Andrei Zbîrnea, #kazim (contemporani cu primăvara arabă), Editura Herg Benet, Bucureşti, 2014
Andrei Zbîrnea scrie o poezie de schije. Fragmentară şi lapidară. Poezie care împrumută forma mesajelor de pe reţelele de socializare şi ale televiziunilor de ştiri. Real life şi second life. Instantanee cu ásha şi kazim, imagini cu Primăvara arabă Piaţa Taksim. Focuri de armă/ în câmpul cu maci. Pocitania care loveşte/ din când în când. Şocuri anafilactice. Sfaturi self-help şi câteva fantasme. Lumea de tip Matrix şi zona de confort: ciocolata/ mâncată în miez de noapte. Vioiciune, dar şi banalitate, uneori: în-/ ceputul/ nu e niciodată uşor/ până la urmă vei înţelege/ că oamenii vin şi pleacă. O poezie a timpului nostru: răul subordonat răului/ efectul matrioşka/ câteva victime printre civili/ nimic în afara marjei de eroare// ka-/ zim a scris/ pe clădirea/ primăriei din adana/ «regarde le ciel
»/ ásha a văzut poza pe/ facebook şi a dat like.
Ofelia Prodan, No exist, Editura Charmides, Bistriţa 2015
Titlu preluat de la o antologie a lui Ioan Es. Pop. Scurte naraţiuni ale cotidianului. Scanarea nemiloasă a alienării, degradării, dezumanizării lumii contemporane. Discursivitate rechizitorială, ideologie anticonsumeristă (triumful ratat al civilizaţiei). Când Ofelia împrumută voce de tribun, poezia se efasează. Încercări de evadare în natură, în amintirile copilăriei. În ultima secţiune, holograme, şi în epilog, o nouă lume, Ofelia Prodan creează o distopie post-umană (înrudire cu sau posibile influenţe din umilirea animalelor de Val Chimic şi Bonobo sau cucerirea spaţiuli de Ştefan Manasia): lumina soarelui devine iluzie proiectată pe un panou imens/ oamenii holograme perfecte cu care interacţionezi/ organele din trupul tău implante/ îţi înfigi degetele în craniu şi îţi scoţi creierul/ îl conectezi la un circuit ultrasofisticat/ cu alte creiere hiperactive/ toate se sincronizează şi emit idei absurde/ care devin codul etic al unei noi generaţii umanoide.
Alina Naiu, Intangibil 54, Prefaţă de Octavian Soviany, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2014
Debut promiţător (volumul a fost premiat de revista Luceafărul de dimineaţă). Autobiografism şi figurativism. Simbolistică adesea religioasă şi imaginaţie plastică uneori şocantă: uneori,/ mi-e atât de dor de tine/ încât şi când îi spun altui bărbat că îl iubesc/ mă simt/ ca o călugăriţă care face sex oral/ cu resturi de anafură pe limbă. Retorică a singularizării şi superbie romantică (sunt un fel de Dumnezeu în exil, Dumnezeu a creat lumea/ numai pentru ca eu să mă nasc). Conştiinţă metapoetică. Teme dragostea, moartea, singurătatea. Câteodată metafore pompoase. Mai are nevoie de puţină limpezire. Dar Alina Naiu scrie versuri memorabile de bandajat sinele: sufletul tău e atât de greu/ parcă ai târî după tine un întreg şantier în lucru/ şi tu eşti un fel de construcţie în construcţie/ un străin care-şi priveşte chipul din mers/ şi trece pe lângă el mirosind a votcă şi a mort. (G.G.)