Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Tragedia Regelui Richard al Treilea

        de William Shakespeare

cuprinzînd complotul trădător asupra fratelui său Clarence, jalnica ucidere a nepoţilor săi nevinovaţi, despotica-i domnie, cu toată curgerea detestabilei lui vieţi şi mult meritata-i moarte, precum tocmai a fost jucată de trupa Precinstitului Lord Şambelan.

Traducere şi note de Horia Gârbea

Din William Shakespeare – Opere, vol. VIII, ediţie îngrijită de George Volceanov, în pregătire la Editura Tracus Arte

 

 

Actul I

Scena 1

GLOUCESTER: Azi iarna dezbinării s-a schimbat

Prin soarele familiei York1  în vară Şi norii ce umbreau blazonul casei S-au îngropat în hăuri de oceane. Cununile ne înconjoară fruntea, Arme tocite zac pe panoplii. Ne e schimbată vechea groază-n glume Şi marşul crunt în vesel cîntecel. Chipul ridat de luptă se destinse: În loc să-şi mîne calul cu armură Să vîre groaza în duşmani, petrece, Se zbenguie cu doamnele-n iatac Şi-ascultă glasul deşucheat al lirei. Dar eu n-am trupul bun de ţopăială Nici chip frumos să-l mîngîi prin oglinzi.

Eu nu păşesc fălos s-atrag privirea

Zînelor care trec cu galeş mers.

Eu sînt lipsit de formă arătoasă

Că m-a-nşelat, făcîndu-mă, natura

Schilod, neisprăvit, scos prea devreme

În lume, jumătate nefăcut,

Nearătos, diform că şi dulăii

Mă latră cînd adast în preajma lor,

În ţevăria fleşcăită-a păcii

N-am cum petrece, fără doar privindu-mi

Umbra în soare şi să mă tot mir

Eu însumi ce hidos sînt întocmit.

Cum de amant nu-s bun, să ţin cu vorbe

Isonul ăstor zile fericite,

Mă prind să fiu nemernic, să urăsc

Plăcerile molcome ale vremii.

Comploturi am ţesut, turnătorii

Cu profeţii beţive, calomnii

Şi vise ca pe rege şi pe Clarence2 

Să-i fac să se urască. Dacă Eduard,

Ca rege, va fi drept cît sînt eu fals,

Ascuns, înşelător, Clarence va fi

Băgat la cuşcă strîmtă-n astă zi

Că s-a prezis: prin litera de GI

Neamul lui Eduard moartea-şi va găsi.

Vă scufundaţi în suflet gînduri, iată

Că vine Clarence.

(Intră Clarence sub pază şi însoţit de Barkenbury.)

CLARENCE: Zi bună, frate, de ce umblă garda

În jurul tău?

Chiar majestatea-sa,

Purtîndu-mi grija, i-a tocmit pe ei

Să mă conducă imediat în Turn.

GLOUCESTER: Dar pentru ce?

CLARENCE:  Doar că mă cheamă George.

GLOUCESTER: Văleu, dar pentru asta nu ai vină.

Ar trebui să-ţi priponească naşii,

Ori majestatea o avea de gînd

Să te boteze iar în Turn. Dar spune-mi

Care e treaba, Clarence? Pot afla?

CLARENCE: Da, Richard, o să-ţi spun cînd o să ştiu.

Că nu ştiu încă, am aflat că lui

Prin vise şi preziceri îi veni

În minte astă literă: de GI.

Şi-un vraci i-a zis: litera asta, GI,

Progenitura lui o va stîrpi.

Cum numele meu, George, începe-n GI

A presupus că piază-rea i-aş fi.

Şi pentru jucării de acest soi

A hotărît acum să mă închidă.

GLOUCESTER:  Bărbat condus de fuste de asta-i bun!

Nu-i regele cel ce te duce-n Turn,

Ci, Clarence, Lady Grey3 , nevastă-sa,

Ea îl împinge să se poarte-aşa.

Nu tot ea şi acel băiat de treabă

Anton Woodville4 , ce-i este frate bun,

L-a pus în Turn pe lordul şambelan5 

Care şi azi se află tot acolo?

Pericol, Clarence, pentru noi, pericol.

CLARENCE: Pe cer, că nimeni nu e sigur. Doar

De-i rudă cu regina ori e sol

De noapte între rege şi-a sa Shore.

