Un incident pe care l-am avut recent c-un simpatic şi destul de cunoscut blogger, care mai nou ţine scurte speechuri feisbucciene pe strasse precum vânzătorii ambulanţi de spirtoase zmecheroase, un domnişor pe care-l ştiu mai demultişor ca făcând parte dintr-al portokakiilor ciopor de for (care nu sunt acolo întâmplător, ca mine sau ca alt amator, fiindcă la un moment dat ei par să prindă o idee de attack din zbor şi reacţionează în vijelios cor, toţi cam cu aceleaşi argumente şi cu acelaşi zor, grăbindu-se să-l perie-apere pe homu’ lor or să-l înţepe pe inimic ca un roi de ţânţari aviator, plus că de regulă sunt fuduli ca un păun multicolor…oops), ca şi, de altfel, rix-urile recente cu Sorin Cucerai, un tip din elita dâmboviţană, să-i zicem, de pe-al nostru play (cu boys), mi-au arătat că nici măcar oamenii cât de cât dezgheţaţi ori măcar spălaţi ai intelighenkiei ot Carpaţi nu prea-nţeleg ce-i cu New Media vs Old Media, ignorând, mai precis, in spe, că chiar ei sunt clusterele New Media, ce deja e egală, în valoare matriceală, cu Old sau Mainstream Media, iar mâine-poimâine va fi clar preste ea, aloo… Aşa cum profeţea Inspector Hop – despre care unii dintre dvs ştiţi cine e fără a avea nevoie să-l şpionaţi c-un periscop, n-aşa ? – încă din 2007, voila: „Interesele mele coincid cu cele ale Blogosferei Ro, care în 3-4 ani va deveni un hypertext cu 100 pagini (bloguri) citibile (poate mai multe poate mai puţine), redactorii acestui hyperziar (bloggerii) fiind cât de cât independenţi, căci nesalarizaţi de niciun s.o.v. ori soviet mai mult or mai puţin secret şi de aceea capabili să ne spună adevărul direct (în caz că nu ne vor trage şi ei în piept, n-aşa…??).“

　Aşadar, New Media e o chestie pe care o faci chiar tu, dragă cititorule-creatorule, în momentul în care renunţi să mai stai în expectativa-ţi de consumator-utilizator şi-ncepi să ari şi să semeni cu propriile-ţi forţe hyperspatziul care-ţi este pus la îndemână sau pe care îl poţi obţine de regulă gratuit de la găzdoii cyberspatziului, după care tu sau / şi alţii veţi recolta ceea ce aţi produs – user generated content – şi veţi împărtăşi totul cu ceilalţi friends. Iată deci că a sosit momentul în care în loc să primeşti ceea ce ţi se oferă de către marile case editoriale ori ziare centrale, din turnurile de fildeş de unde celebrii editorialişti, titularii de rubrică, redactorii şefi sau gomosu’ patronat te priveau ca pe un purice de plantă ambuscat, care dacă nu se mai putea stropi cu DDT-ul cenzurii chiar ca-n Lagăru de altădat, însă în orice caz nici nu merita a fi în zeamă băgat, căci doar era un cct de anonymous, un ratat, un scriitor de internet sonat, un sociopat numai bun de ignorat sau de tratat cel mult c-un „hai sictir!” printre dinţi strecurat, ei bine, acum nu mai primeşti ce-ţi oferă boierii ca unui pomanagiu sau ca unui client pirpiriu or candriu, ci tu însuţi ai posibilitatea de a genera conţinut şi de a-l lua la refec sau din scurt pe arogantul editorialist, publicist sau politician non-interacţional, rămas cu mentalitatea aia de demult, tu devenind deci în egală măsură consumator şi creator şi având posibilitatea să interacţionezi cu celelalte fiinţe din digitalul nor. Dacă vreţi o comparaţie, Old Media sau Media Mainstream era ca un cerc c-un centru fix, la Londra, Moscova, Paris, Bucale sau în celelalte mândre Capitale, de unde ne venea fluxul mass-media pe canalele tradiţionale: ziare, posturi de tembeliziune şi de radio neapărat naţionale şi alte surse centrale de intoxicare, manipulare sau – hai să le zicem – educaţionale, fără posibilitatea de feedback, decât la poşta redacţiei, pe care o bombardai ca un năuc, ca goe al lu mboe sau ca kolea kureliuk. Spre deosebire, New Media e cum zice Pascal despre infinitul cardinal: „un cerc cu centrul pretutindeni şi cu circumferinţa nicăieri“, o chestie fără limite, fără mâine şi fără ieri, dar dacă totuşi vrei să-i afli centru‘, e simplu, cititorule-creatorule: fiindcă centrul New Media eşti chiar tu, frate-miu, şi de fapt nu centrul eşti, ci vârful Universului New Media feisbucceşti ori gugăleşti, precum Planeta-Ou în lumeea-i din hypersferele cereşti…

