Numărul 1 din 2015 al revistei Apostrof debutează cu editorialul Martei Petreu, care face o subtilă trecerea de la evenimentele petrecute în luna ianuarie în Paris la câteva realităţi româneşti mai vechi şi mai noi, amintind de procesul care i-a fost intentat de totalitarismul comunist lui Eugen Ionescu, în 1946, tot pentru o caricatură. Scriitoare sesizează că extremismele de orice fel, politice sau religioase, nu suportă râsul (ceea ce ne aminteşte si de Numele trandafirului). Articolul se încheie cu somarea lipsei de solidaritate a scriitorilor români cu privire la legea finanţărilor publicaţiilor ANUC. Reţinem şi ampla cronică a lui Constantin Cubleşan la cartea Sfârşit şi început de secol, semnată de Gabriel Dimisianu, dar şi interviul cu Nicolae Balotă realizat de Carmen Elena Andrei, precum şi mini-eseul lui Alexandru Sere Un prieten al lui Cioran: misteriosul domn Nemo şi ancheta/ dosar Placet experiri de Gelu Ionescu.
Din consistentul număr dublu 11-12, din 2014, al revistei Familia reţinem publicarea Cuvântului rostit, numit M-a pasionat psihiatria, de Augustin Buzura la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţeganu din Cluj-Napoca. Am remarcat şi eseul Filosofia analitică. Limbajul obişnuit de Constantin Noica, însoţit de o introducere comprehensivă a lui Gabriel Petric. Din Salonul tinerilor scriitori se disting Ştefan Baghiu, Daniel Dăian şi Victor Tzvetov.
Convorbiri literare a publicat în ultimul număr din 2014 comunicările de la Colocviul Monica Lovinescu, semnatarii fiind Angela Furtună, Cristian Livescu, Livia Iacob, Maricica Munteanu, Ioana Lionte, Anca-Rădulescu Sandu şi Constantin Boboc. La rubrica Atitudini, Cassian Maria Spiridon continuă analiza Jurnalului lui I.D. Sîrbu. Semnalăm şi traducerea din limba germană, de Luminiţa şi Horst Fassel, a scrisorilor despre literatura română actuală de Mitte Kremnitz.