| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Vlad SibechiIpostaza I întotdeauna fusese curios în privinţa direcţiei pe care grupul avea să o urmeze curiozitatea o nerăbdare copilărească alimentându-i frisoanele de ură şi pesimism. depindem de noi înşine, îşi spunea şi i se părea o normalitate să devină nesociabil în mod sistematic. pe ce alt drum al desăvârşirii putea să apuce? ningea de câteva zile iar liniştea se răsucea deasupra ca într-un spectacol din cirque du soleil o inimă de om şi-n clopot bate îşi spunea amintindu-şi de îndepărtatele şedinţe de partid. Dacă aş pleca ar fi pentru că am nevoie de tine numai lângă tine reuşesc să mă controlez să fiu un spectacol plăcut vederii cu gesturi miniaturale gata să devoreze totul. un bărbat ce are în somn coşmaruri de copil o fetişcană care se vede în oglindă femeie. trebuie să urmăresc lupta de la distanţă. de asta plec, de asta îmi las corpul în urmă o ofrandă tuturor luptătorilor din trib Ipostaza 2 aruncă o privire înăuntru şi spune-mi dacă morţii ar fi sfetnici mai buni decât viii! vei spune că sunt o fiinţă incompletă alungită pe masa de lemn din bucătărie fără vreo influenţă asupra marilor gânditori. uite, membrii grupului aprobă din cap uşor, uşor ne vom câştiga locul în comunitate şi vei vedea că toate se leagă fără manifestări de brutalitate fără nebunia unei urechi obosite intrigate de brusca linişte din atelier. Chemarea. Ipostaza 3 se spune că doar sufletul ne poate da contur. lucrurile nu au nevoie de cuvinte, trupurile de echilibru. cu o simplă vorbă poţi da lespedea la o parte. cheamă-mă voi veni spre tine când timpul nu ne va mai spune nimic şi singura fărădelege va fi nesomnul nostru. până atunci îmi voi aştepta începutul ca pe o trăsură ce pluteşte deasupra oraşului. Membrii grupului nu cred în superstiţii în ochii tăi răsare cel mai bine soarele şi anotimpurile sunt nişte femei ce îţi ies în cale cu găleata plină membrii grupului nu cred în superstiţii chipul lor mângâie pânza neagră// căptuşeala cea din carne imaginile acestea pot deturna orice ceremonie de asta nu ni se permite să fim sincere, ci doar să pendulăm în haosul discret al propriei memorii. ne e dor de o orgie a adevărului tatuat de lucrători cu nume de astre, de marii poeţi ai secolului trecut, de femeile ascunse după perdea. dacă voi reuşi să plec toate simbolurile se vor desface şi eternitatea va fi una comună. Ipostaza 4 aici nu voi găsi soluţia. suspinul fiecărui membru al grupului e într-un idiom necunoscut. somnul - iată dezideratul suprem voi rămâne albă imaculată fără să mă poţi avea fragilă ca o păpuşă de porţelan dar plină de mister forţându-te să explorezi noi teritorii, să mergi până la capătul lumii, să faci faţă batjocurii cu un zâmbet artificial ca un experiment de laborator e frig, să mergem! mă vei implora Tonul acesta confesiv mai presus de toate zvonurile e imaginea brutală a realităţii. poţi mâna toate hergheliile la mine în suflet. va rămâne la fel de gol, iar tonul acesta confesiv îi va face pe membrii grupului să râdă fără îndoială, vocea din depărtare este a ta. simt încercarea de a te smulge de sub puterea ucigătoare a grupului, lemnul uscat şi mirosul înecăcios cu care ne-am obişnuit, senzaţia că cineva e mereu în spate. mâine oamenii te vor găsi pe stradă la aceeaşi oră recitând versurile preferate hrănindu-te cu acelaşi set de convenţii. Vino cu noi, afară ninge! Ipostaza 5 eu am destule probleme cu membrii grupului îmi ziceai cu vocea aceea de elegiac demodat. am văzut munţii şi luna bântuind deasupra lor. nimic nu mă sperie, nimic nu mă încântă. sunt rece ca interiorul unei ţevi de metal. am chiar acelaşi gust. ca oraşul nostru ce refuză picăturile de ploaie sau un trubadur ce simplifică versurile. vino cu noi, afară ninge! femeile pregătesc scuturile pentru lupta de mâine. se întâmplă lucruri măreţe în universul acesta mărunt. vino cu noi, afară ninge! ziua de mâine va fi un slalom printre secunde extrem de periculoase. vom muşca din nimbul martirilor ca dintr-o bucată de pâine. vino cu mine, afară ninge! Revolta membrii grupului se simt bine doar în oraş. în alt mediu sunt nesuferiţi abuzivi ca un joc estetic forţat. un regiment de bizoni ce nu respectă nicio regulă. putem porni împreună vânătoarea. e ceaţă, săgeţile sunt ascuţite, toate ritualurile ne dau dreptate. avem nevoie de un război cu noi înşine, de o piatră aruncată în oglindă şi lumânări aprinse în cinstea celor căzuţi. toate acestea sunt deosebit de frumoase un vaiet lung şi sfâşietor va fi refrenul victoriei noastre. să pornim, să primim în piept roadele nesupunerii pentru care ne-am antrenat întreaga viaţă. |