Revenons a nos moutons, bloggerul cu drăguţel breton despre care vă spuneam la-nceput îl injuria mai alaltărea pe Facebook, făcându-l dobitok & năuc, pe cel după unii mameluk, după alţii un mare moderator de tembeliziune, în stilul vechi şi de demult, iar când io i-am replicat că nu se prea face să-i tragi unuia la cojonace fix cu aceleaşi ferentariste bombeuri sau ace, în timp ce te pretinzi mai imaculat ca farina de cocoace, omul mi-a replicat că-i vba de două ipoteze diferite, respectiv – pe de o parte – de faptul că dl vbeşte eminamente boborului de la tembeliziune, în timp ce el, bloggerul feisbuccian, pe de alta, se manifestă doar într-un fel de clacă sau govie unde damele de nouă lume îşi arată pozele şi se spun glume, căreia i se mai zice şi Facebook, anume. Or, asta însemna – i-am atras atenţia – că isteţu nost habar n-avea că mediul de comunicare în care el îl decapita cu înjurătura ferentaristului sadea era egal cu Media, de care nu se deosebea decât prin rating, şi nici atâta: fiindcă, de-un paregzamplu, dacă înjurătura ar fi fost şeruită doar de lista lui de friends, şi tot ar fi întrecut, prin friends of friends, toată audienţa ălorlalţi la un loc, aloo! Tot astfel, Sorin Cucerai sau @goe al lu mboe îi tot dau zor cu faptu’ că dacă io nu voi apărea în lumea de hârtie o să fiu îngropat în hyperspatziu-mi predestinat ca Arca lu Noe pe Ararat sau ca Ana lu Manole vie, şi nimeni, niciodată, de mine n-o să mai ştie, olelie lie, cam tot aşa cum îmi ricanează şi guristu’ „humor” – un trol din boboru anonimilor –, cum că cică op-ul meu cel glorios e doar fix de 57 de pagini (tipărite) de gros, „profanu” nost ignorând faptul că-n Hyperspatz am depozitat deja un Op muuuuuult mai voluminos… oops. Însă n-aş vrea să insist şi să-i las pe pretinii mei, ca şi pe hămăitorii mei ca la dentist, mey… (şi cel puţin pe unul dintre ei – f.trist… oops)

Voi încheia c-un text din preistoria New Media aborigene, în care dlui Andrei Pleşu i se vorbea – în esenţă – despre literatura virtuală încă de pe când nu doar domnia sa poate că n-auzise de aşa-ceva, dar nici străinătatea nu prea auzise (străinătate care abia buchisea pe Web 2.0) şi mai mult decât atâta: nici mandea, ca lumeea…! (deşi chiar eu am scris textul ista, pe forumul „Ziua”, la 01.07.2004, orele 18:53:15 trecute fix):

