| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziedee Daniela MicuRetragere unii se întorc la poezie alţii în marile iubiri acolo în odaia veche unde pereţii se macină de bătrâni se pune scaun lângă scaun În cărţi se pot publica la anumite pagini chiar şi pături negre şi mirosul înţe pător al prea multor căţele abia fătate pe care le mângâie mâini bolnave ce se macină ca zidul Uneori în iubiri trebuie să abandonezi speranţa mai scoţi şi ultimii bani din portofel să fie sănătos, să trecem cu bine o continuare era posibilă până se măcina de tot zidul odăii bune din casa din vale gândită demult pentru familia fiului mic care nu mai vine şi rostul ei s-a schimbat În liniştea nopţii veghează somnul unor mormane de oameni cum să-ţi dai seama că ăstea-s respiraţii de noapte nu prea mai doare entuziasmul revederii şi nimeni nu vede se cer două ţigări şi se râde Doar de dragul de a face o legiune romană de femei care se întorc la pământurile vechi şi se eliberează una pe cealaltă într-o mişcare circulară elaborată apoi se ascund în vâlceaua din capătul viei e sufletul meu Mă întreb de ce m-am întors mereu în locul acela în toate visele cu el şi cu mine ce magie ascunde vâlceaua ori balta din capătul grădinii şi de ce e atât de important bălegarul uscat din fostele grajduri acum părăginite în jurul lor urzici şi ciuperci otrăvitoare struguri de masă ceapă roşii şi ardeiul care a crescut ca nebunul E fie soare în grădina de la baltă ori noapte în capătul viei din deal Pot înţelege întoarcerea mea romană dar de ce a lui de parcă ar fi fost dintotdeauna acolo şi pământurile lui şi pielea lui arămie şi numele roman în timp ce uda dintr-o fântână largă în cumpănă locul în care cucul încă mai spurcă Prima zi după Mannaz e tristă mama pregăteşte un loc de rugăciune în fiecare casă tata înjură dis-de-dimineaţă iubitul meu e departe că aşa vrea fiul meu are mâinile mici Discontinuitate radicală Îţi pui bărbia pe umărul meu pentru că e necesar ca lumânarea în timpul nopţii Patru bărbaţi îţi ating coapsele, tu dai cu aspiratorul în plină zi încercând să spui cu sinceritate tot ce gândeşti. Nu aşteptam companie la ora asta, Ioan. Visam la un bărbat până vedeam numai cer şi pământ de mâna lui doarme Hagalaz tatăl sufletelor mele spre o răceală cum nu s-a mai văzut. Nevoile mele înaintea celorlalţi un poem egoist ştiam că sursa cerului se află într-o ciupercă şi că ciuperca are permanent aurora greierilor dacă repeţi că ai astenie de vară taci şi găseşte forma nenorocirii nu pot să o fac eu pentru tine nu pot şi nu vreau e posibil numai să-i spun părului meu că are inele de regină şi să vomit abia atunci capul îmi cade la picioare şi corpul meu ca un fulger scurtcircuitat se înalţă ameţitor nimic nu mă mai sperie animalul meu interior m-a părăsit nu simt nici durerea nici fericirea doar cerul dimineţii sub care mă înec acum fii om bun şi mănâncă-ţi neîntâmplările înghite-le cu furculiţa sau cu mâinile cu orice numai înghite-le cândva le vei vomita şi tu ca pe o vulpe Deschidere chiar în momentul în care linia de pe deget mi se vindecă şi aflu că femeile din închisoare îl citesc pe osho oamenii se detaşează ca în cuibul de cuci unde mc2 se află în strânsă legătură cu zborul albinelor şi adriana vorbeşte despre apocalipsă se preface că nu a fost violată bestial de trei indivizi deşi toţi ţin să-i reamintească bărbaţii învaţă să aprecieze apusul şi apa vorbesc despre fulguralitatea fericirii şi despre faptul că de cele mai multe ori se agaţă de acele rare momente din lipsă de ocupaţie |