Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Hazlia poveste a Negustorului din Veneţia

        de William Shakespeare

Traducere şi note de Horia Gârbea

Scena 3

Intră Bassanio cu Shylock, evreul

EVREUL: Trei mii de ducaţi, zici.

BASSANIO: Da, domnule, pentru trei luni.

EVREUL: Pe trei luni, deci.

BASSANIO: Pentru care, cum ţi-am zis, îmi va fi girant Antonio.

EVREUL: Antonio girează, deci.

BASSANIO: Poţi să mă ajuţi? Îmi faci bucuria asta? Îmi poţi da un răspuns?

EVREUL: Trei mii de ducaţi, pe trei luni şi cu Antonio girant.

BASSANIO: Care e răspunsul tău?

EVREUL: Antonio e un om cumsecade.

BASSANIO: Ai auzit să pretindă cineva că n-ar fi?

EVREUL: A, nu, nu, nu, nu. Am vrut să-ţi dau de înţeles, spunînd că e un om cumsecade, că o garanţie din partea lui îmi e deajuns, chiar dacă averea lui este supusă unor riscuri. Are o corabie pornită către Tripoli, alta spre Indii şi am auzit pe la Rialto că are o a treia în Mexic, a patra către Anglia şi mai are şi alte negustorii prin lumea largă. Dar corăbiile nu sînt decît nişte simple lemne, iar marinarii doar nişte oameni. Aşa cum sînt şobolani de uscat, sînt şi şobolani de apă, precum sînt tîlhari de uscat şi tîlhari de ap㠖 adică piraţi - şi apoi mai sînt primejdii ca apele, vînturile, stîncile. Omul arată destulă încredere. Trei mii de ducaţi: cred că pot să accept garanţia lui.

BASSANIO: Fii sigur că poţi.

EVREUL: Vreau să fiu sigur că pot, şi să pot să fiu sigur, şi de aceea o să chibzuiesc. Aş putea să vorbesc cu Antonio?

BASSANIO: Dacă vrei, vino la cină cu noi.

EVREUL: Păi da, să simt miros de porc, să mănînc din carcasa în care profetul vostru din Nazareth l-a închis pe diavol. Pot să cumpăr de la voi, să vînd către voi, să vorbesc cu voi, să merg alături de voi şi altele de acest fel. Dar n-o să mănînc alături de voi, să beau cu voi şi nici să mă rog cu voi. Ce se mai aude pe Rialto? Cine vine spre noi?

BASSANIO: (evreului) El e, Signor Antonio.

EVREUL (aparte):Ce mutră de perceptor fariseu.

Desigur, îl detest că e creştin,

Mai rău că în prostia lui cinstită

Dă bani fără dobîndă: strică piaţa

De credite din care mă hrănesc.

Dacă l-aş prinde pe-ăsta la strîmtoare

Mi-aş răcori ranchiuna ce i-o port!

BASSANIO: Shylock, auzi?

EVREUL: Desigur. Tocmai chibzuiam cum stau

Cu banii şi, din cîte mi-amintesc,

Nu pot acoperi deodată suma:

Trei mii sînt mulţi. De unde să-i găsesc?

Tubal e un evreu din neamul meu.

Bogat fiind, mă poate ajuta.

Pe cîte luni doreşti? (lui Antonio) Distinse domn,

Vă pomeneam tocmai acum cu stimă.

ANTONIO: Shylock, eu nici nu iau şi nici nu dau

Vreun ban ca să cîştig din treaba asta.

Acum, pentru că-i vorba de un prieten,

Stric regula. (lui Bassanio) Ai apucat să-i spui

Cîţi bani doreşti?

EVREUL: Da, da, mi-a zis: trei mii.

ANTONIO: Pentru trei luni.

EVREUL: Uitasem, pe trei luni. (lui Bassanio) Aşa

mi-ai spus.

(lui Antonio) Totul pe garanţia ta. Parcă ziceai

Că nu dai bani şi nici nu iei defel

Pentru dobînzi.

ANTONIO: Nu. Asta niciodată.

EVREUL: Cînd Iacob turmele-i păştea lui Laban,

Ce-i era unchi... Iacob era al treilea

După Avram, ca neam, prin lucrătura

Isteţei sale mame. Cum ziceam...

ANTONIO: Şi ce-i cu el? Lua unchiului dobîndă?