A. Pleşu şi literatura hypertextuală:

Dom’ Pleşu al nost’ are prileju’ într-adevăr RAR să asiste – desigur fără să vrea, ba chiar cu grimase de dezgust şi de neînţelegere care-l vor face iremediabil hilar, până la urmă, veţi vedea – la apariţia unei specii noi în storia culturii aborigene: literatura hipertextuală sau virtuală. N-am idee când, unde sau cum / prin cine a început aiasta chestie în alte părţi ale hiperspaţiului, însă în zona comunităţilor virtuale de lb română proiectu’ pilot a debutat pe Forumul „Ziua“ – să fie clar… În ce constă noutatea acestei „figuri“ cu adevărat postmoderne, n’aşa? Iat-o, schiţată deocamdată doar prin câteva parole :

1) auctoru’ hipertextual dispune, mai întâi şi-ntâi, n’aşa?, de libertate de expresie totală în evoluţia sa pe web-page, evoluţie transcrisă pas cu pas atât de/ pe discu’ dur al PC-ului dumnealui, cât şi de / pe cel al serverului „gazdă“ (mergând până la imortalizarea „secundei creatoare“, n’aşa?). Or, din această libertate extremă va emerge în mod necesar în final – finis coronat opus – un „ce plăcut“, cum ar fi zis strămoşu’ Vasile Cârlova, deci inclusiv cu valoare estetică, fiindcă, să nu uităm, „Matca“ artistului e libertatea, iar „Tatăl“ – duhul sfânt, n’aşa? În definitiv, nimeni n-a experimentat până acum ce înseamnă libertatea de expresie totală pt un creator sau, mai exact spus, în speţă, pentru o comunitate virtuală, n’aşa…???;

2) hipertextu’ astfel născut, deşi e proiectul iniţial al unui auctor mai mult sau mai puţin identificabil, în final va apărea ca un op-us „scris“ la zeci sau poate sute de „mâini“, prin feedback-uri nenumărate între primu‘ solist şi choru’ comunităţii virtuale, ce reuneşte sigma libertăţilor membrilor comunităţii, neconstrânsă – repet – de nici un factor perturbator (nici de cenzura Webmasterului, nici de interdicţiile directe ale Sorei şefe, instanţa socială reală), ci doar de limitele eu-rilor nickname-urilor, care, astfel, se „scriu“ practic chiar pe ele însele, imbricându-se în hiperspatz ca personaje, stări, sentimente, fapte şi întâmplări etc. din „saga“ comunităţii virtuale, n’aşa…?, tinând isonu’ primului solist…

3) coconu’ auctorial colectiv ce va putea fi consultat apoi, oricând, în Arhiva Comunităţii Virtuale – aşa cum orice operă scrisă, clasică, poate fi regăsită într-un raft de Bibliotecă – apare astfel ca fiind un substratum alcătuit din totalitatea postingurilor membrilor comunităţii virtuale, constituindu-se într-un chor al „primului solist“ şi imbricată concomitent cu reţeaua flashurilor e-mailurilor & messengerelor din group, precum şi cu puzderia de link-uri spre care te trimit indexurile „degetelor arătătoare“, aşa cum hyperspatziu’ real se zice că e perforat ca un shweitzer de fontanele insondabile ale „găurilor de vierme“ ce se deschid în el, spre infinit/indefinit „în zbor“, n’aşa…?

Dar să mă opresc dreak aci, ca să nu mănânc pâinea de la gura teoreticienilor de mâine ai proaspătului item al „fenomenologiei spiritului“, n’aşa?

Al vostru,

AVP

PS: Articolul a fost publicat pe blogul meu la 19.03.2012, dar cred că asta nu e o problemă prea gravă, nu? În definitiv, după dl Pleşu şi alţi boieri ai minţii Ro – boieri pe bune – literatura de blog nici nu există, precum girafa pe care n-a vrut s-o vadă eroul lui Marin Preda la zoo, deşi arătarea era chiar acolo…

http://viorelpadina.wordpress.com/2012/03/19/old-media-new-media/