Durerea e o cârtiţă de pământ.

Pleoape bat din aripi într-un cuib prea strâmt.

Frisoane puternice te scutură din toate încheieturile.

Cu pătura de lână îţi încălzesc spasmele.

Niciun antispastic, să nu

maschez evoluţia.

12.30' a.m. Tatăl tău vine cu ambulanţa.

Te-am pregătit cum am ştiut mai bine în

caz de internare.

Ţi-am explicat procedura dacă

vei intra în operaţie.

Când un cadru medical intervine, totul

merge pe repede înainte:

analize medicale, ecografie, apoi

o doctoriţă blondă, peltică, cu tatuaj pe braţ îţi

spune că trebuie să rămâi în spital.

Se confirmă diagnosticul.

Cu ochii înfioraţi de teamă izbucneşti în plâns.

15.30'. Urcăm spre salonul 17.

„Şcoala altfel” o vei petrece aici.

16.30'. Coborâm la blocul operator.

Te îmbrăţişez, te las în grija unui anestezist tânăr.

Îţi aduc pijamaua, haine de schimb, o cană,

papucii roz cumpăraţi din Lidl.

Mi se spune că intervenţia ar trebui să dureze

maxim o oră şi jumătate.

18.00'. Nicio veste. Simt cum îmi amorţesc mâinile.

18.30'. Nu te-ai trezit. Cu inima între dinţi

mă postez în faţa intrării

de la Terapie intensivă.Iese un brancardier.

Ştiţi ceva de feţita mea? întreb.

Zece, cincisprezece. Trag de timp ca la meci.

Mă plimb de la lift la salon şi invers. Te aştept.

Credinţa îmi şuieră ca un glonte pe lângă ureche.

Mă rog din nou Domnului să fie peste mâna medicilor.

Eşti adusă pe targă. Palidă şi adormită.

Te iubesc mai mult ca oricând, mai puternic

decât atunci când te-ai înecat cu o căpşună şi

tatăl tău ţi-a aplicat manevra Heimlich.

Deschizi ochii. Ne întrebi pe toţi de ce eşti acolo.

Te sărut pe frunte. După câteva ore îţi revii şi

te îngrijorezi dacă a mâncat câinele.

În noaptea asta dorm cu tine în pat.

Un copil este adus cu mâna în gips. Ţipă de durere.

La prima oră vine o infirmieră şi ne atenţionează să

ne ordonăm paturile. Ochii îmi par ca de plumb.

N-ai voie decât ceai şi apă plată.

Te duc la pansat pe picioarele tale.

Până la camera de tratamente reînvăţăm să mergem.

Faţa ta e o coală de hârtie. Primeşti o compresă cu

alcool sanitar. Inspiri adânc. Bujorii din obraji

ţi se deschid ca după o ploaie de vară.

Când stă mama cu tine, fug acasă şi dorm în patul tău.

Vizualizez salonul, chiuveta înfundată unde

abia ne putem spăla pe dinţi,

pereţii verzui, zgâriaţi pe alocuri,

lenjeriile de pat cu ursuleţi şi

buzunarele larg deschise din

halatele asistentelor.

Dacă nu pui câte ceva ca în cutia milei, nu se uită

nimeni la tine. Simt cum furia îmi roade din limbă.

Nici vorbă de hârtie igienică la baie.

Cel mai important lucru este să te faci bine.

Ai voie supă strecurată la amiază.

Mănânc pe furiş sandvişul să nu-ţi fac poftă.

Nu prea vrei să te dai jos din pat deşi trebuie.

Visezi la îngheţata cu frişcă de la Brisetto.

Mai trece o noapte.

Băieţelului din patul alăturat i se face externarea.

Vine un altul care face istericale şi

se bate cu capul de pereţi.

Nu apuc să mănânc. Mi se face rău.

Cer o porţie de mâncare de la bucătărie.

Cea mai bună musaca de cartofi din câte

am mâncat vreodată.

Mai trece o zi.

Afară plouă torenţial.

Doctorul rezident ne aduce externarea.

În ochii tăi încep să se deschidă irişi.

Toate drumurile duc acasă.

Când intri pe poartă, Whity dă din coadă.

Petuniile roşesc pe la geamuri.

Supa de pui cu tăieţei ne salută de sub capac.

Aşteptăm noaptea ca pe un călător la han.

Bucuria umple fiecare colţişor.

Îmbrăiţările tale îmi umezesc privirea.

Ne vom vindeca împreună.

La vârsta de zece ani,

îngheţata Polar, de vanilie şi cacao

îndesa vitrinele frigorifice ale cofetăriilor, la numai

doi lei şaptezeci şi cinci de bani.

Nenea Pista,vecinul tuciuriu şi mustăcios, de la patru

scutura din salba lui tanti Ibi, ori de câte ori stătea

la un pahar de vorbă, cu bunicul.

În berăria de la parter printre cheflii, când îmi venea rândul,

mă auzeam zicând: două halbe, vă rog! după care

zâmbetul îmi pendula iute pe marginile restului.

Firavă ca o păpădie făceam amigdalite repetate.

După curele cu antibiotice, un medic mai răsărit

îi explica mamei sintagma: cui pe cui se scoate.

Cu toate simţurile ciulite la maxim, primăvara

năştea precoce viorele în curtea facultăţii de filologie.

Literele mă priveau violet din pământul reavăn

adunate în buchetele, legate cu cele mai lungi fire de iarbă

ţinute strâns în dreptul inimii, să le vadă trecătorii.

Doriţi un bucheţel de viorele, la doar un leu?

(pusesem corect întrebarea, mai târziu urma să învăţ

că nicio vânzare nu începe cu o negaţie)

Izbutisem.

În mai puţin de o oră, în dreptul cofetăriei de pe strada Horea,

îngheţata ignora din plin, furia amigdalelor mele.

Cu toate eforturile disperate, streptococul beta-hemolitic,

rămase ferm, pe baricade.

După trei ani am depus armele: amigdalectomie inerentă.

Fetiţa vorbăreaţă cu breton şi ochi verzi urma să traverseze

un amplu proces de metamorfoză.

Ascensiunea în vânzare s-a derulat rapid.

În secolul vitezei Dichroite poartă inscripţia:

D i r e c t - m a r k e t i n g.