Ai auzit că Lordul Hastings ei

Cu umiliţă i-a cerşit ieşirea?

GLOUCESTER: Umil cerşind, el, lordul şambelan,

Şi-a cîştigat prin dînsa libertatea.

Să-ţi spun ce cred şi pentru noi? De vrem

Favoruri de la rege, să-mbrăcăm

Livreaua ei, lacheii ei să fim:

Ea şi cu văduva, geloasă fiară,

Puse de-al nostru frate la putere,

Sînt tartoriţe mari peste coroană.

BRAKENBURY: La amîndoi vă cer iertare dar

Am de la majestatea-sa poruncă:

Nimeni, oricine-ar fi, cu al vostru frate

Să nu vorbească între patru ochi.

GLOUCESTER: Aşa o fi, dar, nobil Brakenbury,

Tu poţi s-auzi tot ce rostim: noi nu

Urzim trădări, noi spunem doar de rege

Că e deştept, virtuos, şi-a lui regină

Se ţine bine şi geloasă nu-i.

Nevasta lui Shore6 , zicem, are glezna

Frumoasă, buze vişinii, ochi dulci,

Grăieşte blînd şi ale sale rude

Se-nobilează. Drept e? Poţi nega?

BRAKENBURY: Eu n-am de-a face cu aceste chestii.

GLOUCESTER: Cu chestia doamnei Shore?! Ascultă bine:

Acela care ar avea de-a face

Cu ea – afară doar de unul singur –

Doar pe furiş să aibă.

BRAKENBURY: Cine-i „unul”?

GLOUCESTER: Bărba-su, hoţule. Ce zici, mă torni?

BRAKENBURY: Eu doar vă rog să mă iertaţi şi-ndată

Cu ducele-ncetaţi să mai vorbiţi.

CLARENCE: Consemnul, Brakenbury, ascultăm.

GLOUCESTER: Supuşi reginei fiind, dăm ascultare.

Adio, frate. Mă reped la rege

Şi orice-mi dai să fac, chiar să-i zic soră

Nevestei regelui, pe loc voi face

Ca să te scap. Să ştii, dizgraţia ta

Adînc mă doare, cît tu nici nu crezi.

(Îl îmbrăţişează pe Richard plîngînd.)

CLARENCE: Ştiu nu-i deloc plăcut pentru niciunul.

GLOUCESTER: Prizonieratul n-o să-ţi fie lung

Te scap sau intru eu în locul tău.

Fii răbdător.

CLARENCE: Va trebui. Adio.

(Ies Clarence cu Brakenbury şi paznicii)

GLOUCESTER: Urmează calea fără de întors.

Sărac cu duhul, te iubesc nespus,

Încît în cer te voi trimite iute,

De-i cerul bun ofranda să-mi accepte.

Dar cine vine, Hastings-liberare?

(Intră Lordul Hastings)

HASTINGS: Bună să-ţi fie ziua, lord frumos.

GLOUCESTER: La fel şi ţie, dragă şambelane. Bine-ai venit la aer proaspăt iar.

Cum petrecuşi, acolo, la popreală?

HASTINGS: Am tot avut răbdare, cei închişi

Se cade să o aibă. Voi trăi

Să mulţumesc cui m-a băgat la beci.

GLOUCESTER: Nici vorbă, iar la fel va face Clarence,

Are şi el aceiaşi inamici

Şi l-au năpăstuit ca şi pe tine

HASTINGS: Urît să vezi un vultur în coteţ,

Iar şoimii şi hultanii la vînat.

GLOUCESTER: Ce noutăţi pe-afară?

HASTINGS: Acas-avem mai rele ca pe-afară:

Rege bolnav, slăbit şi melancolic.

Iar doctorii îngrijoraţi de-a dreptul.

GLOUCESTER: Da, proaste veşti. A dus un fel de viaţă

Ce ni l-a obosit peste măsură.

E greu să te gîndeşti la el, sărmanul.

Dar este tot la pat7 ?

HASTINGS: Acolo e.

GLOUCESTER: Duceţi-vă, că vin şi eu îndată.

(Hastings iese.)

Nu are zile. Dar nu vreau să moară

Cît nu-l expediez la cer pe Clarence

Cu nişte calomnii blindate bine.

De nu ratez mişcarea mea ascunsă,

Clarence nu prinde ziua cea de mîine.

