astăzi e sâmbătă Iată şi perspectiva duminicii ce plăcere... Fiindcă astăzi e sâmbătă [...] 1. Procedeu ce conferă forţă executorie unei sentinţe de judecată pronunţată în străinătate. 2. Arthurium, generic pentru o familie de aracee care dezvoltă sute de specii în special în pădurile umede tropicale din America de sud. Mai multe specii au fost adaptate şi în Europa ca plante de apartament. 3. Poem scris la Los Angeles, dar cu referinţă la perioada din 1949, când poetul se afla la Barcelona. Acolo continua să trăiască Joao Cabral de Melo Neto, care din când în când publica în ediţii confidenţiale, imprimate manual, texte cerute altor poeţi 4.E diferenţa între: libertate care încă vei continua [să exişti] în latină şi libertate care de asemenea [şi tu] vei exista în traducerea lui portugheză. 5. Aici poetul inventează tandrul diminutiv patriazinha, imposibil de reprodus direct. 6. Sabiá este tot o variantă braziliană de privighetoare. Vinicius face însă o referinţă subtilă la cele mai celebre versuri din romantismul brazilian, scrise în 1843 de Gonçalves Děas, aflat pe atunci într-un dulce exil la Coimbra, în Portugalia: Minha terra tem palmeiras/ Onde canta o Sabiá. [Ţara mea are palmieri/ În care cântă privighetoarea]. 7.E unul din textele pe care Vinicius le cânta cu predilecţie. Există mai multe înregistrări. |