EVREUL: Nu, nu „dobîndă”. N-ai putea să-i spui

Chiar o „dobîndă”. Însă fii atent:

S-au înţeles atunci Laban şi Iacob

Ca mieii cei vărgaţi şi cei cu breze

Să fie luaţi de Iacob ca răsplată.

Toamna, ducea pe noatini la berbeci

Şi, tocmai cînd mîrlitul era-n toi

Între acele creaturi cu lînă,

Vicleanul ciobănaş belea nuiele

Şi le-nfigea în faţa oii care

Făta, pe urmă, miei cu blana-n dungi,

Deci cuveniţi, după contract, lui Iacob.

Era un mijloc de a fi bogat.

Un mijloc binecuvîntat: e drept

Să fii prosper, cît timp nu furi pe altul.

ANTONIO: Prin asta Iacob încerca norocul,

Nu voia lui îi hotăra cîştigul,

Ci mîna cea divină. Şi prin asta

Tu vrei să spui: e camăta cinstită?

Ţi-e aurul berbec, arginţii miei?

EVREUL: N-aş zice, dar îi înmulţesc ca turma.

Asta s-o ştiţi...

ANTONIO: Bassanio, ţine minte

Că diavolul citează texte sfinte

Spre-al său folos. Un suflet ticălos

E un tîlhar cu zîmbet drăgăstos

Sau măr frumos, dar putred la cotor.

Înşelăciuni cu un chip îmbietor.

EVREUL: Ducaţi trei mii, o sumă rotunjoară

Trei luni din doişpe. Hotărăsc dobînda.

ANTONIO: Hai, Shylock, cît ai vrea să-ţi datorăm?

EVREUL: Signor Antonio, foarte des, mereu

Pe la Rialto socoteală-mi ceri

Că-s cămătar şi că percep dobînzi.

Am ridicat din umeri, răbdător

Cum e tot neamul meu cel încercat.

Necredincios şi cîine ce sugrumă

Aşa mi-ai zis şi mi-ai scuipat caftanul

Doar pentru că-mi trăgeam un drept al meu.

Acum, se pare, ajutor îmi ceri.

Aşa să cred? Veniţi la mine iar:

„Hai, Shylock, dă-ne bani”. Cine vorbeşte?

Tu, care tocmai mă scuipaşi în barbă

Şi m-ai gonit cu şuturi, ca pe cîini

Din pragul tău, vii astăzi şi ceri bani.

Ce pot să zic? N-ar trebui să-ţi spun:

„Cunoşti dulăi cu bani? Să-ţi împrumute

O javră trei mii de ducaţi?” Sau eu

Să mă înclin şi să-ţi vorbesc umil:

„Măria-ta chiar miercuri m-ai scuipat,

Apoi m-ai dat afară. Altă dată

Ai spus că-s cîine. Recunoscător

Îţi sînt şi ca atare te-mprumut?”

ANTONIO: Ţi-aş spune tot aşa şi te-aş scuipa

Din nou, ba chiar te-aş bate. Tu nu dai

Acest metal din pură prietenie,

Iar înmulţirea banilor, ştii bine

Că, prin dobînzi, este lucru păcătos.

Iar dacă banii merg la un duşman

Cu-atît mai rău, de nu-i înapoiază,

Îl pedepseşti.

EVREUL: Acum de ce te superi?

Eu vreau să fim amici, îţi cer iubire.

Să uit ruşinea, cum m-ai ponegrit,

Să-ţi dau ce mi-ai cerut, fără dobîndă.

Nu vreau nimic mai mult. De ce n-asculţi?

Îţi dau cu bunăvoie.

BASSANIO: Bună-ţi fie!

EVREUL: Da, este bună. Ai să vezi pe loc.

Vino cu mine pînă la notar

Ca să-mi semnezi o poliţă în joacă:

Dacă în ziua de cutare şi

În locul respectiv nu îmi dai banii,

Exact cît ţi-am dat eu, primeşti să-mi iau,

Tăind din trupul tău, numai o livră

De carne proaspătă din orice parte

A ta: de unde mi-ar plăcea mai mult.

ANTONIO: Ne-am înţeles. O să semnez ce-ai zis

Spunînd: evreii-s tare generoşi.

BASSANIO: Să nu semnezi de dragul meu hîrtia.

Aleg, mai bine, să rămîn sărac.

ANTONIO: Nu-ţi fie teamă, n-o s-ajung dator.

În două luni, o lună înainte

Să vină termenul, am să primesc

De nouă ori mai mult decît se cere.

