| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemee Attila F. BalázsPată neagră în Soare
cu dureroasă tresărire se trezeşte această zi visul îşi învăluie pătura-i fantomatică dezgolit teren de dezbateri e sufletul prăbuşit în sine moţăie fotoliul a maică-mii dublură mic ostrov în al valurilor veşnic asediu orbeşte trage cu ochiul oglinda tău fără fund ţi-a absorbit chipul o femeie! şi noi zadarnic pîndim de pe buzele-ţi desprinşii fluturi îngeri risipitori adună-n buchet cu grijă crescutele-ţi flori din vers se-aştern cuvintele broască-n picioare călcată: dispoziţia mea şontîcăind se tîrîie-al meu suflet marmorean îngheaţă dezmierdările noastre vîntul lasă-n urmă coama copacilor şi icnind se culcă la poalele căpîlnei privighetoare plînge pe-albastra scenă a cerului privesc în soare: pată neagră de-acum pe orice-mi va cădea clipirea pecetea doliului îl va-nsoţi doar mă chiorăsc în lume deznădăjduit plîngînd ca un copil pribeag şi lupt mai departe al lor este jocul cu pămîntenii şi cereştii zei jumătatea vieţii-mi îngroapă doamne bubuie înjurăturile ca moara de rugăciuni du-i trupul ce pentru ei s-a sacrificat a sufletulu-mi cealaltă parte iadului o dau mută-mi e despărţirea mamă dar veşnic ca susurul de jelanie al izvorului ţîşnit din poala stîncilor bubuie oraşul în clopotul cerului şi pîn ce căldura palmei tale ne-o amintim rugi rumegînd ca pe-o gumă se deapănă viaţa-ţi de fulger în noapte orbită cu flori acoperim a pămîntului rană şi-apoi mergem în întuneric pe-ale noastre pierdute cărări să trăim ceea ce ni s-a rînduit pîn ce-n locul tău de pelerinaj Mamă în mici petale ale cerului margini şi-al ochilor tăi azur le fură Dumnezeu
Să te purifici prin dragoste doar atingere sunt căldura mâinii pe-al tău chip grăunte de nisip în porii trupului tău dacă pe plajă te-ntinzi înlăcrimat fir de iarbă sunt: îngenunchiat venerez talpa care mă calcă aer sunt ce inspiri şi expiri la mine te gîndeşti când de aer însetată eşti al paşilor tăi veşnic ecou sunt de nu păşeşti încetez să exist al ceasului arătător sunt ce te depăşeşte spre-a te ajunge din urmă fereastră deschisă sunt suflarea-mi te trezeşte în zori zăpadă sunt ce dispar în fiece an ca să se purifice lună: rece simbol al libertăţii
Particularitatea lipsei Elegia nesfârşitului: Al aşteptării ritm Colorează a lumii Cea mai fidelă icoană Graţie plăcere bunăvoinţă Încântare extaz Dumnezeiască luciditate Şi din nou exaltare Nu te voi atinge Orice gest e-o adevărată suferinţă mai bine chinurile virtualităţii în propria-mi apropiere mă lasă eliberează-mă din sufocanta fericire.
A murit poetul
Cercul drăcesc al superstiţiei Înfulecătoare de sine teorie Poetul a murit cu mult Înainte de moartea-i Creditatul sfârşit i-a codat Fiece cuvânt Doar inimile pângărite Au receptat mesajul Ridicând statuie Nefericitei fericiri |