Atunci să-l ia pe Eduard Domnu-n pază

Iar lumea să mi-o lase s-o strunesc,

Iau de nevastă fata cea mai mică

A contelui de Warwick8 ... Ce contează

Că i-am ucis bărbatul şi chiar tatăl9 ?

Un mijloc bun s-o ogoiesc pe tîrfă

E să-i devin deodată soţ şi tată.

Şi-o să-i devin – nu tocmai din iubire

Cît pentru planul meu ascuns pe care

Prin mariajul ăsta-l împlinesc.

Dar eu vînd blana, ursu-i în pădure10 .

Clarence respiră, Eduard e pe tron.

Întîi să crape şi-apoi mă văd domn.

Iese

 

Note:

 1 Aluzie la venirea pe tronul Angliei a regelui Eduard al IV-lea, fratele lui Gloucester, pe al cărui blazon erau trei sori. Împrejurarea care l-a făcut pe Eduard să adopte acest blazon e relatată şi în piesa Henric al VI-lea, partea a III-a, în conformitate cu cronicile vremii.

 2 George, Duce de Clarence, era frate cu Eduard al IV-lea şi cu Richard, ducele de Gloucester, toţi fii ai lui Richard, conte de York. În timpul luptelor dintre clanurile York şi Lancaster, cunoscute ca „Războiul Celor Două Roze”, a avut o atitudine oscilantă, trecînd totuşi finalmente de partea fraţilor săi din clanul York.

 3 Elisabeta de Woodville a fost anterior măritată cu contele de Gray şi a fost luată de nevastă de Eduard după moartea acestuia. Gloucester subliniază acest aspect şi evită s-o numeasc㠄regină”.

 4 Anthony Woodville, fratele reginei, conte de Rivers, a fost fiul primului conte de Rivers, mort în luptele dintre clanuri. El a fost executat de Richard al III-lea după ajungerea acestuia la tron.

 5 Lordul de Hastings (1431-1483) care era şambelanul regal. Deşi persecutat de regina Elisabeta, care voia postul de guvernator al oraşului Calais pentru fratele său, a păstrat poziţia sa înaltă datorită prieteniei cu regele Eduard. Cînd Richard a ajuns la tron, l-a acuzat de complot împotriva lui şi a fost decapitat în Turnul Londrei.

 6 Jane Shore era amanta lui Eduard al IV-lea. Era fiica unui negustor, căsătorită cu un bijutier, Shore. Se spune că a exercitat o mare influenţă asupra regelui Eduard, dar a făcut-o pentru a-l îndemna la fapte bune (după Thomas More care a şi cunoscut-o). Richard al III-lea a acuzat-o de vrăji împotriva sa, dar a fost iertată la cererea populaţiei, care o îndrăgea. A fost extrem de longevivă pentru vremea sa (1445-1527).

 7 Gloucester face referire la destrăbălarea notorie a fratelui său şi strecoară o aluzie răutăcioasă printr-o ambiguitate, întrebînd dac㠄e tot la pat”.

 8 Richard Neville, conte de Warwick (1428-1471), supranumit „făcătorul de regi”. A fost un personaj central în Războiul Celor Două Roze şi, ca urmare, şi în trilogia Henric al VI-lea. A oscilat între clanurile York şi Lancaster, find ucis pe cînd lupta pentru ultimii în bătălia de la Barnet. Fiica sa mai mare, Isabela a fost măritată cu Clarence. Cea mică, Anne, a fost soţia lui Eduard, prinţul moştenitor, fiul lui Henric al VI-lea. Ulterior s-a măritat cu Richard de Gloucester, viitorul Richard al III-lea.

 9 Aluzia este la Eduard, prinţul de Wales, şi probabil la tatăl acestuia, Henric al VI-lea, care-i era Annei socru (father in law). Nu e atestat ca Richard să-l fi ucis pe tatăl Annei, Warwick. În piesa Henric al VI-lea, partea a III-a, Shakespeare prezintă uciderea celor doi efectiv de către Richard de Gloucester, dar istoricii nu confirmă că i-ar fi omorît el. Pe această presupusă dublă crimă se întemeiază mult intriga piesei Richard al III-lea.

 10 În original e un proverb echivalent: „ajung la tîrg înaintea calului”.

© 2007 Revista Ramuri