EVREUL: Taică Avram, poftim cum sînt creştinii!

Ei, dacă mint, ajung să se-ndoiască

De cinstea altora. (lui Bassanio) Atît să-mi spui:

Dacă s-ar întîmpla să nu achite, eu

Ce avantaj aş scoate din amendă?

Carne, o livră, scoasă dintr-un om

Nu are preţ şi nu e de folos,

Cît dac-ar fi de oaie, vită, capră.

Am vrut să-i fiu folositor şi prieten.

Dacă primeşte, bine. Dacă nu,

Adio şi pardon, nu-i supărare.

ANTONIO: Da, Shylock. Voi semna tot ce-ai cerut.

EVREUL: Atunci să dăm o fugă la notar

Să-i spunem să-ntocmească parodia

De poliţă. Iar eu mă duc pe-acasă

Şi iau ducaţii. Tot am grija casei

Că e în paza unui nătărău.

Şi vi-i aduc.

ANTONIO: Hai, dragul meu evreu.

Se face bun. O vrea creştin să fie.

BASSANIO: Deasupra zîmbet, jos ticăloşie.

ANTONIO: N-are ce să se-ntîmple, nu te teme,

Navele mele-ajung mult mai devreme.

 

Note:

 1 Pod vestit din Veneţia, pe care se aflau diverse prăvălii, dar şi zona Bursei de mărfuri, unde se afla desigur şi o „burs㔠neoficială a zvonurilor şi informaţiilor negustoreşti.

 2 Fiul cel mic al lui Isaac şi nepot al lui Avram după Cartea Facerii. De aici enunţul că Iacob era al treilea (a treia generaţie) după Avram.

 3 Laban era unchiul lui Iacob, fratele mamei sale şi tatăl lui Lea şi Raşela.

 4 Avram a fost întemeietorul mitic al neamului evreu, primul patriarh de după potop.

 5 Rebecca era mama lui Iacob. Ea şi-a determinat soţul, prin viclenie, să-l binecuvînteze în momentul morţii pe Iacob şi nu pe fratele mai mare al acestuia, Esau.

(Din William Shakespeare, Opere, vol. V, ediţie îngrijită de George Volceanov, în pregătire la Editura Paralela 45.)

Nr. 03 / 2012
Craiova în primele decenii ale secolului XX
de Marcel Berendei

Cîteva note ale autorului despre propria sa încercare literară
de Gabriel Chifu

Însemnări la o aniversare
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (21)
de Gheorghe Grigurcu

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Chestiuni romane
de Adrian Popescu

Ani medii
de Nicolae Prelipceanu

Măştile poetului
de Nichita Danilov

Poezia ca salvare
de Dumitru Chioaru

Un Weltanschauung
de Paul Aretzu

Aşa grăit-a Eugen Negrici
de Gabriela Gheorghişor

Viața şi poezia în cărbune
de Ioan Lascu

Polemicele unui deceniu
de Ionuţ Răduică

Chemarea Polymniei
de Daniela Firescu

Reflexie în oglinda-labirint
de Daniela Firescu

Pagini despre «ultimii ţărani»
de Mihai Duţescu

Lirica analogică
de Ştefan Vlăduţescu

Lecția de singurătate
de Florea Miu

Pe pămînt străin
de Constantin Arcu

Hazlia poveste a Negustorului din Veneţia
de William Shakespeare

Cel de-al 64-lea Festival de la Cannes, 2011
de Marc Chambost

Poeme
de Victor Munteanu

Poeme
de Constantin M. Popa

Poezia lui Florin Iaru
de Mircea Bârsilă

Romanul vieţii (antum şi postum)
de Nicolae Oprea

Cultura, în Craiova de altădată (1944-1947)
de Alexandru Niculescu

Poeme
de Viorel Mirea

O poveste de dragoste ... socialistă
de Ioana Dinulescu

vitrina cărţilor
de Nicolae Coande

Păsările şi arta
de Florin Caragiu

Logică şi naraţiune
de Ion Militaru

Poezii
de Amalia Elena Constantinescu

Poemele oraşului
de Ion Munteanu

A fost, odată, un anticariat. Şi o galerie
de Luiza Barcan

Parodie
de Lucian Perţa

R E G U L A M E N T U L de organizare şi desfăşurare a ...

Zilele „MARIN SORESCU”

Revista revistelor

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Poeme
de Nikiforos Vrettakos

© 2007 Revista Ramuri